Georges Sorel, profet al violenţei : Marxist jansenist ori sociolog protofascist?

Tema violenţei politice este din nou, se pare, la ordinea zilei. Idolatrizat sau demonizat, aclamat sau denigrat, profetul violenţei care a fost Georges Sorel continuǎ sa fascineze. Ideile sale, deliberat incandescente si heterodoxe, trebuie examinate cu grija si cu prudenta, sau, spre a relua o imagine a lui Vladimir Streinu scriind despre un alt ganditor iconoclast, cu circumspectia cu care te apropii de posibile otravuri. A denuntat ceea ce el numea iluziile progresului si a anuntat o izbavire apocaliptica prin repudierea compromisurilor liberale si naruirea democratiilor occicdentale. Marxist jansenist cum l-a numit Leszek Kolakowski ori sociolog proto-fascist, a fost un etern rebel, un adept al distrugerii unei lumi pe care o privea drept materializarea Pacatului, a injustitiei si a mediocritatii. Editura Humanitas publicǎ acum, in colectia „Zeitgeist”, cea mai faimoasa carte a lui Sorel „Reflectii asupra violenţei”.

Intr-adevar,dintre toţi gînditorii care s-au ocupat de problemele politice, legaţi de tradiţia marxistă, nici unul nu şi-a păstrat mai mult timp actualitatea – cel puţin la această răspantie a anarhiei cognitive – decît filosoful politic francez Georges Sorel (1847-1922). Scriind la începutul secolului, el a înţeles mai bine decît mulţi dintre socialiştii oficiali ai perioadei, ostateci ai unei paradigme evolutioniste, că indivizii nu se angajează în politică de dragul unor demonstraţii carteziene, ci datorită imaginilor vii, atractive, magnetice, care le pot structura universul mental. E limpede că el s-a înşelat în privinţa valorii universale a mitului grevei generale. Nu mai puţin eronatǎ este părerea lui cu privire la virtutea sanctificatoare, catartică, a violenţei proletare. Însă un lucru l-a intuit corect, iar intuiţia lui era, evident, ne-marxistă: puterea mitului ca discurs sau poveste a originii, mişcării, direcţiei, ca sursă a mîndriei celor fără de privilegii, balsam pentru sinele umilit . Miturile nu sînt descrieri banale ale societăţii visate, ci îndemnuri la acţiune. Sau, cum spune Sorel: „Mitul nu poate fi respins, pentru că, în esenţă, este identic cu convingerile unui grup, fiind expresia acestor convingeri în limbajul mişcării; în consecinţă, el nu poate fi analizat pe părţi care ar putea fi aduse în planul descrierilor istorice”.

Ideile lui Georges Sorel au exercitat o influenţă majoră asupra fascistului Benito Mussolini şi leninistului Antonio Gramsci, doi revoluţionari ai acestui secol, cu convingeri radical diferite. Ambii au insistat asupra rolului crucial al mitului în politica modernă. Lenin, se ştie, şi-a bătut joc în public de ideile lui Sorel; el împărtăşea totuşi cu scriitorul francez ura faţă de valorile burgheze şi cultul violenţei. Sorel, la rîndul lui, a aplaudat revolta bolşevică, a atacat violent încercările Occidentului de a izola Rusia Sovietică şi chiar a sfîrşit un articol intitulat În apărarea lui Lenin cu următoarele cuvinte dramatice: „Blestemate să fie democraţiile plutocrate care înfometează Rusia. Sînt doar un bătrîn a cărui viaţă se află la cheremul accidentelor minore, dar daţi-mi voie, înainte de a coborî în mormânt, să asist la umilirea arogantelor democraţii burgheze, astăzi ruşinos de triumfătoare” .

Isaiah Berlin a caracterizat filosofia mitului politic concepută de Sorel drept paradigma majoră pentru înţelegerea epocii noastre: „Pentru Sorel, funcţia miturilor nu e aceea de a domoli energiile, ci de a le direcţiona şi a îndemna la acţiune. Ele fac acest lucru prin faptul că întrupează o viziune dinamică asupra vieţii, cu atît mai convingătoare cu cît e iraţională şi, de aceea, nesupusă criticilor şi refuzului universitarilor înfumuraţi… Mitul are funcţia de a crea „naraţiunea unei stări de spirit”” .

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro