Sari direct la conținut

O locomotivă CFR Călători a luat foc la 30 de km de Iași, în localitatea Scânteia

HotNews.ro
Linii de cale ferata, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Linii de cale ferata, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Un incendiu s-a produs luni dimineață (ora 8.14) la locomotiva diesel a unui tren CFR Călători care circula între Tecuci și Iași. Călătorii au părăsit trenul, iar mecanicul a sunat la 112. Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță.

Între Tecuci și Iași sunt 170 km, iar trenul Regio face în mod normal aproape patru ore (Tecuci 5.12, Iași 9.03). Scânteia, stația unde s-a produs incidentul, este la 30 km de Iași și 38 km de Vaslui.

„Incendiu produs la o locomotivă in localitatea Scânteia, trenul Tecuci – Iasi (R 63111), aproximativ 200 de persoane s-au autoevacuat din tren. Locomotiva (Diesel) este decuplată de la garnitură. La locul intervenției se deplasează Detașamentul 2 de Pompieri Iași”, se spunea într-un comunicat ISU.

CFR Călători a dat un comunicat de presă

Degajare fum la trenul R 6311 Tecuci – Iași

Astăzi, 29 mai 2023, în jurul orei 08:14, în stația Scânteia, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului R 6311 care circulă pe ruta Tecuci – Iași.

Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol. Trenul staționează până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro