Ponta: Intr-o saptamana vom finaliza pachetul fiscal. Discutiile tehnice cu FMI pe buget au inceput deja
Discutiile tehnice ale Finantelor cu reprezentantii FMI au inceput, saptamana viitoare urmand sa fie aprobat in Guvern proiectul de Buget si apoi trimis Parlamentului, a declarat premierul Victor Ponta in debutul sedintei de miercuri cu membrii Cabinetului. Ponta le-a cerut ministrilor sa se pregateasca riguros pentru intalnirea cu finantatorii internationali si sa stie ce se poate cere si ce nu in cadrul negocierilor. ” De maine, cei care aveti atributii legate de scrisoarea de intentie va rog sa va pregatioti foarte bine, sa aveti argumente atunci cand cerem ceva si sa stiti care sunt lucrurile pe care nu avem cum sa le evitam si pe care trebuie sa le facem”, a spus Ponta
Prioritatea absoluta este finalizarea Bugetului, a mai adaugat Ponta, iar in ceea ce priveste reformele structurale e important sa discutam cu cei de la Fond „sa nu mai avem securea 31 martie deasupra capului sa ne grabim cum ne-am grabit cu Oltchimul, sa primim un termen rezonabil poate pana in vara in asa fel incat sa facem lucrurile care tin de reforme. Pe buget, martea viitoare luam masurile necesare pentru finalizarea pachetului fiscal si a tuturor masurilor care trebuie luate inaintea sedintei de miercuri in care vom aproba bugetul”.
Prima rectificare bugetara va avea loc in luna iulie si va fi una „pozitiva”, care va da bani si nu va reduce bugetele, estimeaza Ponta.
Reamintim ca o delegatie a FMI a venit marti in Romania pentru a saptea si a opta evaluare a acordului Stand By cu Romania.
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat, duminica seara, ca spera ca in prima saptamana a misiunii sa fie incheiate discutiile pe buget, astfel incat acesta sa fie trimis in Parlament.
Bugetul ar putea fi adoptat in saptamana 21-25 ianuarie in Guvern si apoi trimis in Parlament, urmand ca in februarie sa devina lege. Sunt zone diferite de discutie cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala. Unele sunt discutii pe buget si altele pe reforme structurale. Discutiile pe buget au inceput deja cu FMI si Comisia Europeana. Saptamana trecuta au existat trei audio-conferinte cu Bruxelles-ul si Washington-ul in cadrul carora au fost puse la punct cateva principii legate de bugetul pe acest an.