Iarasi si iarasi despre imaginea Romaniei

În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analiști, intelectuali anti-băsiști, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumiști nemiloși, s-au ocupat – și nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt așa-numiții ”intelectuali ai lui Băsescu”. Ba pe la Antena 3 şi prin nărăvaşele ei filiale online, ba pe felurite bloguri (asta ca să nu numesc decît ”vîrfurile de lance” ale campaniei) și Mircea Cărtărescu, și Gabriel Liiceanu, și Horia Patapievici și Andrei Pleșu (lista e însa ceva mai lungă, nu pot fi trecuţi cu vederea Mihăieş şi Tismăneanu) au fost trecuți printr-o vastă stilistică a deriziunii și denigrării. De la bășcălie diletantă la linșaj mediatic profesionist. Una peste alta, suntem o „gaşcă” de pupincurişti, impostori, plagiatori, profitori, cripto-comunişti (dar şi cripto-fascişti), cvasi-securişti, „auto-intitulaţi”, elitişti, nulităţi, „interbelici”, boşorogi, urîţi, limbrici, fripturişti, traseişti, înecaţi în privilegii, în bani publici, în tone de suficienţă egolatră şi tupeu. Mai grav încă e faptul că suntem trădători de ţară, că ne ocupăm zi şi noapte – probabil plătiţi de agenturi străine – cu demolarea imaginii ţării. Suntem anti-români, trădători, lipsiţi de onoare, pe scurt, „băsişti” pînă în măduva oaselor. Foarte bine! Ce putem pentru ca să facem? E libertate, e egalitate, e democraţie. Oricine poate să creadă şi să spună ce vrea despre oricine. Deplîngem, fireşte, valul de dezamăgire, furie şi dispreţ pe care l-am stîrnit; te pomeneşti că îl merităm… Să revenim însă la problema de logică de care vorbeam la început. Iat-o: exact aceiaşi inşi care ne-au făcut şi ne fac, neobosiţi, portretul horror de mai sus sunt acum foarte supăraţi că unii dintre noi nu ne-am dus la Salonul Cărţii de la Paris ca să reprezentăm patria. Dumneavoastră înţelegeţi? E ca şi cum îl faci pe unul cocoşat, după care îl cerţi că nu participă la parada modei. M-aş fi aşteptat ca organizatorii, politicienii patrioţi şi poporul suveran să se bucure că, în sfîrşit, ne purtăm în concordanţă cu nimicnicia noastră. Că nu mai infectăm ambianţa diafană a culturii naţionale cu false valori, cu nărăviţi ai partizanatului politic, cu baloanele de săpun ale inconsistenţei noastre. Cum să lăsăm nişte neica nimeni, nişte zerouri barate, nişte prăpădiţi fuduli, nişte hoţomani de duzină să ducă steagul României peste hotare?! Păi să zicem mersi că s-au dat la o parte! Imaginea României e salvată! Am scăpat de balastul unei uriaşe tumori. Ei bine, nu! Rezultă că, orice am face, noi ăştia, the bad guys, greşim. Nu suntem la înălţimea exigenţelor! Nu înţelegem să uităm de vanităţile noastre şi să slujim interesul comun.

Mă întreb, inevitabil, ce-ar fi trebuit să facem? Văd două posibilităţi. Una ar fi fost să mergem, ca nesimţiţii, la Paris şi să protestăm acolo împotriva bramburelii de la ICR. (Unii gazetari francezi ne-au reproşat deja că n-am procedat astfel). Dar ni s-ar fi spus imediat că denigrăm ţara pe bani publici, adică pe banii instituţiei care ne-a plătit transportul. Rămîne a doua posibilitate: să mergem la Paris şi să ne comportăm ca nişte români adevăraţi. Să dăm interviuri despre ce frumos şi bine e pe la noi. Întrebaţi dacă e adevărat că primul ministru şi-a falsificat titlul de doctor, noi să spunem că e o minciună grosolană pusă la cale, la un şpriţ, de Băsescu şi Angela Merkel. Întrebaţi despre prestaţia dlui Andrei Marga, ne vom grăbi să spunem că e un om plin de idei originale, un mare stilist şi un iubitor de ţară dedicat trup şi suflet propagării valorilor autohtone, de la caloriferul transilvan, la Dragobetele din Râmnic. (Vom da exemplul înfiinţării unei filiale ICR la Tg. Jiu, absolut necesară pentru lansarea planetară a marelui marginalizat român Constantin Brâncuşi). Întrebaţi ce s-a întîmplat în România astă-vară, vom răspunde prompt (şi niţel ofensaţi): nimic! Şi tot aşa! Vom spune că miniştii şi parlamentarii noştri penali sunt persecutaţi politic, că viitorul nostru candidat la preşedinţie e un mare anglist, un tenace admirator al Europei şi o fire conciliantă, mereu trează. Mă rog, vom avea pentru orice întrebare (căci jurnaliştii sunt, peste tot, la fel…), răspunsul potrivit, adică cel patriotic.

Lăsînd, totuşi, gluma la o parte: nu e cam tare să aflăm că imaginea ţării nu e stricată de Gigi Becali, ci de Neagu Djuvara? Că nu averile neverosimile ale multiplilor baroni locali, nu vilele lor somptuoase, nu discursurile lor fudul agramate şi xenofobe ne cam înnegresc portretul, ci articolele lui Cărtărescu, declaraţiile lui Liiceanu şi bombănelile mele? Nu e cam tare să aflăm că nu răţoiala guvernamentală faţă de instituţiile europene ne dăunează, ci absenţa de la un tîrg de carte a unor scriitoraşi de doi bani?

Pentru viitorul salon internaţional al tipăriturii am, în aceste condiţii, cîteva idei. Invitat de onoare: Dan Voiculescu, ca patron al reintroducerii rafinamentului şi obiectivităţii în cultura televizuală (co-invitaţi, la o masă rotundă în limba franceză: Mihai Gâdea cu o contribuţie despre psihanaliză, Ciutacuciuvicăbadea despre umor, justiţie, sport şi boli ale copilăriei la Aristofan şi Montaigne, Codrin Ştefănescu despre ocultism în antichitatea tîrzie şi Dan Diaconescu despre filosofia surîsului în portretul Giocondei). Premiul pentru reuşită scriitoricească, popularitate şi curajoase acţiuni în ilegalitate, ar putea fi decernat, la festivitatea finală, lui Adrian Năstase.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro