Sari direct la conținut

Desenatorul britanic Storm Thorgerson, celebru pentru copertile albumelor Pink Floyd, a murit la 69 de ani

HotNews.ro

Desenatorul britanic Storm Thorgerson, celebru pentru mai multe coperti ale albumelor grupului Pink Floyd, a murit la varsta de 69 de ani, a anuntat joi familia sa, citata de AFP.

Storm Thorgerson a incetat din viata in urma unui cancer, a precizat familia sa, intr-un comunicat.

Thorgerson a mai creat coperti de albume pentru, printre altii, Led Zeppelin, Peter Gabriel si Muse.

Dave Gilmour a declarat, citat de BBC News: „Ne-am intalnit prima oara in adolescenta. Ne adunam la Sheep’s Green, un loc langa raul din Cambridge, si Storm era mereu cel mai vorbaret, debordand de idei si de entuziasim. Nimic nu s-a schimbat cu adevarat de atunci.

A fost o forta constanta in viata mea, atat in munca cat si in mediul privat, un umar pe care sa plangi si un mare prieten. Imi va lipsi„.

Printre copertile Pink Floyd create de el figureaza Atom Heart Mother, Wish You Were Here sau The Dark Side Of The Moon.

Prieten din copilarie cu fondatorii grupului, a creat imaginea de pe acest ultim album, devenita faimoasa, o prisma ce disperseaza o raza de lumina in culorile curcubeului.

Artistul declara, pentru BBC, in 2009: „Este dragut dar este o idee simpla. Reflectarea luminii printr-o prisma este un lucru comun in natura, ca un curcubeu. Mi-ar placea sa-mi asum ideea, dar din pacate nu este a mea!”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro