Crimeea, marea provocare pentru un armistițiu ruso-ucrainean. (O analiza de Andreas Umland)

Există acum o intensă dezbatere privind scenariile de a pune capăt sau cel puțin de a îngheța agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Cei mai mulți observatori recunosc că negocieri semnificative între Kiev și Moscova pot avea loc doar după o ofensivă ucraineană de succes. Există însă o diferență importantă între ce crede Ucraina și ce cred unii dintre partenerii săi străini despre viitorul Crimeii. Majoritatea factorilor de decizie politică și a formatorilor de opinie din afara Ucrainei caută să compartimenteze anularea celor două anexări ale Rusiei din 2014 și 2022. În timp ce o restabilire a integrității teritoriale ucrainene în toată sau în cea mai mare parte a Ucrainei continentale este acceptată pe scară largă în întreaga comunitate de experți, o revenire a peninsulei de la Marea Neagră sub controlul Kievului este adesea considerată imposibilă, cel puțin în viitorul apropiat. Divizarea obiectivelor propusă pentru o soluție temporară a conflictului este frecvent prezentată ca o strategie pragmatică, „realistă” și prudentă pentru negocieri.

Andreas Umland este analist la Centrul de studii est-europene din Stockholm (SCEEUS) din cadrul Institutului suedez pentru afaceri internaționale (UI). Acest articol face parte dintr-o serie de rapoarte SCEEUS privind diversele obstacole pentru o pace negociată între Rusia și Ucraina. A se vedea: https://sceeus.se/en/publications/.

Aceste abordări ignoră implicațiile politice și economice ale condiției geografice fundamentale a Crimeei – legăturile sale strânse și multiple cu uscatul ucrainean din nordul său. Pe lângă obiectivul general al Rusiei de a prelua controlul politic deplin asupra Ucrainei, invazia la scară largă a Moscovei din 2022 a fost motivată și de legăturile geologice, istorice, economice și de altă natură dintre Peninsula ucraineană de la Marea Neagră și sud-estul continentului. Acești factori determinanți „raționali” pentru incursiunea mai profundă a Moscovei în Donbas și în părți din regiunile Zaporije și Herson sunt adesea ignorați sau subestimați.

Ca urmare, disponibilitatea și capacitatea Rusiei de a renunța la legătura terestră controlată de Moscova dintre Crimeea și Rusia sunt supraestimate. După eliberarea părții continentale a Ucrainei, Crimeea, la fel ca în 2014-2022, ar rămâne o exclavă anexată la Federația Rusă. Crimeea este deja și va continua să fie lipsită de alimentarea cu apă din partea Ucrainei continentale și de o conexiune terestră cu Rusia. Ar continua să sufere de o excludere din comerțul internațional, din schimburile financiare și din investiții, precum și de o lipsă privind insecuritatea geopolitică. Responsabilii politici și factorii de decizie occidentali ar trebui să conștientizeze aceste circumstanțe ale peninsulei ocupate și să sprijine o restaurare deplină a integrității teritoriale ucrainene. În loc să avanseze o jumătate de soluție diplomatică nesustenabilă, care contravine atât intereselor Kievului, cât și celor ale Moscovei, Occidentul ar trebui să furnizeze Ucrainei armament suficient și adecvat pentru a elibera rapid toate teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea.

Introducere

Ireversibilitatea, cel puțin pe termen scurt, a anexării Crimeii de către Rusia a devenit, de mai bine de nouă ani, un loc comun, o poziție larg răspândită printre formatorii de opinie și factorii de decizie politică non-ucraineni cu privire la Rusia și Ucraina. Majoritatea analiștilor serioși recunosc motivele distructive și genocidare ale atacului Moscovei asupra Ucrainei. Prin urmare, ei acceptă că Kievul ar trebui să elibereze cea mai mare parte sau chiar toată Ucraina continentală cât mai curând posibil – fie prin mijloace militare, fie prin mijloace non-militare.

În schimb, capturarea de către Moscova a peninsulei Mării Negre ar putea – conform abordărilor compartimentate ale multor observatori, politicieni și diplomați – să trebuiască să fie acceptată ca un fapt împlinit. Uneori, astfel de afirmații sunt făcute cu referire la nivelul ridicat de investiție personală a lui Vladimir Putin în extinderea inițială din 2014 a, potrivit Moscovei, teritoriului statului rus. Uneori, sunt recunoscute, într-o măsură sau alta, afirmațiile Kremlinului cu privire la un rol presupus fundamental al Crimeei și al celui mai mare oraș al acesteia, Sevastopol, în istoria Rusiei și/sau în afacerile regionale.

Relevanța geostrategică a peninsulei Crimeea este pentru unii observatori un motiv pentru a susține recucerirea de către Ucraina a acestei părți a teritoriului său. Dacă Moscovei i s-ar permite să continue să controleze Crimeea, acest lucru ar avea implicații de anvergură nu numai pentru geopolitica, stabilitatea și rutele comerciale ale Ucrainei. Ar fi, de asemenea, periculos pentru alte țări de la Marea Neagră, precum și pentru NATO și Uniunea Europeană, din care fac parte unele dintre aceste state riverane.

O temere justificată este aceea că ocuparea în continuare a Crimeei de către Rusia va permite Kremlinului să transforme Marea Neagră, așa cum a făcut deja cu Marea Azov, într-un lac rusesc. Interesele conflictuale în Marea Neagră ale Rusiei, de o parte și de alta, ale unor țări precum Bulgaria, România, Turcia sau Georgia – ca să nu mai vorbim de Ucraina însăși – sunt evidente. Sunt interese cu un potențial considerabil pentru o viitoare escaladare a tensiunilor regionale, dacă Kremlinului i se permite să rămână cu piciorul în Crimeea. Acesta este un argument proeminent în favoarea revenirii Crimeei la Ucraina cât mai curând posibil.

Există de asemenea o linie de raționament care funcționează în direcția opusă. Securitatea și controlul sporit pe care Kievul le-ar obține în Marea Neagră după eliberarea peninsulei vor fi percepute ca o reducere a influenței Moscovei. În această situație de sumă zero, cu cât câștigurile geostrategice ale Ucrainei sunt mai mari, cu atât mai mari vor fi pierderile Rusiei. Relevanța politico-securitară mai largă a Crimeei este, așadar, un argument valabil, dar și complicat pentru susținătorii Ucrainei. Acesta poate fi răsturnat de presupușii „realiști” în sensul că însăși importanța geostrategică a Crimeei reprezintă o provocare atât de mare încât ar trebui scoasă din discuție.

Miopia pragmaticilor

Excluderea unei reveniri a peninsulei de la Marea Neagră sub controlul Kievului din deliberarea scenariilor de încheiere a războiului ruso-ucrainean este, în acest context, adesea prezentată ca fiind pragmatică. Într-adevăr, la prima vedere, poate părea un plan rațional pentru a merge mai departe și a stabili obiective realizabile. Totuși, o astfel de gândire trece cu vederea unele realități geografice, economice și politice proeminente ale trecutului, prezentului și viitorului Crimeei. O compartimentare a problemei Crimeei, pe de o parte, și a eforturilor de a obține o pace preliminară, pe de altă parte, ignoră faptele de bază de pe teren.

Astfel de abordări interpretează greșit sau/și denaturează sursele și dinamica cheie ale escaladării conflictului ruso-ucrainean în 2022, dacă nu și înainte. Capturarea de către Moscova a teritoriilor continentale din sud-estul Ucrainei anul trecut nu a fost determinată doar de obiectivele generale de a distruge statul și națiunea ucraineană și de a prelua controlul politic asupra întregii țări. De asemenea, a fost concepută pentru a consolida și sprijini anexarea Crimeei de către Rusia, care avusese loc cu opt ani înainte.

Spre deosebire de recenta expandare ilegală a teritoriului Rusiei în sudul Ucrainei, achiziția din 2014 a peninsulei de la Marea Neagră de către Moscova fusese susținută cu entuziasm de majoritatea rușilor în urmă cu nouă ani. Ea este apreciată și astăzi în mod deosebit de către cetățenii și elitele din Rusia. Ocuparea Crimeii rămâne o sursă de legitimitate și popularitate pentru regimul lui Putin.

Cu toate acestea, prima anexare rusă a fost o întreprindere incompletă, costisitoare și riscantă. A fost adăugată o exclavă ilegală la teritoriul de stat revendicat de Rusia, departe de teritoriile de bază ale Rusiei. Deși nu a fost principalul obiectiv de război, una dintre funcțiile recentei invazii la scară largă a Rusiei a fost aceea de a face mai sustenabilă ocuparea peninsulei. În ceea ce privește asigurarea – din punctul de vedere al Moscovei – a viabilității geoeconomice și geopolitice a Crimeii ocupate, încorporarea propriu-zisă a peninsulei în această Rusie extinsă ilegal a fost finalizată abia în 2022. Recenta dobândire de către Rusia a terenurilor aride din nordul peninsulei a făcut, din perspectiva Kremlinului, ca capturarea Crimeii să fie mai rațională și mai integrală.

În acest context, divizarea strategică a politicii occidentale față de Moscova de a pune capăt ocupației rusești a Ucrainei continentale, pe de o parte, în timp ce se amână o inversare a anexării de către Rusia a Crimeii ucrainene, pe de altă parte, este greșită. Această auto-amăgire se referă la condițiile materiale ale Crimeei pe teren și – unele parțial justificate – la considerații subiective privind viitorul acesteia dacă continuă cu Kremlinul. Actuala ocupație a peninsulei de către Rusia ar putea, ipotetic vorbind, continua după o restaurare parțială a integrității teritoriale ucrainene pe continent. Totuși, acest scenariu popular nu ar fi doar nesatisfăcător pentru Kiev. Ar reprezenta, de asemenea, provocări strategice pentru Moscova în cel puțin patru moduri.

Problema alimentării cu apă

În primul rând, între 2014 și 2022, economia Crimeei ocupate s-a confruntat cu un deficit de apă dulce în creștere. Peninsula a avut întotdeauna doar rezerve limitate de apă dulce, în măsura în care apa din Marea Neagră este sărată și, prin urmare, nepotrivită pentru majoritatea scopurilor economice. Această problemă a fost rezolvată în perioada sovietică târzie și post-sovietică, când Canalul Crimeii de Nord aducea apă dulce din râul Nipru, prin sudul continentului ucrainean, prin Istmul Perekop.

Când Rusia a anexat Crimeea în 2014, Ucraina a blocat funcționarea canalului Crimeea de Nord. Drept urmare, administrația ocupației rusă a epuizat tot mai mult din rezervele locale de apă dulce din peninsulă, care erau oricum puține. În lipsa altor surse de apă, Moscova a distrus echilibrul ecologic din peninsulă pentru a menține economia și infrastructura, inclusiv instalațiile militare, în funcțiune. Acest lucru a creat o problemă socio-economică și de mediu din ce în ce mai mare pentru ocupanți.

În mod îngrijorător, de la capturarea peninsulei în urmă cu nouă ani, Moscova nu a construit nicio uzină de desalinizare în Crimeea. Spre deosebire de anii 1960, când a fost construit Canalul Crimeii de Nord, astăzi există o varietate de tehnologii pentru desalinizarea apei de mare la scară industrială. Absența unor noi uzine de desalinizare sau a unor conducte de apă dulce din sudul Rusiei către Crimeea, din 2014 până acum, a devenit din ce în ce mai grăitoare. Deficitul tot mai mare de apă potabilă în peninsulă și inactivitatea Moscovei în această privință au fost un indiciu al gândirii strategice a Kremlinului. Aceasta a făcut ca probabilitatea unui război pentru capturarea Canalului Crimeii de Nord să devină mai probabilă cu fiecare an care trecea. În primăvara anului 2022, Moscova a rezolvat temporar problema atunci când a capturat și redeschis canalul.

O restabilire parțială a integrității teritoriale ucrainene, lăsând Crimeea sub controlul Moscovei, ar duce la o a doua închidere permanentă a canalului (în cazul în care acesta este, în principiu, operațional) de către Kiev. Din punct de vedere politic, nu se poate aștepta ca Ucraina să sprijine continuarea ocupării teritoriului său de către Rusia. De asemenea, în conformitate cu dreptul internațional, Kievul nu ar putea nici să sprijine o anexare ilegală prin furnizarea de apă. Aceasta înseamnă că eliberarea Ucrainei continentale, dar nu și a Crimeei, ar restabili pentru Rusia aceeași situație problematică care a existat în perioada 2014-2022. Un astfel de scenariu reprezintă o problemă materială pentru viitorul anexării Crimeei de către Rusia și o provocare de care atât Moscova, cât și Kievul sunt pe deplin conștiente. Cu alte cuvinte, este un factor atât în planificarea strategică rusă, cât și în cea ucraineană.

Absența legăturii terestre

Cea de-a doua provocare cu care se confruntă Crimeea ocupată de Rusia în perioada 2014-2022 este lipsa unui coridor terestru către Rusia. Construirea rapidă de către Moscova și deschiderea în 2019 a podului Kerch a rezolvat parțial problema. Acesta a pus capăt dependenței Rusiei de livrările dificile către și dinspre Crimeea prin feriboturile din Marea Neagră care operează din porturile din Krasnodar Krai din Rusia și din subpeninsula Kerch din Crimeea.

Cu toate acestea, noul viaduct de transport peste strâmtoarea Kerch nu a rezolvat pe deplin principala problemă geoeconomică a Crimeii ocupate de Rusia. Instituțiile, companiile și cetățenii ruși nu puteau, până de curând, să folosească sudul continentului ucrainean pentru a transporta bunuri sau persoane către și dinspre Crimeea. Dezvoltarea economică a peninsulei a fost restricționată.

Utilizarea podului Kerch însemna încă un ocol costisitor și consumator de timp pentru tranzitul între Rusia Centrală și Crimeea. De altfel, bombardarea podului de către Ucraina în octombrie 2022 a ilustrat fragilitatea acestei rute de transport. Podul Kerch rămâne o cale îngustă și vulnerabilă în interacțiunile dintre Federația Rusă și peninsula anexată.

Doar capturarea armată a părții continentale sud-estice a Ucrainei în 2022 a făcut ca o soluție la această problemă de infrastructură să fie teoretic posibilă pentru Moscova. Recentele anexări rusești ale regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson au fost în primul rând, desigur, determinate de iredentismul „irațional”. Acestea au subminat și mai mult suveranitatea și statalitatea Ucrainei pe drumul spre preluarea controlului asupra puterii politice centrale de la Kiev.

Cu toate acestea, au fost, de asemenea, motivate de considerații „raționale” privind nevoile actuale și viitoare ale Crimeii ocupate de Rusia. Până în prezent, noul pod terestru prin sud-estul Ucrainei este de un folos limitat pentru Rusia din cauza liniei de front din apropiere. Cu toate acestea, din punctul de vedere al Moscovei, anexările din 2022 au deschis posibilități viitoare de a aborda mai bine diverse provocări în materie de dezvoltare, apărare și logistică ale peninsulei ocupate.

Impasul geopolitic

O a treia problemă legată de capturarea Crimeei de către Rusia este statutul său în general precar în termeni regionali și de securitate-politică. Crimeea a fost și este departe de inima Rusiei. Din punct de vedere geografic și istoric, ea aparține sudului Ucrainei. Contrar percepțiilor publice larg răspândite în afara Ucrainei, peninsula a fost, în perioadele pre-sovietică, sovietică și post-sovietică, aproape întotdeauna legată din punct de vedere administrativ de uscatul ucrainean din nordul său. Acesta a fost cazul în cadrul Hanatului Crimeii (înainte de 1783), al Imperiului țarist (1802-1917), al Uniunii Sovietice (1954-1991) și al statului ucrainean (1991-2014). Istmul Perekop leagă fizic peninsula și uscatul Ucrainei la Marea Neagră.

Înainte de capturarea sa de către Ecaterina cea Mare în 1783, Hanatul Crimeii acoperea și partea continentală a Ucrainei de astăzi, la nord de peninsulă. În următoarea perioadă țaristă, Crimeea a făcut parte din gubernia Taurida a Imperiului Romanov. Acest mare district administrativ reunea o mare parte din sudul actualei Ucraine. Gubernia Taurida includea peninsula, ținuturile aride din sudul Ucrainei și o mare parte din litoralul imperiului de la Marea Neagră. Cu toate acestea, districtul țarist nu cuprindea niciunul dintre teritoriile actualei Federații Ruse.

În cea mai mare parte a perioadei sovietice, Crimeea a aparținut Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene (RSS Ucraineană). Doar între 1922 și 1954 a făcut parte în mod oficial din Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) din cadrul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice. La scurt timp după moartea lui Stalin, în 1953, peninsula a fost, prin decizia consensuală a conducerii colective a URSS de la acea vreme, transferată de la RSFSR la RSS Ucraineană .

Motivul acestei mutări abrupte nu a fost capriciul frecvent invocat al flamboaiantului lider sovietic Nikita Hrușciov. De fapt, puterea lui Hrușciov, în calitate de proaspăt numit prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, nu fusese încă consolidată la acel moment. În schimb, reunificarea din 1954 a Crimeei și a părții continentale a Ucrainei, prin transferul peninsulei la RSS Ucraineană, a fost determinată de factori naturali, de raționalizarea administrativă și de calcule economice. Decizia Moscovei a fost stimulată de fapte geografice simple și de nevoile logistice ale dezvoltării economice postbelice a Crimeii.

Ca urmare, perioada sovietică – din nou contrar percepțiilor străine larg răspândite – a consolidat legăturile comerciale, sociale și culturale ale peninsulei cu Ucraina continentală. După independența Ucrainei, peninsula de la Marea Neagră a devenit Republica Autonomă Crimeea în cadrul noului stat ucrainean independent. Deși a existat un anumit separatism în anii 1990 în Crimeea, dezvoltarea peninsulei a avut atunci un calm și o pașnicie accentuate, mai ales în comparație cu violențele pe scară largă din fosta Iugoslavie, Moldova, Cecenia, Georgia și Azerbaidjan, aflate în apropiere. Părțile non-ucrainene din punct de vedere etnic ale populației din Crimeea – rușii, tătarii și alte minorități din peninsulă – au devenit parte integrantă a societății și națiunii politice ucrainene post-sovietice.

În 2014, Kremlinul a încercat să contracareze, prin operațiunea de anexare, aceste condiții naturale și istorice de bază ale existenței Crimeii în cadrul Ucrainei, dar nu le-a putut anula atunci și nu o poate face nici acum. Odată cu capturarea peninsulei, Rusia a mers împotriva unor fapte geografice, politice, economice și culturale de bază care nu au modelat doar trecutul Crimeii. Aceste circumstanțe fundamentale sunt încă prezente și astăzi și vor încadra viitorul peninsulei.

Problema continuă a izolării

O a patra provocare pentru o Crimeea care continuă să fie ocupată de Rusia este faptul că nu doar anexarea în sine, ci și efectele sale ulterioare la nivel internațional au sporit și vor spori precaritatea economică și politică a peninsulei. Crimeea este acum o regiune puternic sancționată și izolată pe plan internațional. Din 2014, a fost izolată de comerțul și investițiile străine, de aproape tot turismul non-rusesc, precum și de schimburile culturale și științifice la nivel mondial.

Nerecunoscută ca teritoriu rusesc de majoritatea țărilor lumii, Crimeea rămâne, din punct de vedere juridic, pământ ucrainean – indiferent cine o controlează din punct de vedere politic. Ea nu și-a pierdut statutul specific de regiune ocupată și nu propriu-zis rusă. În aceste condiții, în ultimii nouă ani, peninsula a dezvoltat – chiar și în comparație cu Rusia însăși – o viață politică, socială și culturală din ce în ce mai depresivă și represivă.

Între sfârșitul lunii februarie 2014 și sfârșitul lunii februarie 2022, Crimeea s-a aflat într-un no man’s land politico-securitar între Federația Rusă și Ucraina continentală. Capturarea militară de către Rusia în 2022 și anexarea ulterioară a teritoriului arid din sud-estul Ucrainei a fost menită să rezolve problemele strategice ale Crimeei de după 2014. În pofida acestor intenții, părțile nou ocupate ale regiunilor ucrainene Herson și Zaporojie nu au oferit până acum, totuși, un coridor de transport sigur sau o legătură puternică dinspre Rusia către Crimeea. Războiul a făcut ravagii în zonele nou-anexate de Rusia din Ucraina încă de la începutul invaziei la scară largă.

De fapt, de la sfârșitul primăverii anului 2023, se pare că planul Kremlinului de a lega semnificativ Crimeea de Rusia prin anexarea din 2022 s-ar putea să nu se materializeze niciodată, nici acum, nici în vreun scenariu viitor. Chiar și în cazul puțin probabil în care Moscova continuă să controleze sud-estul continentului ucrainean, gradul de precaritate al poziției geopolitice a Crimeei se va menține. Atunci când Ucraina își va elibera militar sau își va recuceri în alt mod teritoriile aride de la nord de peninsula ocupată, fragilitatea poziției strategice izolate a Crimeei între 2014 și 2022 va crește și mai mult, în substanță, și va deveni din ce în ce mai proeminentă, în termeni politici. Kremlinul va fi aruncat înapoi la punctul de plecare în eforturile sale de a integra peninsula anexată în Federația Rusă. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro