Cateva remarci despre Traian Basescu

„Ce astept mai mult de la Guvernul Ungureanu decat de la Guvernul Boc? Astept mai multa rigoare, nu numai in actiune, dar si in comunicare”, declara Traian Basescu pe 9 februarie la instalarea noului cabinet. Primul rateu major de comunicare s-a consumat o luna mai tarziu. Pe 5 martie, premierul Mihai Razvan Ungureanu declara ca are in vedere o scadere a CAS cu cateva procente pentru angajati, eventual si pentru angajatori. Dupa doua zile, presedintele Basescu se adreseaza Parlamentului si cere Guvernului sa gasesca solutii pentru „reintregirea salariilor bugetarilor”. Nu era clar la acea data daca presedintele si premierul vorbeau limbi diferite. Era scaderea CAS o forma de „reintregire a salariilor” sau pur si simplu fiecare se gandea la alta masura?

Lucrurile s-au mai clarificat duminica, cand Traian Basescu a facut un tur de interviuri prin presa. La PRO TV a indicat cifra majorarilor de salarii (15%) iar in Evenimentul Zilei i-a sugerat cumva Guvernului sa-si ia gandul de la reducerea CAS pentru ca masura ar adanci deficitul structural la fondul de pensii. Mesajul presedintelui a fost intarit de purtatorul de cuvant al BNR, Adrian Vasilescu, si de fostul premier, Theodor Stolojan, care au spus ca marirea de salarii e buna, reducerea CAS e proasta. Analistii economici au tipat invers, ca marirea salariilor e proasta pentru ca aduce inflatie si ca sectorul privat merita o reducere a cheltuielilor cu forta de munca, o gura de aer necesara in plina criza.

Cum ar veni, unul din cei doi, presedintele sau premierul, a emis o prostie sau, in cel mai bun caz, s-a repezit.

Unde este, deci, rigoarea in actiune si comunicare? De ce s-a grabit premierul Ungureanu sa anunte o masura, ceruta de mediul de afaceri, desigur, dar fara a avea garantia realizarii ei? Lipsa de experienta? Proba autonomiei in decizii? O firava tentativa de a anihila imaginea de umil executant, lasata mosteniere de predecesorul sau? Sa fi luat de buna o alta afirmatie a presedintelui facuta pe 9 februarie, in ziua predarii stafetei, cand sugera ca a venit, in sfarsit, vremea generatiei tinere? („Astept ca cei din generatia mea de oameni politici si chiar pe acei din generatii mai vechi decat mine ca oameni politici sa inteleaga ca a venit timpul sa predea stafeta generatiei care, la revolutie, inca nu era majora sau abia trecuse de majorat”)?

Orice explicatie veti gasi, oricate scenarii se vor naste pe marginea acestui episod inca neterminat (nu stim daca Guvernul va abandona complet scenariul reducerii CAS cu 5%), un fapt ramane cert: intr-un moment important din viata noului Guvern, Traian Basescu i-a subminat autoritatea dictandu-i independentului premier Ungureanu ce are de facut in plan economic. Seful statului putea evita aceasta situatie cam ridicola lasand pur si simplu Guvernului sarcina de a anunta masurile economice. Dar presedintele Basescu a tinut, ca de obicei, sa se impauneze cu ele. La randul sau, Ungureanu ar trebui sa stie ca miscarile tectonice in economie nu le faci fara o prealabila negociere cu FMI, Comisia Europeana, eventual BNR, palatul Cotroceni. Altfel, mai bine taci intelept, un obicei bun pe care putea sa-l deprinda din SIE.

Mihai Razvan Ungureanu are acum doua posibilitati mari si late: sa execute docil directivele sau sa analizeze mai departe scaderea CAS. Orice ar face insa iese prost. Coada intre picioare inseamna recunoasterea unui prim esec, incapatanarea inseamna conflict. Unii se vor repezi cu alte explicatii savante: Basescu l-a ferit de populism pe viitorul candidat la presedintie! Sa zicem ca-i asa. In acest caz, l-o fi ferit pe MRU de stampila de populist, dar i-a lipit in schimb in frunte cuvantul marioneta, emblema predecesorului sau.

De ce a tinut, asadar, sa-l incalece? De ce-l sufoca pe MRU, la fel ca pe Boc, cu personalitatea sa? Recititi cele trei discursuri mari tinute de seful statului in 25 ianuarie dupa protestele de strada, 9 februarie la investirea Guvernului Ungureanu si 7 martie in Parlament. Gasiti acolo, intr-o mare de vorbe pe toate temele posibile, cateva posibile raspunsuri. De pilda, majorarea salariilor era anuntata destul de clar inca din ziua investirii noului cabinet. Atunci, printre asteptarile referitoare la o mai buna comunicare, seful statului exprima si alte dorinte: „Astept ca acest Guvern sa continue partea vitala care vizeaza consolidarea situatiei economice si financiare a Romaniei si, in acelasi timp, ma astept ca, dupa primul trimestru, daca economia va confirma asteptarile noastre si ale populatiei, sa incepem un proces de restabilire a nivelului de trai al populatiei”.

Daca premierul Ungureanu ciulea urechile la discursul din 25 ianuarie, afla de acolo ca rolul de jucator va reveni tot lui Traian Basescu, ca n-are rost sa ia de buna impresia ca presedintele l-a pus premier full-time. Obiceiul de a comanda peste tot si toate nu-l schimba nimic, nici vuietul strazii, nici popularitatea sa facuta zdrente, nici anul electoral, nici criza, dupa cum ne comunica insusi Basescu dupa protestele din ianuarie: „M-am implicat pentru ca tara avea nevoie de aceste legi, iar cei care imi recomanda sa ma duc pe Muntele Gaina sa contemplez ce se intampla si, din cand in cand, sa mediez se insala. Nu asa se comporta un Presedinte, mai ales cand statul, cand tara lui, cand poporul lui trece prin momente de criza si de transformari fundamentale ale institutiilor statului.(…) Deci nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate de pana cum, exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post, in disputa cu Raed Arafat”

Recititi cele trei discursuri, plus ultimele interviuri din presa. Veti vedea un Traian Basescu extrem de constant, aproape monoton, ultra-previzibil. In toate iesirile se remarca obsesia de a-si realiza propriul bilant, de a-si fixa in istorie propriile fapte asa cum le percepe el ca s-au intamplat, nu cum le reflecta televiziunile de stiri, de pilda. Nu am inteles exact de ce, de la inceputul anului, seful statului tine sa-si faca tot mai des rezumatul reformelor din ultimii ani. Doar pentru ca vin alegerile? Doar pentru ca doreste sa defileze in campanie cu o agenda reformista?

Sau se pregateste el insusi de worst case scenario: situatia in care USL ar castiga peste 50%, ceea ce ar inseamna suspendare sigura dupa alegerile din noiembrie? Acest scenariu nu-i lasa decat optiunea demisiei pentru a evita umilinta incheierii mandatului printr-o mazilire politica in Parlament. Omul tuturor scenariilor posibile („Stiti ceva ce mie ar putea sa nu-mi treaca prin minte?” – interviu ProTV) se va fi gandit ca poate n-ar fi rau sa zica de pe acum ce lasa in urma si ce-ar mai fi de facut, sa-si repete in consecinta bilantul lunar doar-doar se va prinde ceva si de capul poporului. Tocmai pentru ca Basescu mai are obiceiul de a-si anunta din timp adversarii si de a-i ridiculiza post factum ca i-a prevenit, merita luata in serios varianta incheierii celui de-al doilea mandat inainte de termen.

Multe din temele abordate in iesirile sale de seful statului, ideile sale despre reformarea statului sunt corecte, orice om rational le-ar sustine fara rezerve (reorganizare, modificarea Constitutiei, legea sanatatii etc). Insa, uneori, presedintele vorbeste atat de mult, inghesuie atatea teme intr-un banal discurs sau interviu incat devine imposibil de urmarit. Aceasta logoree de cetatean multilateral dezvoltat, mania indicatiilor pretioase si aria tot mai vasta de preocupari, de la pantalonii stramti ai Elenei Udrea la viitorul UE, il trec in categoria suspectilor atinsi de paranoia puterii. Ca sa se convinga de asta, ar putea ruga un consilier sa-i recite propriile discursuri, macar ultimele trei. Dupa un sfert de ora, s-ar lua cu mainile de cap.

Alteori suna suparator tonul mesianic, aerul de vizionar neinteles de poporul sau, poza de martir cazut prematur si nedrept pe altarul reformei. Iar in plin elan auto-propagandistic, Basescu se intoarce la popor in cel mai agresiv stil populist cu putinta, majorand salariile bugetarilor fix in luna iunie, luna alegerilor locale. Acest plonjon in populismul cel mai slinos, greu de digerat pentru sectorul privat, ignorat si jupuit mai departe din calcule pur electorale, risca sa-i anuleze sefului statului, cel putin in ochii unei parti din electorat, faptele bune pe le tot insira ca margelele pe ata de cateva luni incoace. E de acceptat acest comportament? Se justifica el prin ceva, in afara dorintei de a salva o coalitie de care atarna, in cele din urma, propria salvare?

Iar toate acestea alimenteaza un resentiment raspandit deja in presa si opinia publica: basescofobia irationala. Orice ar spune enerveaza, cum deschide gura se pun toti pe racnit impotriva lui. Dar asa curge istoria, ignorandu-i uneori pe cei care se cred eroi sau chiar sunt. Traian Basescu ar trebui sa se resemneze cu gandul ca recunoastrea propriilor merite, atatea cate are si ele nu sunt deloc putine, nu se intampla in timpul vietii tale, nici macar dupa si in nici un caz asa cum iti doresti. In cartea de istorie va ramane asa cum vor cei care o scriu astazi sau o rescriu maine, oricate dire te-ai stradui sa lasi prin ea.