Sari direct la conținut

„Oficialii proști" ai Marii Britanii care susțin Ucraina pot fi considerați ținte militare legitime, afirmă Medvedev

HotNews.ro
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, Foto: Loic VENANCE / AFP / Profimedia

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat miercuri că Marea Britanie este „dușmanul etern” al Moscovei și că orice oficial britanic care a facilitat războiul din Ucraina ar putea fi considerat țintă militară legitimă, informează Reuters.

Medvedev a spus că „oficialii proști” ai Marii Britanii ar trebui să-și amintească faptul că Marea Britanie ar putea fi „considerată ca fiind în război”.

„Marea Britanie acționează ca aliat al Ucrainei, furnizându-i ajutor militar sub formă de echipamente și specialiști, adică, de facto, conduce un război nedeclarat împotriva Rusiei”, a declarat Medvedev pe Twitter.

„Așa stând lucrurile, oricare dintre funcționarii săi publici (fie militari, fie civili, care facilitează războiul) poate fi considerat o țintă militară legitimă”.

Declarațiile fostului președinte rus vin la scurt timp după remarca ministrului britanic de externe James Cleverly, care a afirmat că Ucraina are dreptul să lovească ţinte pe teritoriul rus în scop de autoapărare.

„Ucraina are dreptul legitim să se apere. Ea are dreptul legitim de a face aceasta în interiorul propriilor sale frontiere, desigur, însă ea are de asemenea dreptul să proiecteze forţe dincolo de frontierele sale pentru a submina capacitatea Rusiei de a proiecta forţe în interiorul Ucrainei”, a spus James Cleverly, membru al Partidului Conservator aflat la guvernare în Regatul Unit, în timpul unei conferinţe de presă alături de omologul său estonian Margus Tsahkna, la Tallin.

„Prin urmare, ţintele legitime dincolo de propria sa graniţă sunt parte a autoapărării Ucrainei. Şi noi trebuie să recunoaştem aceasta”, a adăugat Cleverly.

Şeful diplomaţiei britanice nu a dorit să comenteze asupra dronelor care au lovit Moscova, afirmând că nu va face speculaţii cu privire la cele mai recente lovituri.

Citește și:

Urmărește ultimele evoluții din a 462-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro