Ce caută o grămadă de demnitari europeni la București + amănunte senzaționale din mapa profesională a Monicăi Macovei

Citiți repede – repede mizeria de text de mai jos:

”Many ministers insisted on the need for the MFF 2014-2020 to promote job creations, growth and investments. They also agreed on the need to improve the quality of expenditure. Some delegations considered that better spending does not necessarily entail less spending, while others stressed that improving the quality of expenditure does not preclude EU budgetary consolidation in times of crisis.”

Aproape v-am pierdut, nu? Ăsta a fost un citat din concluziile de alaltăieri ale Consiliului de Afaceri Generale al UE, adică reuniunea miniștrilor de Externe / Afaceri Europene (de la noi a fost Leonard Orban). Știu că nu se înțelege mare lucru, dar remarcați faza cu ”some delegations” și ”while others”. Asta înseamnă că e nasol, vă zic eu. Adică nu s-au înțeles de nici un fel. UE este obsedată de consens, iar dacă în comunicatul oficial apare ceva de genul Gigel a zis asta, iar Costel a zis ailaltă, în practică înseamnă că Gigel și Costel mai că s-au luat de guler.

Bon, acum să revenim la reuniunea de azi de la București. Trebuie să vă imaginați scena de azi ca în filmulețul de mai jos, durează doar un minut, uitați-vă cu atenție:

Acum gândiți-vă cum ar fi ca ăia negri și ăia roșii să zică ceva de genul: nu vă mai dăm bani, nici morți! Și ăilalți răspund: bă, dacă ne luați din bani vă facem scaunu’ guler, măgarilor!

Bine, asta e o metaforă. În realitate, în UE oamenii sunt drăguți, manierați și nu vorbesc așa. Chiar dacă ar vrea în sinea lor. Avem deci nouă prim-miniștri și cinci miniștri de externe / afaceri europene la București (ultima dată când am verificat, astea erau confirmările – participarea e variabilă la asemenea reuniuni informale și s-ar putea să nu fie chiar exacte cifrele finale. Informarea oficială este enigmatică rău.

Ce caută oamenii ăștia la București? S-au adunat înaintea meciului ca să dea un semnal de forță și unitate. Haka-haka-hakaaa!, cum ar veni.

Meciul începe în 28 iunie, la Consiliul European, când se vor aduna șefii de state SAU de guverne (da, e meciul ăla pe care se bat Ponta și Băsescu care să participe). La meciul din 28 se va discuta despre bugetul UE 2014 – 2020. Deci, e pe bani, pe bani mulți.

Echipa noastră

La București se reunește astăzi grupul de state ”Prietenii Coeziunii”. Nu-i așa că sună drăguț? Politica de coeziune e și ea o drăguță: e vorba despre banii pe care statele mai dezvoltate îi dau statelor mai puțin dezvoltate ca să se dezvolte și ele. Pe politica asta numită de coeziune și-a făcut Spania infrastructura de crăpăm de ciudă când o vedem, și-au făcut italienii autostrăzi de crapă restul UE de ciudă când le văd goale etc. Să nu intrăm în discuția asta.

Politica de coeziune a fost mană cerească (aproape la propriu) la vremea ei pentru Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia. Când am intrat noi ăștia din valul 2004 – 2007, politica de coeziune încă a rămas falnică în exercițiul 2007 – 2013, de unde banii aceia mulți de ni i-a pus UE deoparte, de ne enervăm că nu-i accesăm. Dar chiar și așa, tot mană cerească este pentru Polonia, pentru Est în general, deci și România (apropo, dacă tot v-am captat atenția: e un mit că România e contributor net la bugetul UE, de fapt din 2007 au intrat în țară 6 miliarde de euro mai mult decât am plătit la bugetul UE, chiar și cu rata asta mică de absorbție la structurale).

Bon, deci exerciíul 2007 – 2013 a fost bun pentru coeziune. De vreo doi ani discutăm ce va fi cu bugetul UE din 2014 încolo. Noi la CRPE cel puțin facem asta (vedeți vreo 3 rapoarte pe www.crpe.ro). Anul trecut, Comisia Europeană a publicat propunerea sa de buget. E de bine pentru coeziune. Doar că și înainte și după propunerea Comisiei, a început ofensiva contra ei – editoriale scrise de premieri în Financial Times, declarații publice. Că prea mulți bani se dă la UE, că în nici un caz creștere de buget, nici măcar așa una mică propusă de Comisie, dimpotrivă, dacă e austeritate acasă trebuie tăiat și bugetul UE. Cam cu cât? Cam așa, pe la 100 de miliarde.

Până acum discuția e încă pe principii. Dar apare întrebarea: dacă tăiem din bugetul UE, de unde tăiem? Coeziunea și agricultura mănâncă cei mai mulți bani. România nu ar vrea să se taie nici din una nici din alta, noi luăm de la amândouă. Dar de unde totuși? De la agricultură? Nu prea e posibil. Din cauză de Franța. Lasă, că și dacă ar vrea guvernul francez, nu e tocmai comod să te trezești cu fermierii europeni care îți aruncă bălegar pe geamul de la birou.

Deci, aproape toată lumea a înțeles ideea fără să fi fost spusă explicit: dacă e de tăiat, de la coeziune se va tăia. Că doar nu s-or duce în masă săracii din satele românești, maghiare și poloneze să arunce cu gumari în birourile Comisiei. Deci, dacă se taie, coeziunea e victima sigură.

Moment în care se încing circuitele. Pe e-mail se organizează controfensiva. Oameni care se știu de mult, la nivel tehnic, directori generali. Băi, ce facem? Ne taie ăștia din bani. Capii răutăților: Polonia, România, Ungaria. Se adună în grup la Bruxelles (cel puțin o întâlnire organizată de România, mi se spune): cei din Est cu cei vechi care au beneficiat de coeziune. Balticii, românii, bulgarii, Vișegrad. Spania și Grecia sprijină, mai cu fereală. Ăștia deja intră în phasing out –vor avea numai unele regiuni care vor putea accesa fonduri de coeziune. Greutatea rămâne deci pe estici. Se adună, fac planuri, ce spunem, ce e chiar de nenegociat. Deocamdată, mesajul e că nimic nu e de negociat: nu se va tăia. Cu mesajul acesta mergem la meci. Și ca să nu rămână doar mesaj la nivel de tehnicieni, ia veniți dumneavoastră frumușel la București înainte de Consiliul European, pentru o demonstrație de forță: haka-hakaaaa!

Invitația a fost trimisă sub Mihai Răzvan Ungureanu, aparatul a pregătit întâlnirea chiar cu schimbarea de guvern, Victor Ponta a preluat din mers, Traian Băsescu va fi și el, că aici nu au de ce să se certe (asta teoretic vorbind). Deci, e de bine: se face. Haideți, nu dați din cap, știu că e mai sexy să ne plângem de ce nu merge, dar aici mecanismul a funcționat. Ungureanu i-a chemat, Ponta îi primește – statul funcționează.

Bon, deci acum la București nu se discută detalii de negociere: adică un plan B dacă A nu funcționează, un plan C dacă B se fîsîie. Astea se mai rumegă la nivel tehnic. Suma globală pentru coeziune nu e singurul aspect de negociere, mai sunt vreo cinci (de pildă: condiționalități macro – cine nu se ține de Pactul Fiscal i se ia din banii de la coeziune). Dar astea urmează să se pună pe hârtie. Deocamdată se vrea un semnal politic pe poziția globală de negociere. ”Dacă nu avem un grup coagulat, ne prelucrează ăia unul câte unul pe mici chestiuni naționale specifice și ajungem să cedăm de la coeziune pe rând”. Omul care îmi zice asta e ca un războinic maor, haka e pentru adversari, dar și pentru cel din stânga și pentru cel din dreapta ta: grămada va rezista dacă e unitate, vor încerca să ne cumpere cu alte dosare și fiecare avem puncte sensibile (Schengen, zic și eu așa).

Citeste tot articolul s comenteaza pe contributors.ro