Ce se mai intampla cu Primavara Araba. Intre iarna islamista si revolutia continua

In decembrie 2010, un tanar tunisian pe nume Mohamed Bouazizi si-a dat foc in oraselul Sidi Bouzid, dupa ce politistii i-au confiscat fructele si legumele pe care le vindea pe strada. Gestul lui „Basboosa”, asa cum era strigat cel ce a devenit „Eroul din Tunisia”, a declansat proteste violente in tara nord-africana, care au dus la alungarea presedintelui Zine El Abidine Ben Ali, si a aprins un val de revolte in state din lumea araba, din Egipt pana in Mauritania si din Algeria pana in Oman. De peste un an de zile, revolutiile pro-democratie zguduie din temelii Orientul Mijlociu si nordul Africii, ecourile lor auzindu-se si in orasele din Europa, Asia si SUA ocupate de cei din OWS. Ce se mai intampla insa astazi cu Primvara Araba si revolutiile care au daramat presedinti si premieri, au impus concesii economice, au redesenat harta politica a Orientului Mijlociu si au permis accesul democratic la putere a unor partide islamiste?

Proteste in Piata Tahrir din Cairo / Foto: Agerpres

Imediat dupa declansarea Revolutiei tunisiene, valul de proteste a cuprins aproape peste noapte Algeria, Iordania, Egiptul si Yemen. Zeci de mii de oameni au iesit pe strazi si au cerut, prin marsuri, demonstratii si greve, rasturnarea liderilor autocrati, alegeri libere, oportunitati economice si dreptul la autodeterminare.

Recurgand din plin la beneficiile media sociale, la site-uri precum Facebook si Twitter, protestatarii s-au organizat si au comunicat intre ei, in ciuda represiunii brutale si a cenzurii pe Internet.

Ulterior, demonstrantii au iesit pe strazi si in Arabia Saudita, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Libia sau Siria, intr-un val revolutionar comparat de unii cu miscarile democratice din Europa Centrala si de Est, de la sfarsitul anilor ’80.

Pana in prezent, regimurile din trei tari au cazut victimele „Renasterii arabe”:

* In Egipt, presedintele Hosni Mubarak a demisionat dupa 18 zile de proteste violente, punand capat unei domnii care s-a intins pe parcursul a 30 de ani.

* Liderul libian Muammar Gaddafi a fost alungat de la putere la 23 august, dupa ce rebelii din Consiliul National de Tranzitie au cucerit fortareata sa de la Bab al-Azizia. Dupa mai putin de doua luni, la mijlocul lui octombrie, fostul om forte de la Tripoli era capturat, torturat si ucis de trupele rebele chiar in Sirte, orasul sau natal.

* Presedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali a plecat in Arabia Saudita la 14 ianuarie 2011, dupa valul de proteste declansat de gestul disperat al lui Mohamed Bouazizi.

In plus, mai multi lideri din regiune au anuntat ca vor renunta la putere la sfarsitul mandatelor actuale: Ali Abdullah Saleh (Yemen), Omar al-Bashir (Sudan) si Nouri al-Maliki (Irak), in timp ce, in Iordania, doua guverne consecutive au fost demise de regele Abdullah, dupa ce opinia publica s-a declarat nemultumita de ritmul lent al reformelor.

Daca in ceea ce privesc cauzele valului de proteste din lumea araba, analistii par sa cada de acord ca ele sunt, in general, aceleasi (dictatura, incalcarea repetata a drepturilor omului, coruptia endemica, saracia, rata mare a somajului si lipsa oricaror perspective pentru tineri, inflatia, cleptocratia, cresterea preturilor la alimente si benzina, dezvaluirile Wikileaks despre regimurile autocrate care sufocau tarile din regiune), opiniile expertilor difera atunci cand vine vorba despre rezultatul revolutiilor.

Iar criticii subliniaza in special accesul la putere al formatiunilor islamiste conservatoare, considerate de multi anti-democratice, anti-americane si anti-Israel. E vorba, mai ales, de Fratia Musulmana, marele castigator al scrutinului din Egipt, despre care Bruce Tefft, un fost agent CIA, cunoscator al situatiei din regiunea Golfului, spunea pentru HotNews.ro ca este o „organizatie violenta si subversiva” ce vrea sa inlocuiasca „guvernele moderne, seculare si occidentalizate” cu „teocratii islamiste retrograde si barbare”.

Rebeli in Tripoli

Foto: Agerpres

In Libia, conform unor ipoteze lansate in ultimul an, personaje extrem de controversate, ce au legaturi stranse cu Al-Qaeda, se afla in fruntea rebelilor sau s-au infiltrat in randul actualelor forte guvernamentale si ca reteaua terorista isi instaleaza, cu sprijinul (in)voluntar al coalitiei internationale, un cap de pod in tara nord-africana.

Ideea ca fundamentalistii islamisti ar putea avea curand o influenta majora in Libia, dand peste cap aranjamentele geo-strategice din regiune, provoaca probabil dureri de cap in cancelariile occidentale. Mai ales ca ei i se adauga si alte informatii la fel de ingrijoratoare, intre care disparitia unor rachete din arsenalul militar libian, eliberarea unor fundamentalisti radicali din inchisori si avertismentele repetate ale unor grupari rebele ca urmaresc sa instaureze legea islamica Sharia in tara condusa pana in vara trecuta de Muammar Gaddafi (Citeste Si daca rebelii libieni ne-au pacalit pe toti?).

In acelasi timp, in Tunisia, partidul islamist Ennahda a castigat alegerile din 23 octombrie, cu 41,47% din voturi, iar liderii formatiunii, ingrijorati ca tunisienii laici vad in victoria islamistilor o amenintare la adresa valorilor liberale, moderniste, s-au grabit sa declare ca vor guverna alaturi de Congresul pentru Republica (CPR) si Ettakatol, partide de stanga.

In acelasi timp, asa cum comenta recent fostul sef al Ligii Arabe, Amr Moussa, „lumea araba nu va mai fi niciodata la fel ca inainte”, el evocand o „noua ordine regionala”. De altfel, AFP comenta ca revoltele istorice din lumea araba au bulversat scena politica din regiune si prevestesc emergenta unui bloc islamist sunit in fata declinului Iranului siit si a axei sale strategice cu Siria.

O noua ordine unde influenta puterilor traditionale rivale, precum Arabia Saudita si Iranul, va disparea in fata unui nou front cu caracter islamist izvorat din Cairo si Ankara, estimeaza analistii.

„Constatam reaparitia unui bloc sunit care include Egiptul, Turcia, Libia, Tunisia, toate cu o orientare islamista”, afirma Shadi Hamid, expert la centrul Brookings Doha.

Aceste tari, la care se adauga influenta monarhie din Qatar, „impartasesc o politica externa care nu va fi legata nici de Washington nici de ‘axa de rezistenta’ iraniano-siriana”, a explicat el.

Ce cred expertii despre revolutiile din regiune:

Binoy Kampmark

Foto: Arhiva personala

Binoy Kampmark, doctorul in istorie, lector la RMIT University in Melbourne: „Dupa un an, Primavara Araba a intrat intr-un fel de hibernare. S-au organizat alegeri in diferite tari, violentele continua (Egipt), exista perspectiva unor guverne islamiste, conservatoare ajunse la putere (Libia) si inca asteptam sa vedem cum vor prinde forma celelalte guverne.

Siria ramane intr-o stare de adevarat razboi civil.

Alte state, precum Arabia Saudita, se tem de schimbare.

Primavara Araba a devenit ceva similar unei referiri retorice – a se vedea de exemplu, in acest context, perspectiva comparatiei acesteia cu situatia politica din Rusia.

Realitatile de la fata locului sunt mult mai complexe si continua sa existe riscul ca, in absenta unor reforme structurale, e putin probabil ca modificarile de substanta sa transforme „primavara” intr-una de succes”.

Richard Gowan, expert in probleme de securitate a Africii si in chestiuni privind Natiunile Unite la European Council on Foreign Relations: „Exista o multime de motive ca sa fim ingrijorati in legatura cu situatia multor tari unde a inceput Primavara Araba. In Egipt, fortele de securitate incearca sa-si consolideze controlul. Noul regim din Libia nu a reusit sa respecte drepturile omului in cazul fostilor sustinatori ai lui Muammar Gaddafi.

La o privire generala, este clar ca partidele islamiste vor avea o gramada de putere in noul Orient Mijlociu, cu rezultate incerte. Siria si Irakul ar putea exploda.

Cu toate acestea, este gresit sa afirmi ca Primavara Araba „a esuat” din cauza acestor probleme. Inca sunt de parere ca revarsarea de emotie publica la inceputul

Richard Gowan

Foto: ECFR

anului trecut in Tunisia, Egipt si Libia a reprezentat o manifestare remarcabila a „puterii poporului”, iar curajul demonstrantilor sirieni care isi risca viata pentru a sfida regimul de-acolo este uimitor.

Trebuie de asemenea sa respectam faptul ca alegatorii din Tunisia si Egipt vor in mod sincer sa fie condusi de politicieni islamisti, chiar daca noi nu suntem de acord cu multe dintre ideile lor. Acesta este dreptul lor democratic.

O majoritate a partidelor islamiste serioase spun ca vor sa lucreze pragmatic cu partidele seculare, iar Statele Unite si europenii trabuie sa coopereze cu seriozitate cu toate formatiunile care respecta democratia.

Provocarea este aceea de a sprijini tarile din regiune de a-si intari domnia legii – in special legea respectarii drepturilor omului, astfel incat toti cetatenii lor sa se simta in siguranta si respectati.

Privind in perspectiva, ma tem ca factorii geopolitici – posibil incluzand aici si o confruntare militara cu Iranul in Golful Persic – vor face ca 2012 sa fie un an si mai turbulent in Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, nu există cale de întoarcere pentru status quo-ul existent inainte de Primavara Araba. Trebuie sa lucram pentru a ajuta visele protestatarilor sa devina realitati”.

Ehud Yaari, principalul expert israelian in chestiuni legate de Orientul Mijlociu: „Dupa un an, Primavara Araba ia forma unei furtuni de nisip islamiste, in care

Ehud Yaari

Foto: Arhiva personala

Fratia Musulmana devine jucatorul dominant in detrimentul tineretului liberal secular care a initiat revolutiile. Arabii sunt transformati din simple obiecte – asa cum au fost de-a lungul istoriei – in cetateni reali.

Dar aceasta NU ESTE o repetare a democratizarii Europei de Est, deoarece puterea merge la partidele islamiste care sunt fundamental anti-democratice, ce pot castiga alegerile, dar nu vor respecta alte criterii ale unei democratii reale.

Acest lucru se combina cu doctrina anti-occidentale si pozitia anti-Israel, cu riscul crescut al unei confruntari. Din cauza crizei economice severe in majoritatea tarilor arabe, Fratia Musulmana ar putea sa trebuiasca sa se concentreze pe chestiunile domestice, insa nu vor renunta la agenda lor mai generala.

Asa incat, arabii sunt in sfarsit cetatenii unor regimuri islamiste al caror devotament pentru valori democratice reale este, cel mai probabil, indoielnic”.

Laila Al-Marayati, una dintre activistele importante ale comunitatii musulmane din America si purtatoare de cuvant a Ligii Femeilor Musulmane (Muslim Women’s League): „Cred ca cel mai important rezultat al revoltelor este acela ca lumea nu mai poate avea o imagine stereotipa, negativa a arabilor si musulmanilor care afirma ca, intr-un fel, datorita naturii lor, ei resping democratia.

Revoltele ar aratat ceea ce noi stiam de multa vreme: ca oamenii insisi nu trebuie subestimati in ceea ce priveste dorinta lor pentru libertate si auto-determinare.

Dr. Laila Al-Marayati

Foto: Arhiva personala

Cred ca viitorul este foarte nesigur de vreme ce atat de multi vor sa exploateze acest moment si continua sa mentina unele aparente ale status quo-ului pentru propriile lor interese.

In opinia mea, pentru ca revoltele sa se se termine cu o schimbare adevarata in mai bine, trebuie sa se instituie domnia legii, iar coruptia (cunoscuta sub numele de „wasta” in araba) sa dispara. Acest lucru va dura o lunga perioada de timp si nu va fi usor, asa cum am vazut la alte tari de pe glob care au avut o tranzitie nesigura spre democratie.

Ca american, cred ca acesta este lucrul care face ca sistemul nostru imperfect sa functioneze: ne putem baza pe un sistem de justitie care este, in cea mai mare parte a sa, necorupt. Lucrurile ar putea insa sa se schimbe si aici, dupa ce guvernul tocmai a aprobat o lege care permite detentia pe durata nedeterminata a suspectilor de terorism, cer ar putea include si cetateni americani nevinovati.

Sunt optimista in legatura cu viitorul, dar ingrijorata ca, in lunile care vin, si mai multe vieti se vor pierde. Doresc de asemena sa pot spune ca ceva pozitiv se va intampla cu poporul palestinian, care-si doreste si el o viata mai buna, insa nu vad niciun semn ca acest lucru se va intampla. Dar nimeni nu a prevazut nici Primavara Araba, asa ca, poate, In shaa’Allah, vom avea o surpriza”.

Ce s-a intamplat in tarile cuprinse de febra Primaverii Arabe:

* ALGERIA

Revoltele au debutat la 28 decembrie 2010, insa s-au redus in intensitate din aprilie 2011. Opt persoane si-au pierdut viata, cateva zeci au fost ranite si mai multe arestate in timpul demonstratiilor, care au dus la ridicarea starii de urgenta, existenta de peste 19 ani, la modificarea Constitutiei si la o serie de schimbari guvernamentale. In ianuarie 2012, protestele au reizbucnit in sudul tarii, din cauza lipsei locuintelor.

* ARABIA SAUDITA

Incepute la 21 ianuarie 2011, protestele din provincia estica a regatului continua sporadic si astazi, concomitent cu campaniile pentru drepturile femeilor.

Regele Abdullah a aprobat o serie de concesii economice.

La 29 septembrie au avut loc alegeri municipale, la care au luat parte doar barbati, in timp ce, intr-o alta concesie facuta de suveran, femeile au primit dreptul de a vota si de a fi alese in alegerile municipale din 2015. In plus, ele pot fi nominalizate pentru Majlis as-Shura (Consiliul Shura).

* BAHRAIN

Circa 60 de persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor, care au debutat la 14 februarie 2011. Confruntarile violente au fortat guvernul sunit sa accepte eliberarea unor prizonieri politici si sa discute cu reprezentanti ai comunitatii siite majoritare, in timp ce regele Hamad a acceptat o serie de concesii economice. La solicitarea guvernului de la Manama, fortele Consiliului de Cooperare al Colfului si-au trimis trupele in Bahrain. In acelasi timp, seful aparatului de securitate nationala a fost inlaturat din functie, dupa protestele violente. Peste 1500 de demonstranti, medici, ziaristi si activisti pentru drepturile omului au fost arestati, iar circa 100 au fost condamnati de tribunalul militar special infiintat de guvern.

* EGIPT

Portretul lui Hosni Mubarak

Foto: Agerpres/EPA

Incepute la 25 ianuarie 2011, manifestatiile din Egipt au dus la inlaturarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak, care a acceptat la 11 februarie sa cedeze puterea reprezentantiilor armatei. Ulterior, Mubarak, fiii sai si membri ai fostului sau regim au fost trimisi in judecata pentru uciderea a sute de manifestanti, coruptie etc.

Demonstratiile au dus la demisia a doi premieri, suspendarea Constitutiei, dizolvarea Parlamentului, desfiintarea temutului serviciu de securitate Mabahith Amn ad-Dawla (SSI), dizolvarea fostului partid de guvernamant (Partidul National Democratic) si transferarea averii acestuia in patrimoniul statului.

Dupa alegerile recente, Fratia Musulmana si partidele islamiste domina Parlamentul de la Cairo.

* EMIRATELE ARABE UNITE

Circa 160 de intelectuali a semnat o petitie prin care cereau reformarea Consiliului National Federal, inclusiv includerea sufragiului universal.

La 12 aprilie, un cunoscut blogger si activist pro-democratie, Ahmed Mansoor, a fost arestat pentru detinere de alcool. In iunie, Mansoor si alti patru activisti au pledat nevinovat la acuzatiile de insultare a familiei regale, punere in pericol a securitatii nationale si incitarea oamenilor la proteste.

La 27 noiembrie, Ahmed Mansoor a fost condamnat la trei ani de inchisoare, in timp ce ceilalti acuzati au primit pedepse de cate doi ani de detentie. Toti patru au fost gratiati in 28 noiembrie.

In mai 2011, guvernul a inceput sa extinda reteaua de camere de supraveghere, ca o masura de prevenire a revoltelor.

* IORDANIA

Protestele au debutat la 14 ianuarie in Amman, Ma’an, Al Karak, Salt si Irbid, fortandu-l pe Regele Abdullah II sa-l demita pe premierul Samir Zaid al-Rifai si cabinetul sau. Ulterior, suveranul a demis si guvernul condus de Marouf Suleiman al-Bakhit, din cauza plangerilor legate de progresul lent al reformelor. Patru persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor.

* IRAK

Circa 35 de persoane si-au pierdut viata in timpul protestelor majore (desfasurate in marile orase, intre care Bagdad, Mosul si Karbala), care au inceput in 10 februarie 2011 si s-au intins de-a lungul intregului an. Ca urmare a presiunii publice, premierul Nouri Kamil Mohammed Hasan al-Maliki a anuntat ca nu va mai candida pentru al treilea mandat, in 2014. In plus, mai multi guvernatori provinciali si autoritati locale au demisionat din functii.

* ISRAEL

La 15 mai, in ziua cunoscuta sub numele de Yawm an-Nakbah (Ziua Catastrofei), demonstranti palestinieni, incurajati de apeluri facute pe Facebook, au incercat sa ajunga la granitele israeliene venind din Egipt, Iordania, Liban, Siria, Gaza si Cisiordania. Fortele israeliene au reusit sa-i opreasca, iar 12 manifestanti si-au pierdut viata dupa ciocnirile violente. Circa 300 de persoane, intre care 13 soldati israelieni, au fost ranite.

Potrivit unor martori, fortele de securitate libaneze au folosit si ele munitie de razboi pentru a-i impiedica pe demonstranti sa ajunga in Israel.

La 5 iunie, 23 de manifestanti sirieni au fost ucisi si peste 100 raniti dupa ce trupele israeliene au deschis focul impotriva protestatarilor ce incercau sa ajunga in zona controlata de statul evreu din Inaltimile Golan.

* KUWAIT

Dupa demonstratiile incepute la 18 februarie de beduinii fara cetatenie, premierul Nasser Mohammed Al-Ahmed Al-Sabah si-a depus demisia, insa emirul l-a renumit in fruntea Executivului. Protestele continue, care nu s-au soldat cu victime, au dus la dizolvarea Parlamentului kuweitian. La 16 noiembrie, intr-o miscare descrisa de emirul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah drept „un pas fara precedent pe drumul spre anarhie si faradelege”, protestatarii au ocupat pentru cateva minute sediul Adunarii Nationale din Kuwait City.

* LIBAN

Demonstratiile din Beirut si Saida, limitate ca numar, au dus la o serie de modificari guvernamentale. In plus, autoritatile au aprobat o serie de masuri economice, intre care cresterea cu 40% a salariilor.

* LIBIA

Muammar Gaddafi

Foto: Agerpres

Revolta impotriva lui Muammar Gaddafi, inceputa la 15 februarie, s-a transformat intr-un razboi in care au fost antrenate forte ale coalitiei internationale conduse de NATO, in urma unor rezolutii adoptate de Natiunile Unite. Guvernul a fost inlaturat la 23 august, iar ostilitatile militare s-au incheiat la 23 octombrie. Omul forte de la Tripoli, Muammar Gaddafi, a fost capturat si ucis de fortele rebele din Consiliul National de Tranzitie.

Consilul a preluat de altfel conducerea interimara a Libiei, fiind recunoscut international ca singura autoritate guvernamentale de la Tripoli.

Conflictul din Libia a dus la moartea a circa 25.000-30.000 de persoane si la ranirea altor cateva mii.

*MAROC

Protestele au debutat in februarie trecut in Rabat, Fez si Tanger si continua sporadic si in prezent. Manifestatiile l-au fortat pe regele Mohammed VI sa faca unele concesii politice si sa anunte un referendum vizand reforme constitutionale ce vizeaza imbunnatairea democratiei si a domniei legii. Referendumul pentru modificarea Constitutiei a avut loc in iunie, iar alegerile in noiembrie, ele fiind castigate de Partidul islamist al Justitiei si Dezvoltarii (PJD).

* MAURITANIA

Protestele, incepute in ianuarie trecut, continua si in prezent, insa sunt sporadice si n-au dus la niciun rezultat concret.

* OMAN

La 17 ianuarie 2011, demonstratii au inceput sa protesteze in Oman, cerand cresterea salariilor, costuri de viata mai scazute, locuri de munca si reforme, manifestatiile continuand pana in luna mai a anului trecut.

Sultanul Qaboos a aprobat o serie de concesii economice, iar cabinetul de la Muscat a fost schimbat de trei ori.

Legiuitorii de la Muscat au primit puteri sporite.

* SIRIA

O miscare de protest fara precedent a inceput in 15 martie in Siria, in urma unui apel lansat pe o pagina Facebook, intitulat „Revolutia siriana impotriva lui Bashar al-Assad 2011”, in care se incurajau manifestarile pentru „o Sirie fara tiranie, fara lege de urgenta (in vigoare din 1963) si fara tribunale exceptionale”.

Assad a ajuns la putere in iulie 2000, dupa moartea tatalui sau, Hafez al-Assad, care a guvernat tara timp de 30 de ani.

Inegalitatile s-au accentuat in tara, saracia afectand 14% din cei 22 de milioane de locuitori. Rata somajului, care afecteaza in principal tinerii, este evaluata de experti la 22%.

La 2 septembrie, Uniunea Europeana a hotarat sa impuna sanctiuni impotriva exporturilor petroliere siriene, afirmand ca presedintele Bashar al-Assad isi masacreaza propriii cetateni.

Natiunile Unite au anuntat recent ca 5.000 de persoane au fost ucise in confruntarile dintre fortele guvernamentale si opozantii regimului lui Bashar al-Assad.

In urma demonstratiilor continue, guvernul a decis eliberarea unor prizonieri politici, eliberarea din functie a unor guvernatori provinciali, incetarea starii de urgenta, in timp ce guvernul si unii parlamentari au demisionat.

Fortele armate guvernamentale au desfasurat actiuni in Hama, Daraa, Homs si alte orase, luptand impotriva protestatarilor si a soldatilor dezertori, grupati in Armata siriana libera.

Opozitia a format un Consiliu National.

Siria a fost suspendata din Liga Araba.

* SUDAN

Protestele au inceput in aceeasi zi cu cele din Mauritania, 17 ianuarie, insa au fost sporadice. In urma presiunii populare, presedintele Omar Hassan Ahmad Al-Bashir a anuntat ca nu va candida pentru al treilea mandat, in 2015.

* TERITORIILE PALESTINIENE

Fortele Autoritatii Palestiniene au impeidicat demonstratiile de sustinere ale protestatarilor din Tunisia si Egipt, in februarie 2011, in timp ce, in octombrie, politia Hamas a dispersat o manifestatie de solidaritate cu refugiatii palestinieni din Siria, tinuta in Fasia Gaza.

In februarie, Autoritatea Palestiniana a anuntat ca va organiza alegeri municipale in luna iulie, insa, dupa ce ele au fost amanate pe 22 octombrie, autoritatile au decis amanarea lor pe termen nedefinit.

La 14 februarie, premierul Autoritatii Palestinene, Salam Fayyad, a depus demisia cabinetului sau, insa presedintele Mahmoud Abbas i-a cerut sa formeze un nou Eecutiv.

* TUNISIA

„Primavara Araba” a inceput in tara nord-africana, dupa ce Mohamed „Basboosa” Bouazizi si-a dat foc in oraselul Sidi Bouzid in semn de protest fata de abuzurile politiei. Dupa mai putin de o luna, la 14 ianuarie 2011, guvernul a cazut, iar presedintele Zine El Abidine Ben Ali a plecat in exil in Arabia Saudita.

Demonstratiile violente, care au provocat moarte a circa 220 de manifestanti si ranirea altor cateva mii, au dus la desfiintarea politiei politice, dizolvarea Adunarii Constitutionale Democratice (fostul partid de guvernamant), eliberarea prizonierilor politici si organizarea de alegeri pentru Adunarea Constitutionala, la 23 octombrie 2011.

In octombrie, formatiunea islamista Ennahda a obtinut victoria in primele alegeri democratice din Tunisia, cu 41,47% din voturi.

La 12 decembrie, Tunisia si-a ales un nou presedinte, un fost disident, care a fost inchis si apoi exilat pe motiv ca se opunea regimului fostului lider Zine al-Abidine Ben Ali, informeaza Reuters. Membrii Adunarii Constitutionale si parlamentul interimar al Tunisiei l-au votat ca presedinte pe Moncef Marzouki, a doua si cea mai importanta functie dupa cea de prim-ministru. Marzouki, in varsta de 66 de ani, a castigat respectul tunisienilor prin opozitia categorica fata de Ben Ali.

* YEMEN

Opozantii regimului din Yemen au iesit in strada

Foto: Agerpres/AP

Aproape 2.000 de oameni si-au pierdut viata dupa ce protestele incepute la 27 ianuarie au devenit violentele.

Demonstratiile extrem de violente au dus la demisia premierului Ali Mohammed Mujawar si a parlamentarilor din partidul de guvernamant, Congresul General al Poporului.

La 4 iunie, presedintele Ali Abdullah Saleh a fost ranit intr-un atac asupra complexului prezidential din Sanaa. Reintos in tara in septembrie, dupa ce a fost tratat in Arabia Saudita, Saleh a semnat la 23 noiembrie un acord de tranferare a puterii. Acordul, obtinut prin medierea Consiliului de Cooperare al Golfului, a pus capat celor 33 de ani de domnie ai lui Saleh.

Ulterior, parlamentarii yemeniti au decis ca Saleh este imun la posibile acuzatii.

Surse: CNN, Guardian, FoxNews, AFP, Reuters, Wikipedia