Atacurile din Boston: Unde a gresit FBI?
Dupa dublul atac cu bomba produs in timpul maratonului de la Boston de saptamana trecuta, mai multi politicieni si analisti americani au aratat cu degetul spre Biroul Federal de Investigatii (FBI) din Statele Unite. In 2011, agentii FBI l-au interogat pe Tamerlan Tsarnaev, la cererea FSB (serviciul de informatii al Rusiei), insa n-au descoperit nicio legatura a acestuia cu terorismul. Peste doar doi ani, Tamerlan si fratele sau mai mic, Djohar, au detonat doua bombe improvizate in timpul cursei sportive, ucigand trei persoane si ranind alte 170, au impuscat mortal un ofiter de politie si s-au angajat intr-un schimb de focuri cu autoritatile, paralizand complet un oras intreg. Unde a gresit FBI?
Potrivit analistilor, cazul Tsarnaev ridica numeroase semne de intrebare legate de eficienta eforturilor agentiilor de informatii, vizand in special persoanele suspecte ce ajung in vizorul autoritatilor.
Mai multi congresmeni americani vor sa stie de ce FBI nu a continuat sa monitorizeze si sa interogheze o persoana despre care existau informatii ca devine tot mai radicalizata. Unele surse sustin chiar ca, in timpul unei calatorii facute in regiunea volatila a Caucazului de Nord, in 2012, Tamerlan s-ar fi pregatit intr-o tabara a militantilor islamisti.
Alte voci critica serviciul de informatii despre care afirma ca, la fel ca inainte de atacurile din 11 septembrie 2001, nu a reusit sa vada semnele ce anuntau iminenta unui atentat.
Ce stia FBI?
* Deplasarea in Rusia
Tamerlan Tsarnaev, care a murit joia trecuta in urma unui schimb de focuri cu politistii, era un imigrant cecen din regiunea de nord a Caucazului, in sud-vestul Rusiei. El avea statut de rezident permanent in Statele Unite, iar anul trecut si-a depus actele pentru a deveni cetatean american, precum fratele sau Djohar (19 ani).
Departamentul de Securitate Interna (DHS) i-a respins insa cererea de cetatenie, din cauza ca tanarul fuseses interogat de FBI in legatura cu deplasarea pe care o facuse in Rusia, timp de sase luni, intre ianuarie si iunie 2012.
Un comunicat al FBI preciza vinerea trecuta ca un guvern strain – identificat ulterior de legiuitoirii americani ca fiind Rusia – a solicitat informatii in legatura cu Tamerlan „bazandu-se pe informatia ca era un adept al Islamului radical si un credincios puternic, si ca s-a schimbat in mod drastic din 2010, cand se pregatea sa plece din Statele Unite pentru a merge in regiunea Caucaz ca sa se alature unor grupari ilegale neprecizate”.
FBI sustine ca, la cererea oficialilor straini, „a verificat bazele de date ale SUA si alte informatii pentru a descoperi lucruri precum convorbiri telefonice derogatorii, posibila utilizare a paginilor de internet asociate cu promovarea activitatilor radicale, asocieri cu alte persoane de interes, planuri de calatorie, educatia sa”.
Tamerlan Tsarnaev
Foto: Agerpres/AP
Agentii FBI l-au interogat pe tanarul cecen, dar si pe membri ai familei sale si colegi de clasa, insa au ajuns la concluzia ca Tamerlan nu are nicio legatura cu terorismul. „FBI nu a descoperit niciun fel de activitate terorista, domestica sau straina, iar acesle rezultate au fost oferite guvernului strain (n.red. cel de la Moscova) in vara anului 2011”.
Biroul Federal de Investigatii sustine ca „a cerut, dar nu a primit informatii mai specifice sau suplimentare de la guvernul strain”.
Senatorul conservator Lindsey Graham (Carolina de Sud) a declarat duminica ca FBI „a esuat” in ancheta ce-l viza pe Tsarnaev. Ulterior, politicianul republican a declarat ca a discutat cu directorul adjunct al FBI, care i-a spus ca agentii americani i-au interogat pe Tsarnaev, parintii sai si colegii de clasa, in 2011: „I-au pus numele in sistem si au trimis informatiile inapoi catre rusi, intrebandu-i: Mai aveti si alte date? Insa n-au primit niciun raspuns”.
Graham a afirmat, de asemenea, ca Tsarnaev nu a ridicat suspiciuni autoritatilor americane dupa intoarcerea din Rusia din cauza ca numele sau a fost inregistrat gresit de catre compania aeriana rusa Aeroflot. „Nu stiu daca el si-a schimbat sau nu numele in mod intentionat sau daca Aeroflot l-a scris gresit. Acest lucru urmeaza sa fie determinat”, a adaugat republicanul.
Unele voci au criticat si faptul ca, joia trecuta, FBI a dat publicitatii fotografiile suspectilor, cerand publicului sa ajute la identificarea lor, desi serviciul ar fi stiut ca suspectul 1 este Tamerlan Tsarnaev, pe care il interogase deja in 2011.
* Postarea unor filme cu islamisti fanatici
FBI este criticat si pentru faptul ca nu a descoperit semnele de avertizare din ultimul an, intre care inregistrarile video cu islamisti radicali pe care Tamerlan le-a postat pe YouTube.
Republicanul Lindsey Graham afirma ca, potrivit celor afirmat de directorul adjunct al serviciului, FBI „are limitari in ceea ce priveste lucrurile pe care le poate face”.
„Poate a esuat sistemul, care nu i-a oferit FBI instrumentele necesare, sau poate ca ei nu le-au folosit cum trebuie. De aceea avem nevoie sa aflam ce s-a intamplat”, a afirmat Graham.
Graham a spus ca exploziile din Boston ofera Congresului „un bun studiu de caz” care sa determine daca oficialii din domeniul securitatii trebuie sa primeasca mai multe mijloace poentru a supraveghea persoanele suspecte de legaturi cu Islamul radical.
Republicanul Mike Rogers (Michigan), care conduce Intelligence Committee din Camera Reprezentantilor, a spus si el ca agentia americana si-a indeplinit indatoririle, insa autoritatile ruse „au incetat sa coopereze” atunci cand Statele Unite au cautat sa afle informatii suplimentare. Rogers a afirmat ca, in opinia lui, e posibil ca Tsarnaev sa fi calatorit in Caucaz folosind un alt nume.
* Radicalizarea
Autoritatile americane se temeau ca Tamerlan era unul dintre tinerii musulmani despre care se banuia ca s-au radicalizat in timp ce frecventau o moschee din Boston.
Parintii lui Tamerlan si Djohar au declarat ca agentii federali americani i-au supravegheat pe tineri timp de trei
Suspectii, in afisul FBI
Foto: FBI.gov
ani. Zubeidat Tsarnaeva a afimat ca agentii FBI i-au spus ca se tem ca fiul sau Tamerlan este „un lider extremist”: „Mi-au spus ca orice informatie pe care el o obtine, o obtine de pe pagini de internet extremiste”.
„Il controlau, ii controlau fiecare pas si acum ei spun ca aceasta este un act terorist. Lucrul acesta nu e deloc adevarat. Copiii mei sunt nevinovati. Sunt sigura 100% ca este o inscenare. Este imposibil ca ei sa faca astfel de lucruri. Daca ar fi cineva caree stie asta, eu sunt acela”, a declarat femeia.
Tatal baietilor, Anzor Tsarnaev, care locuieste in Daghestan, a declarat si el ca FBI ii supraveghea familia si ca agentii americani au vizitat de cinci ori casa unde locuiau fiii sai in Cambridge (Massachusetts), cautandu-l pe Tamerlan. „Agentii au spus ca fac munca de prevenire. Se temeau ca ar putea sa fie explozii pe strazile din Boston”, a afimat barbatul.
In apararea FBI
Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, a laudat luni FBI, afirmand ca agentia „a realizat o munca extraordinara” dupa atacul din Boston, identificand suspectii si colaborand cu autoritatile locale si statale pentru a-i aduce in fata justitiei.
Carney a vorbit si de semnalele trimise de rusi, afirmand ca FBI „le-a investigat in intregime”: „FBI a verificat informatia pe care a primit-o despre Tamerlan Tsarnaev, fratele mai mare; au investigat-o in amanunt si nu au descoperit activitate terorista interna sau externa”.
La randul sau, senatorul democrat de Illinois, Dick Durbin, a declarat ca FBI si alte agentii de informatii au nevoie de mai multe resurse. „Trebuie sa investim in resursele necesare poentru agentiile de informatii”, a afirmat Durbin, care a recunoscut totusi ca atacurile din Boston ar putea sa reprezinte momentul in care e necesara o revizuire a eforturilor serviciilor de informatii americane.
Alti oficiali si analisti americani au luat apararea FBI:
* Un analist al CNN, Tom Fuentes, fost oficial FBI, a declarat ca Biroul Federal nu putea sa faca mai mult dupa ce FSB nu i-a mai oferit informatii legate de Tamerlan Tsarnaev. „Daca nu iti ofera mai multe, atunci tot ce putea sa fie facut a fost facut, doar daca nu stii ca exista mai multe legate de aceasta poveste”, a spus Fuentes.
Conferinta oficialilor FBI in Boston (18 aprilie)
Foto: Agerpres
Acesta sustine ca FBI trebuie sa „trieze” zeci de mii de solicitari similare in fiecare an, lucru care necesita o logistica impresionanta.
„Daca obtii o informatie despre un loc fierbinte precum Afghanistan sau zona tribala din Pakistan ori din locuri unde stim ca exista tabere de antrenament si oamenii merg sa se antreneze si sa ne atace, atunci asta este prioritatea principala. Si chiar si asa, multi dintre oamenii care merg acolo isi viziteaza familia. Adica nu intotdeauna merg inapoi pentru a se antrena sa devina teroristi sau sa participe la cursuri noi de terorism”, a afirmat Fuentes.
Analistul CNN a remarcat totusi ca Al-Qaeda a trimis de nenumarate ori oameni in regiunea Caucaz pentru a se pregati, inclusiv in construirea de bombe improvizate.
* Oficiali americani, citati de „The Daily Beast”, afirma ca serviciul rusesc FSB are obiceiul de a-i privi cu suspiciune pe majoritatea cecenilor. In plus, rusii suspecteaza de terorism aproape toti cecenii. Solicitarea pe care Moscova a facut-o la FBI a fost determinata cel mai probabil de teama ca Tamerlan va participa sau va oferi ajutor insurgentilor ceceni din Rusia si nu de faptul ca el va pune in pericol interesele americane.
Michael Hayden, fost director al CIA si al National Security Agency, a imbratisat si el aceasta teoirie, afirmand ca „FSB este nebun cand vine vorba de ceceni. Nu toti sunt teroristi si foarte putini dintre ei sunt periculosi pentru Statele Unite”.
* Analistii subliniaza si ca cererea Rusiei din 2011 a venit intr-un moment de tensiune in relatiile din Rusia si Statele Unite. In aceeasi perioada, Administratia Obama si-a exprimat ingrijorarea la cele mai inalte niveluri in legatura cu o serie de atacuri cu bomba in Georgia, incluzand o tentativa de atentat impotriva ambasadei americane din Tbilisi, despre care banuia ca are in spate serviciul militar de informatii al Rusiei.
In plus, autoritatile ruse au fost criticate deseori pentru ca folosesc serviciile de informatii si resursele internationale ca instrumente politice impotriva opozitiei interne.
* Phillip Mudd, un fost oficial american din domeniul contraterorismului, a vorbit despre limitele lucrurilor legale si posibile intr-o societate libera. Expertul a declarat ca postarile de pe Internet nu sunt dovezi suficiente pentru a deschide o ancheta.
Intr-un discurs tinut luni la Brookings Institution din Washington, Mudd a spus ca „daca vrei sa-i supraveghezi pe acest indivizi, mai inainte de toate trebuie sa platesti. Nimanui din tara asta pare ca ii place sa plateasca taxe”.
Mudd, care a detinut pozitii de conducere in FBI si CIA, a mai spus ca serviciile de informatii ruse se lupta de doua decenii cu extremistii islamisti din Caucazul de Nord si „au un interes ca noi sa-i urmarim pe cecenii din tara noastra”.
Sefii FBI, audiati in Congres
Senatoarea democrata Dianne Feinstein (California) a anuntat luni ca Senate Intelligence Committee, pe care il conduce, va investiga modul in care FBI s-a ocupat de Tsarnaev. Audierea oficialilor FBI, unde publicul si media nu vor avea accea, ar putea avea loc in cursul zilei de marti.
De asemenea, un consilier din cadrul Homeland Security Committee din Camera Reprezentantilor a anuntat ca presedintele comitetului, republicanul Mike McCaul (Texas), doreste si el sa investigheze problema.
Dianne Feinstein
Foto: Agerpres
Feinstein s-a declarat nemultumita de explicatiile oferite de FBI, adaugand ca spera ca audierea conducerii FBI va oferi raspunsuri in legatura cu deplasarea pe care Tsarnaev a facut-o in Rusia. „Cand s-a intors aici, de ce nu s-a sesizat unitatea de informatii a FBI ca sa-l verifice din nou?”, s-a intrebat senatoarea democrata.
De asemenea, Feinstein a subliniat faptul ca oficialii DHS i-au respins lui Tsarnaev solicitarea de acordare a cetateniei, lucru care ridica noi semne de intrebare legate de ce anume stiau serviciile de informatii despre tanarul imigrant.
Potrivit declaratiilor democratei, scopul audierii oficialilor FBI „nu este acela de a critica, deoarece eu sunt un mare suporter al FBI, ci de a merge inapoi si de a corecta lacunele”.
Mike McCaul si congresmanul republican Peter King (New York), presedintele Subcomitetului pentru contraterorism si informatii din Camera Reprezentantilor, au trimis o scrisoare Administratiei Obama in care solicita „toate informatiile detinute de guvernul Statele Unite despre Tsarnaev, inainte de 15 aprilie 2013”.
„FBI l-a interogat pe Tamerlan Tsarbnaev la cererea unui serviciu similar strain, ce isi baza suspiciunea ca Tsarnaev era implicat in activitati teroriste. Ulterior, Tsarnaev a calatorit in si din Rusia si a postat materiale jihadiste pe paginile de socializare. Cu toate acestea Tsarnaev a ramas in libertate in aceasta tara si a realizat atacurile din Boston si au trebuit sa treaca cateva zile pana sa fie identificat ca suspect”, au scris cei doi politicieni.
Surse: CNN, The Daily Beast, FoxNews, The Telegraph, The Washington Times