Comunismul ca ispita globala: In cautarea Paradisului terestru

Încă de la formare, regimul bolșevic a fost obsedat de propria imagine pe plan internațional. În pofida lipsei de fonduri și a izolării externe, fonduri imense au fost alocate diplomației culturale pentru a convinge Vestul, și în special intelectualii occidentali, că utopia sovietică încarna paradisul proletar. Au fot create instituții care aveau ca scop mobilizarea prietenilor, diabolizarea dușmanilor și care manipulau idealismul, romantismul și misticismul politic. Acum mai mult de douăzeci de ani, sociologul Paul Hollander, într-un studiu deja clasic, a numit aceste practici drept „pelerinaje politice” organizate de dictatura sovietică (sau de alte state comuniste) pentru a folosi intelectuali alienați, dispusi sa promoveze o imagine cât mai atractivă și favorabilă pentru țările comuniste.

Folosind documente fascinante care până recent nu au fost accesibile în arhivele sovietice, istoricul Michael David-Fox, profesor la Universitatea Georgetown, expune o poveste oarecum diferită, dar convergentă. Volumul de față constituie o analiză exemplară a relației ambivalente dintre gazdele sovietice și oaspeții occidentali și a tribulațiilor a ceea ce apărea public drept naivitate, dar în particular se manifesta inclusiv sub formă de scrupule, îndoieli și suspiciuni de falsitate. David-Fox demonstrează că nu toți „pelerinii”, chiar și cei notorii pentru propria lor credulitate, precum Sidney și Beatrice Webb, au fost total orbi (în cazul celor doi, în special ea). Pactul sovieto-nazist din 1939 a reprezentant pentru unii un catalizator care i-a trezit din mirajul auto-amăgitor.

Volumul se citește din multe puncte de vedere precum un thriller politic. Principalele personaje, atât sovietici cât și străini, sunt importante personalități politice și intelectuale. Primul director al VOKS (Societatea Unională pentru legăturile culturale cu străinătatea) a fost o veche bolșevică, Olga Davidovna Kameneva, sora lui Troțki, căsătorită pentru o perioadă cu unul dintre oamenii cei mai apropiați de Lenin, Lev Borisovici Kamenev, personaj central al opoziției împotriva lui Stalin din cadrul partidului. David-Fox examinează avatarurile acestei instituții in conexiune cu agenții similare, deseori concurente, precum Cominternul.

Printre intelectualii care figurează proeminent în această captivantă poveste despre speranță, iluzii și dezvrăjire sunt Theodore Dreiser, Romain Rolland, George Bernard Shaw, soții Webb, André Gide, Henri Barbusse și Lion Feuchtwanger. Dintre personalitățile sovietice implicate în acest gigantic război ideologic, David-Fox se concentrează asupra lui Maxim Gorki, marele sacerdot al realismului socialist, Aleksandr Arosev (ambasador la Praga, apoi succesorul Olgai Kameneva la conducerea VOKS, executat în timpul Marii Terori în pofida prieteniei cu Viaceslav Molotov), energicul și versatilul jurnalist Mihail Kolțov (și el a fost eliminat în timpul epurărilor) și supraviețuitorul „profesionist”, Ilya Ehrenburg.

David-Fox descoperă în aceste destine cinici, fanatici, auto-amăgiți și ipocriți demonstrând o chimie pe care istoria convențională despre occidentali înșelați sau alienați a ignorat-o până acum. În timp ce vesticii erau impresionați de „unitățile model” (școli, fabrici, până și închisori și tabere de reeducare), omologii lor sovietici, atât funcționarii cât și ghizii, erau atrași de valorile presupus promovate de vizitatorii progresiști, exponenți ai culturii umaniste anti-fasciste. Aceasta perspectivă inovatoare este confirmată și de cercetări recente din Europa care abordează teme similare. Dintre aceste lucrări aș aminti, de exemplu, excelentul studiu Umbrele paradisului. Scriitori români si francezi în Uniunea Sovietica (Humanitas, 2011) al istoricului cultural Angelo Mitchievici. Într-un fel, povestea dezamăgirii occidentale, a sindromului „Zeului care a dat greș”, a început cu lunga vizită în URSS a scriitorului romano-francez Panait Istrati în 1927 și cu critica sa dură la adresa stalinismului odată cu revenirea în Paris. Un fost favorit al lui Romanin Rolland, care îl numise un Gorki al Balcanilor, Istrati a fost ostracizat de establishmentul stalinist internațional fiind etichetat drept renegat și trădător.

Volumul analizează cu acribie natura și dinamica diplomației culturale sovietice de la Lenin și Stalin până la Războiul Rece. Autorul pune accentul în special pe tensiunea dintre complexele de inferioritate și superioritate ale Uniunii Sovietice în relația cu Vestul, care simboliza un „Celălalt” constitutiv pentru sinele comunist; pe încercările de a pune bazele unei mișcări internaționale a prietenilor URSS care să nu se bazeze exclusiv pe membri ai variilor partide comuniste; funcțiunile spectacolelor culturale create pentru tovarășii de drum occidentali (unul dintre cele mai detestabile personaje din acest grup a fost Eduard Herriot); implicarea personală a lui Stalin în operațiunea de convingere a celebrităților din Vest că al său cult al personalității era de fapt o concesie făcută, împotriva propriei voințe, „dorinței maselor”.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro