Povestea impresionanta a unuia dintre "eroii de la Fukushima": Toti am decis sa ramanem pana la final

￢￢Unul dintre cei 50 de muncitori japonezi ramasi la centrala Fukushima dupa cutremurul si valul tsunami care au lovit nord-estul Japoniei la 11 martie 2011 a acordat un interviu publicatiei britanice „Independent” in care descrie evenimentele din ziua dezastrului si din saptamanile urmatoare. „Nu sunt un erou. Incercam doar sa-mi fac meseria”, sustine Atsufumi Yoshizawa. El si colegii lui care au ramas pe pozitii „au dat dovada de un curaj pe care putini oameni il pot intelege, insa, cu toate acestea, se cunosc foarte putini despre cei care au ramas in urma pentru a salva centrala nucleara afectata”, scrie publicatia.

La trei saptamani de la dezastru, Tokyo Electric Power Co. (TEPCO), operatorul centralei nucleare de la Fukushima, a difuzat primele imagini cu cei 50 de muncitori ramasi sa gestioneze frecventele deficiente de functionare ale sistemelor de racire de la cele patru reactoare. Fotografiile au dezvaluit „conditiile infioratoare in care lucreaza acesti barbati curajosi pentru a-si salva tara de la un dezastru nuclear total”, au scris atunci ziaristii de la DailyMail.

Astazi, la aproape doi ani de la cutremurul si tsunamiul care au provocat circa 25.000 de morti si pagube de miliarde de dolari, unul dintre cei care si-au riscat viata pentru a preveni o catastrofa a povestit ce s-a intamplat pe 11 martie 2011 si in saptamanile care au urmat.

O decizie sinucigasa

Atsufumi Yoshizawa recunoaste ca decizia de a se oferi voluntar ca sa se intoarca la centrala nucleara afectata, unde nivelul de radiatii era urias, „a fost o misiune sinucigasa”.

In timp ce isi lua ramas bun de la colegi, acestia l-au salutat „ca soldatii pe campul de bataie. Analogiile cu perioada de razboi au fost greu de evitat: in presa internationala, el a fost un kamikaze, un samurai sau, simplu, unul dintre eroii cunoscuti sub numele Fukushima 50„.

„Independent” afirma ca aceste descrieri inca il stanjenesc pe Yoshizawa: „”Nu sunt un erou. Incercam doar sa-mi fac meseria”.

In camera de control a centralei Fukushima Daichi

Foto: Agerpres

„Curajos, cu o voce linistita, echipat in costumul albastru al angajatorului sau, compania TEPCO, lui Yoshizawa ii este si acum greu sa-si aminteasca momentele luptei pentru a opri catastrofa de la centrala Fukushima Daiichi”, scrie publicatia britanica. Dupa doi ani de la dezastru, japonezii incearca inca sa gaseasca responsabilii pentru cel mai mare dezastru nuclear din lume dupa Cernobil si sa inteleaga impactul sau.

Yoshizawa a declarat ca se simte „profund responsabil” de criza generata de compania la care lucreaza. Inginerul in varsta de 54 de ani, cu lacrimi in ochi, isi incepe povestirea relatand impactul cutremurului de 9 grade pe scara Richter care a avut loc la circa 160 de km de centrala, sub mare: „A fost atat de puternic incat am cazut in genunchi. Nu aveai unde sa te ascunzi”.

Valurile seismice au rupt tevile din pereti, au rasucit masinile parcate „ca pe niste jucarii” si au distrus drumurile din interiorul complexului. Initial, conform spuselor lui Yoshizawa, angajatii au crezut ca sistemul defensiv al centralei a functionat. In momentul producerii seimului, asa-numitele bare de control au fost introduse in mod automat in cele trei reactoare functionale ale centralei pentru a opri fisiunea nucleara. Cutremurul a produs insa intreruperea alimentarii cu energie electrica si, concomitent, un generator de rezerva nu a functionat. Sistarea completa a energiei electrice a dus la intreruperea sistemului de racire, care furnizeaza apa pentru racirea reactorului (miezul reactorului nuclear ramine fierbinte chiar si dupa intreruperea functionarii si trebuie racit).

Yoshizawa era cel care supraveghea reactoarele cinci si sase, care in acel moment erau inchise pentru intretinere. Inginerul a fugit catre buncarul anti-seismic din cadrul complexului si s-a alaturat managerului Masao Yoshida, care incerca sa evalueze pagubele. In adapostul fara ferestre, cei doi n-au putut vedea valurile tsunami de 13-15 metri care au lovit complexul. Apa a inundat cladirea unde se aflau turbinele, scurcircuitand unitatile electrice si dezactivand 12 din cele 13 generatoare de urgenta. Nu exista electricitate pentru a pompa apa in interiorul reactoarelor si a raci instalatiile. Nu se mai putea masura nici nivelul de radiatii. Inginerii pierdusera controlul asupra complexului nuclear, iar topirea incepuse.

Un scenariu de cosmar

Criza devenea tot mai grava. La doar 15 ore dupa pierderea curentului, uraniul s-a topit prin intermediul vasului de presiune al reactorului numarul unu, urmat de probleme similare la unitatile doi si trei. In localitatile din jur, oamenii erau evacuati. Nu existau planuri pentru a face fata dezastrului, deoarece TEPCO nu prevazuse pierderea totala de energie la centrala Fukushima.

Cei mai multi dintre angajatii de la Daiichi au plecat acasa sa-si vada familiile. Yoshizawa afirma ca s-a gandit la doua lucruri: „Siguranta muncitorilor mei si inchiderea completa a uzinei”.

Sotia sa si cele doua fiice erau in siguranta, la sute de km distanta, in Yokohama, iar inginerul afirma ca nu s-a gandit sa plece la ele ca sa le vada: „Poate pare ciudat pentru altii, dar este natural pentru noi sa punem compania pe primul loc. Sa faci fata situatiilor de urgenta este o parte a mintii si spiritului angajatilor de la TEPCO”.

Pentru cateva zile, Yoshizawa a lucrat dintr-o cladire rezervata coordonarii in caz de dezastru, aflata in Okuma

In interiorul zonei de excluziune de la Fukushima

Foto: Captura YouTube

, la 5 km distanta. Dar pe 15 si 16 martie 2011, situatia de la Daiichi a ajuns in faza sa critica: mai multe explozii distrusesera complexul, unitatea trei sarise in aer, trei reactoare se topeau si peste 1000 de bare de combustibil nuclear aflate in cladirea reactorului patru fierbeau.

Guvernul de la Tokio se temea de un scenariu de cosmar: un nor toxic urias care sa se indrepte spre cea mai aglomerata zona metropolitana din lume. Au aparut zvonuri ca TEPCO se pregatea sa-si retraga tot personalul de la Daiichi, lasand complexul fara niciun fel de control. Yoshizawa respinge insa aceasta teorie: „N-am intentionat niciodata sa ne parasim locurile de munca. In momentul in care circula acest zvon, eu ma ofeream voluntar sa ma intorc. Cei mai multi se gandeau ca nu ne vom mai intoarce de la uzina”. A aparut astfel grupul denumit „Fukushima 50”, desi Yoshizawa afirma ca, in realitate, a fost vorba de 70 de persoane, cei mai multi de varsta mijlocie: „Am decis cu totii sa ramanem pana la final”.

In saptamanile urmatoare, aflati in prima linie a crizei, cei aflati la Fukushima s-au confruntat cu „conditii brutale”: livrarile s-au oprit, mancarea aproape ca s-a terminat, iar apa a fost restrictionata la o sticla de 500 de ml pentru fiecare om, la doua zile. Lucrand in schimburi, hranindu-se cu biscuiti si odihnindu-se atunci cand reusea in interiorul adapostului izolat, Yoshizawa a slabit, iar barba i-a crescut. Pe masura ce pompierii au reusit sa arunce apa peste reactoarele supraincalzite, moralul celor din buncar a crescut si nimeni nu mai pronunta fatidicele cuvinte „oshimai da” (e sfarsitul).

Prima calatorie a facut-o la Tokio, la o luna de la cutremur, cand, obosit si murdar, a descoperit socat ca „viata mergea inainte normal”.

Eroii de la Fukushima, aproape uitati

Recunoasterea si recunostinta publice pentru chinul indurat de catre Yoshizawa si colegii sai sunt inca insuficiente. Cei mai multi dintre „eroii de la Fukushima” lucreaza inca la TEPCO, companie aflata sub tirul criticilor dupa dezvaluirile conform carora, inainte de cutremur, a ignorat in mod repetat avertismentele despre riscurile unui dezastru natural. Contribuabilii vor trebui sa suporte costurile operatiunilor de curatare, dupa ce TEPCO a fost nationalizata anul trecut. Niciun manager nu a fost pus sub acuzare pentru cele intamplate. Unii critici afirma ca TEPCO a incercat sa ascunda dovezi ale pagubelor provocate de seism, lucru care are implicatii profunde pentru repornirea celor 50 de reactoare comerciale ale Japoniei, majoritatea inchise in prezent.

Camera de control pentru reactoarele 1 si 2

Foto: Agerpres

Guvernului japonez i-au trebuit 18 luni pentru a recunoaste eforturile lui Yoshizawa si ale colegilor sai. In octombrie 2012, premierul Yoshihiko Noda le-a multumit in mod oficial celor „50 de la Fukushima”. Cei mai multi dintre ei nu au fost identificati pe nume, marturie atat a traumei provocata de dezastru asupra psihicului colectiv al Japoniei, cat si a unei reticente culturale adanc inradacinata de a iesi in evidenta in timp ce restul oamenilor din jur sufera. Unii dintre eroii de la Fukushima chiar se tem de represalii sau de agresarea copiilor lor de catre colegii de scoala. Compania TEPCO evita sa-i prezinte pe cei 50 in fata jurnalistilor, de teama ca acestia ar putera sa dezvaluie ce s-a intamplat cu adevarat in acele saptamani. „Independent” afirma de altfel ca, in timpul interviului cu Yoshizawa, acesta era flancat de un angajat al departamentului de relatii publice al companiei.

„Dar daca el nutreste orice fel de resentiment fata de compania sa, n-o arata niciodata”, scrie „Independent”, adaugant ca Yoshizawa isi lauda angajatorul pentru ca a oferit consiliere si controale medicale regulate fostilor muncitori de la Daiichi. De altfel, angajatii ce au fost expusi unei cantitati mari de radiatii vor fi supusi unui numar nelimitat de controale de-acum inainte.

Aflat acum la cartierul general al TEPCO, Yoshizawa afirma ca munca la centrala nucleara este departe de a se fi incheiat. Ingineri britanici si americani iau parte la efortul colectiv ce va dura multi ani de aici inainte. De fiecare data cand se intoarce la Fukushima se stimte stingher si isi aminteste de cele intamplate. In plus, nu discuta niciodata cele intamplate cu familia sa: „Sotia si fetele mele au vazut deja suficiente lucruri la televizor si nu vor sa vada sau sa auda altceva despre asta. Ocazional, ma intreaba daca sunt in regula si le spun ceea ce va zic si voua: Nu am niciun fel de problema„.

Problemele persista

Dupa doi ani de la dezastrul produs pe 11 martie 2011, mii de oameni care au fost obligati sa-si paraseasca locuintele au fost uitati de autoritati. Ei n-au primit inca despagubiri si nu pot sa se intoarca in casele lor din cauza nivelului de radiatii.

Politisti evacuand zona Odaka (aprilie 2011)

Foto: Agerpres

Peste 160.000 de persoane au fost evacuate obligatoriu din regiune dupa cutremurul si valul tsiunami care au afectat centrala Fukushima Daiichi. Alte zeci de mii de oameni au plecat in mod voluntar.

TEPCO a platit compensatii unora dintre refugiati, incluzand asa-numitele despagubiri „temporare” pentru traiul zilnic, insa nu a platit niciun ban pentru bunurile distruse de topirea reactoarelor.

Televiziunea NHK a afirmat recent ca pestii prinsi langa uzina in ultima luna contin un nivel de radiatii de peste 5.000 mai mare decat limitele normale. In acelasi timp, un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii susutine ca bebelusii de sex feminin au un risc cu 70% mai mare de a face cancer tirodian in timpul vietii, concluzionand insa ca efectele generale pentru restul populatiei sunt „scazute”. Evacuatii se confrunta cu rate mari de stres, divorturi si sinucideri.

Cum s-a nascut legenda celor „50 de la Fukushima”

La patru zile dupa cutremurul si tsunamiul care au afectat centrala, compania TEPCO a anuntat ca si-a retras cea mai mare parte a angajatilor de la centrala afectata. Doar 50 de angajati au ramas atunci pe pozitie, pentru a gestiona frecventele deficiente de functionare ale sistemelor de racire de la cele patru reactoare afectate.

Un comunicat de presa al guvernului japonez preciza atunci ca echipa ramasa la Fukushima incearca sa tina sub control situatia, pompind apa de mare in sistemul de racire afectat de cutremur si tsunami.

Directorul centrului de cercetari radiologice de la Columbia University, David Brenner, declarase pentru BBC ca cei 50 de muncitori „sunt supusi unui risc semnificativ din cauza expunerii la radiatii. Ei sunt deja eroi”.

Potrivit unui material difuzat in martie 2011 de Daily Mail, cei 50 de angajati – manageri de rang inferior si mijlociu – lucrau contracronometru pentru a raci reactoarele.

„Intunericul este brazdat doar de lanternele eroilor care au ramas in urma”, scriau ziaristii britanici, adaugand ca angajatii purtau costume de protectie „pentru a preveni cat mai mult posibil ca radiatiile sa le intre in corp”.

„Dar cu cat mai multe radiatii ajung in aer in fiecare minut, cei 50 stiu ca aceasta va fi ultima lor slujba”, se afirma in material.

Un film video despre „Fukushima 50”

Japonezii si-au declarat sustinerea pentru cei de la centrala, rudele acestora prezentand mesajele impresionante primite in acele zile de la „eroii de la Fukushima”. O femeie a declarat ca sotul sau a continuat sa lucreze, constient pe deplin ca era bombardat de radiatii. „Te rog, continua sa traiesti bine, nu pot fi acasa cu tine pentru o perioada”, a scris sotul ei intr-un email.

O fata a scris intr-un mesaj pe Twitter: „Tatal meu a mers la centrala nucleara. Nu mi-am vazut niciodata mama plangand atat de tare. Oamenii de la centrala se lupta, se sacrifica pentru a ne proteja. Te rog tata, vino in viata acasa”.

„Am incercat sa-mi stapinesc plinsul cind am auzit ca tatal meu va pleca. Nu am fost niciodata mai mindra de el”, a marturisit fata unui alt muncitor de 59 de ani.

AFP scria si ea la vremea respectiva ca „impinsi la limitele rezistentei umane, angajatii centralei nucleare din Fukushima primesc zilnic doze enorme de radioactivitate si nu-si parasesc combinezoanele de protectie decat pentru a se strecura sub o patura de plumb”.

Din momentul in care centrala Fukushima Daiichi (Fukushima 1) a fost afectata de cutremurul cu magnitudinea de 9, urmat de un tsunami cu o inaltime de pana la 14 metri, tehnicienii, „super pompierii” si militarii au luptat sa previna un dezastru si mai mare, intr-un mediu extrem de radioactiv.

„Trag cabluri pentru a reconecta centrala la electricitate, inlatura molozul care acopera siturile, stropesc reactoarele care nu mai au sisteme de racire si incearca sa repuna in functiune echipamentele centralei. Imbracati cu combinezon, manusi duble si masca de protectie, echipati cu lampi portabile, echipele de salvare se succed 24 de ore din 24, inainte de a beneficia de o scurta pauza de odihna. Se odihnesc intr-o cladire situata in incinta centralei, dotata cu echipamente care rezista la o parte din radiatii, care ating totusi o concentratie superioara limitei normale in acest spatiu capitonat. Dorm in conditii precare, acoperiti cu paturi care contin o plasa de plumb ce ar trebui sa actioneze ca un baraj in fata radiatiilor”.

Agentia franceza de presa a citat si declaratiile unuia dintre muncitori, Kazuma Yokota: „Angajatii dorm in salile

Imagine din Futaba, prefectura Fukushima (aprilie 2011)

Foto: Agerpres

de sedinta, pe culoare sau in apropierea bailor. Toata lumea doarme pe jos… Mancam de doua ori pe zi. La micul dejun, biscuiti energizanti, la cina, orez instant si alimente conservate. In primele zile ale crizei, fiecare om nu primea decat un litru si jumatate de apa, iar unii dintre muncitori s-au plans ca nu si-au putut schimba lenjeria intima timp de doua saptamani. Vrem sa evitam pe cat posibil sa ramanem prea mult timp aici, pentru ca suntem expusi la radiatii in permanenta”.

La randul sau, postul de telviziune Fox News a afirmat intr-un material emotionant difuzat in acele zile ca muncitorii japonezi ramasi la centrala nucleara de la Fukushima spuneau ca se asteapta sa moara din cauza radiatiilor la care sunt expusi pe durata eforturilor lor de a mentine sub control situatia de la cele patru reactoare grav afectate.

„Fiul meu si colegii lui au discutat mult despre asta si sunt dispusi sa moara, daca e necesar, pentru a salva natiunea”, a declarat inlacrimata mama unui muncitor de 32 de ani, ramas la Fukushima.

„Mi-a spus ca sunt impacati cu ideea ca vor muri in scurt timp din cauza radiatiilor sau de cancer, ulterior”, a mai spus ea.

Ea a adaugat ca „muncitorii au cazut de acord ca, inevitabil, unii dintre ei ar putea muri in cateva saptamani sau luni”.

„Ei stiu ca este imposibil pentru ei sa nu fi fost deja expusi la doze letale de radiatii”, a explicat femeia.