VIDEO Cronica de film: "Descendentii" – Dramedia unei morti anuntate

Inexplicabile nominalizarile pe care filmul lui Alexander Payne le-a primit pana acum, inclusiv cinci la Oscaruri – mai cu seama pentru Cel mai bun film. Intr-unul dintre cele mai conformiste realizari ale sale, autorul lui „About Schmidt” si „Sideways” ne explica cu jumatate de gura de ce viata merita sa fie traita, chiar daca e grea.

Realizat dupa un roman publicat in 2007 de scriitorul Kaui Hart Hemmings, filmul isi plaseaza actiunea in Hawaii, loc asimilat in general cu paradisul – mai ales de catre cei care nu traiesc in el. George Clooney este Matt King, un avocat bine situat care e si mandatarul numeroasei sale familii ce se pregateste sa vanda un teren virgin de 25.000 de acri pe care l-a mostenit din mosi-stramosi. Familia vrea sa vanda terenul unui dezvoltator deoarece peste sapte ani ii va expira posibilitatea de a-l pastra.

Un accident nautic o trimite pe sotia lui Matt King direct in coma. (Pe tot parcursul filmului, acest personaj principal care leaga toate celelalte personaje ramane mut si imobil.). Anticamera mortii pare sa fie scurta. Prevazatoare, sotia lasase cu limba de moarte ca in cazul unui accident foarte grav sa fie deconectata de la aparate.

In fata unei decizii pe care nu o poate influenta, eroului nu-i raman decat doua lucruri de facut: sa reinnoade legaturile cu cele doua fiice pe care le-a neglijat din cauza muncii, Scottie (Amara Miller) care are 10 ani, si Alex (Shailene Woodley) in varsta de 17 ani. De fapt, fetelor le trec nabadaile destul de repede si revin in echipa tatalui, ajutandu-l si fiindu-i aproape. Punct ochi, punct lovit.

Al doilea lucru pe care King il are de facut e sa anunte rudele si prietenii apropiati de disparitia iminenta a sotiei, invitandu-i sa-si ia adio. Dar confruntandu-se cu dificila fiica adolescenta, el afla un adevar care ii moaie genunchii si reorienteaza intreg filmul – sotia sa avea un amant pe care il mai si iubea.

De aici incolo, preocuparea principala a eroului nu mai e starea sotiei, nici ocrotirea celor doua fiice (mai ales ca cea mica dadea semne vizibile de trauma), ci gasirea amantului, iar durerea pentru moartea apropiata si regretul ca mariajul n-a fost fericit cum si-a dorit sunt inlocuite de furie si frustrare legate de situatia sa de incornorat.

Aceste preocupari sunt completate de asteptarea momentului cand se va incheia tranzactia pentru vanzarea terenului, si fiecare intalnire cu vreun var din comitet ne reaminteste acest deadline – desi emotional nu ne implica cu nimic.

E greu de crezut ca unul dintre cei mai doriti barbati de pe planeta, chiar daca are cateva kilograme in plus, coafura pe-o parte si pantalonii peste talie, poate fi inselat pentru un cutarica (Matthew Lillard) care intentionat are moaca de pacalici, parul canit si un caracter pe masura.

Acesta e doar un aspect care face ca filmul sa nu se ridice la nivelul ecoului pe care l-a creat. S-a spus despre el ca face viata frumoasa in ciuda tragediilor, dar de fapt inainteaza inconsistent pe o singura carare, stiind insa exact unde vrea sa ajunga si ignorand alte drumuri adiacente.

Ne dam seama de la bun inceput cam unde sa va sfarsi si ce intentioneaza sa demonstreze. Ne prindem chiar inainte ca sotia sa se accidenteze, din micul pasaj citit din off de erou. Faptul ca filmul adapteaza o carte l-a obligat sa pastreze povestea, dar ori a preluat din ea doar scheletul dramaturgic, ori ea era la fel de uscata si pe hartie.

Ca amantul este chiar cumnatul celui care vrea sa cumpere terenul – si ca va beneficia din plin de pe urma tranzactiei – e o informatie parca pusa cu mana si irelevanta, in fond, pentru ceea ce pare adevarata trama a filmului – cum iti iei adio de la cineva drag care te-a ranit de doua ori, intai inselandu-te si apoi murind.

Intreaga poveste e inconsistenta. Nu era nevoie de un film de aproape doua ore si pentru ca personajul central e atat de putin conturat, el netraversand de fapt niciun proces de transformare. Matt King e de la inceput si pana la sfarsit un barbat de calitate, desi cu mici lipsuri, care si-a neglijat sotia si care o iarta in ultimul ceas, desi ai impresia ca ar fi iertat-o si la inceputul fimului daca ar fi stiut de pe-atunci ca i-a pus coarne. De fapt, daca cineva evolueaza sau involueaza in mod vizibil in film, aceasta e numai accidentata:)

Nici eroul din „About Schmidt”, ursuzul vaduv interpretat de Jack Nickolson, nu evolua si nu-si topea mizantropia, dar acolo intreg filmul se misca in jurul lui si il ducea cumva cu el. Miza era alta. Aici, Alexander Payne isi pune in mod inexplicabil stacheta mult prea jos – desi a facut sapte ani de pauza – propunandu-si sa livreze un soi de dramedie in care lacrimile sa nu fie putine, dar ele sa fie totusi uscate de briza unei antante pline de umanitate care irizeaza moartea de la final.

In coordonatele acestui deziderat, nu te mai miri ca personajele iau decizii ciudate. Ca sa stea fata in fata cu amantul si sa vada cum o sa reactioneze cand ii da vestea accidentului, King isi ia fetele si petrec doua zile facand plaja si urmarindu-l pe o alta insula in loc sa-i dea un telefon si sa stea cat se mai poate cu accidentata, pe care au lasat-o la spital cu un machiaj sinistru pe fata (o prietena a machiat-o), care o face sa semene deja cu un cadavru.

Avand atat de putin de jucat, George Clooney nu face prea multe iar ceea ce face nu e atat de special incat sa merite o nominalizare la un premiu important. Faptul ca ar putea lua in 26 februarie Oscarul pentru cel mai bun actor (a fost nominalizat si la Globurile de Aur) se datoreaza mai degraba bunei reputatii pe care si-a construit-o in timp la Hollywood, unde de cativa ani nu doar joaca, ci si regizeaza si produce filme, si care face ca aproape la orice rol principal sa fie retinut in carti pentru un premiu.

„The Descendants” e un film de mica amplitudine, de „mica respiratie”, din aceeasi paradigma cu „Up, in the Air”/”Sus, in aer”, unde tot George Clooney interpreta personajul principal, dar acela era mult mai bine scris si avea, in ciuda conformismului, un clenci final: eroul ramanea un outsider, schimbarea sa la fata nu avea loc, asa cum ne imaginasem.

Aici, fidelitatea fata de materialul originar si lipsa de inventivitate a regizorului fac ca povestea sa ramana subdezvoltata si neconvingatoare.

„Descendentii”/”The Descendants” – regia Alexander Payne, cu: George Clooney, Shailene Woodley, Judy Greer, Beau Bridges, Matthew Lillard, Robert Forster. Premiera romaneasca – 3 februarie 2012