Exclusiv – Discutia lui Traian Basescu cu tinerii absolventi, intr-o zi cu manifestatii
Aproape trei sute de tineri absolventi in strainatate au fost chemati iar 160 au venit efectiv luni, 16 ianuarie, la Poarta Cotrocenilor. Scopul? Obtinerea unui post de consilier din cele trei puse la bataie de presedinte.Inca 100 de tineri si-au trimis CV-urile fara a veni. Importanta ei provine din faptul ca presedintele a vorbit liber doua ore in spatele usilor inchise, in timp ce anunturile publice au fost putine si destul de rare. Intalnirea de doua ore a avut de toate: un discurs prezidential ce nu a fost facut public, dar poate fi reconstituit, o prezentare a consilierilor in stilul casei, o prezentare a concursului plus intrebarile aspirantilor. Ziua a mai avut suficient timp pentru a mai destitui cinci magistrati, a numi cinci ambasadori si a semna doua legi.
Basescu a explicat intai cum vede rolul de presedinte, mai ales in contextul manifestatiilor. “Presedintele nu e un personaj ales direct de popor ca sa mediteze adanc si sa faca predici, mai ales pentru o tara ca Romania. Obligatia unui sef de stat e sa vorbeasca, sa ceara, sa-si spuna parerea, sa puna la dispozitie proiecte de legi(…) Exista riscul social datorita prelungirii perioadei de austeritate, risc pe care il vedeti manifestandu-se. Nu putem stinge nemultumirile, ca si pana acum, cu bani publici. Nu ne permitem sa facem datorii noi. Solutia este una de comunicare si explicare a situatiei.” La nici doua zile, miercuri, 18 ianuarie, premierul Emil Boc anunta “intensificarea dialogului social la nivelul minsterelor si prefecturilor” si cerea o informare periodica de la Ministrul de Interne cu privire la rezultatul acestor intalniri. Niciun rezultat nu a fost facut public pana in prezent si nicio informatie publica despre aceste intalniri nu a fost transmisa.
Mai apoi, s-a vorbit si de legea sanatatii si de alte masuri economice adoptate de Guvern. “Am facut totul prea repede. Am fortat nota. Sunt constient. Si am fortat-o pe fond de criza. Si am putea folosi cea mai dura arma pusa la dispozitie de Constitutie: asumarea raspunderii. Nu veti vedea politician care sa vina sa anunte tot ce am anuntat eu: taierea salariilor, legea educatiei, legea sanatatii, majorarea TVA prin asumarea raspunderii. Populatia a trebuit sa suporte multe. Mai vine si pedeapsa asta de lege a sanatatii care deranjeaza pe muti. Dar din pacate, nu putem opri lucrurile acestea. Nu putem amana legea sanatatii. Legea Sanatatii si reorganizarea administrativa raman de rezolvat. (…) Legea Sanatatii va reveni cat de curand in actualitate dupa ce se vor face minime ajustari la Guvern. Trebuie vazut in ce conditii putem relua legea. Fara atragerea sistemului privat (in sanatate) nu vom avea un sistem performant. Peste tot — spitale, tratament, medici de familie, asigurari de sanatate — sectorul privat trebuie introdus in mecanism pentru o mai buna gestionare”. La nicio zi dupa, premierul Emil Boc sustine acelasi lucru, intr-o emisiune televizata: “Cred intr-o noua lege a sanatatii care sa fie aprobata, pentru ca e vitala (…) Putem retrage aspectele controversate, dar nimeni nu ne poate spune ca nu avem nevoie de o noua lege a sanatatii”.
Tot Emil Boc declara pe 17 ianuarie pentru B1 TV ca “presedintele a fost si ramane extrem de atasat procesului de reforma a statului si si-a asumat, in privinta legii sanatatii, sa ia castanele fierbinti impreuna cu Guvernul, uneori mai mult decat Guvernul”. Totusi, acelasi premier afirma ca „au fost unele informatii gresite pe care le-am avut atat presedintele cat si eu cu privire la acest subiect, dar viata merge inainte si le vom rezolva pe parcurs”, iar Raed Arafat a revenit in Ministerul Sanatatii la scurta vreme dupa aceea. Pe 21 decembrie anul trecut, Traian Basescu declarase: „daca este vreun dusman mai mare al aparitiei inca unui sistem privat de sanatate, el se numeste Raed Arafat”. Diferenta in mai putin de 20 de zile este palpabila.
Discursul de la Cotroceni a avut si numeroase elemente economice si de recapitulare a reformelor. “Datorita eforturilor populatiei, Romania si-a restabilit echilibrele macroeconomice. Cu toate ca vom avea un deficit de numai 1.9% din PIB, datorita datoriei pe termen scurt, va trebui sa avem alte cheltuieli pentru acoperirea banilor imprumutati. Avem acum numai riscuri externe(…)”, amintindu-se printre aceastea riscul retragerii banilor din bancile straine. Discursul a continuat cu aprecierea ca “Romania este o intamplare a crizei economice. Pe 2011, cresterea economica de ~2% ne situeaza printre campionii Europei. Am avut un moment de criza extrem de grea in 2009, 2010.” S-a mai vorbit si de refinantarea datoriei, mai ales a celei de termen scurt. Apropo de reforme, presedintele a declarat: “Am avut o campanie bazata pe modernizarea statului; nimic populist. Am introdus flexibilitatea fortei de munca prin noul Cod al Muncii, noua lege a asistentei sociale, noua lege a educatiei. S-a incercat trecerea legii prin Parlament. Legea nu mai semana cu conceptul ei, asa ca Guvernul a retras-o si si-a asumat responsabilitatea pentru ea. A fost conceputa in urma raportului Comisiei Prezidentiale. Am reusit de asemenea reducerea costului de functionare a statului. Am redus numarul de bugetari de la 1,400,000 la sub 1,000,000 si mai avem de realizat reducerea armatei la 75,000 de profesionisti.”
A urmat si partea de explicare a rolului unui consilier in general si prezentarea consilierilor de stat prezenti. “Sunteti numiti de presedinte si destituiti tot de el. Cand un presedinte se desparte de un consilier, aceasta demisioneaza. Ati vazut ca au plecat unii de aici. Consilierul este intotdeauna cel care demisioneaza si de obicei o face pe motive de sanatate, familie sau alte oportunitati. Dar nu vreau sa credeti, totusi, ca am rol dictatorial.” Mai apoi au fost prezentati parametrii de lucru: “Orice consilier semneaza un contract de loialitate. Aceasta este o lege care trebuie respectata, nu un lucru specific acestei administratii. In discutiile publice, consilierii nu lanseaza teme noi. Punctul de vedere explus este numai al Presedintelui. In calitate de consilier, trebuie sa fi loial Presedintelui si de aceea, Presedintele vine si pleaca cu echipa lui. Poate veti ramane foarte putini in sala daca nu sunteti de acord.”
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro