Manuela Paraipan, analist de politica externa: Israelul are forta militara de a ataca unele dintre instalatiile iraniene dar fara rezultatul urmarit. Nu cred ca SUA pot sta deoparte daca interesele lor au de suferit

Ultimele luni au fost marcate de cresterea rapida a tensiunilor in jurul dosarului nuclear iranian. Mai multi oameni de stiinta iranieni au fost asasinati, cel putin doi virusi informatici (Stuxnet si Duqu) au afectat sistemele computerizate din Iran, explozii suspecte au distrus mai multe instalatii militare folosite de regimul de la Teheran la realizarea rachetelor balistice si o drona americana a fost capturata de Garda Revolutionara. Sunt aceste evenimente simple accidente, operatiuni sub acoperire ale Mossad si CIA ce urmaresc sa saboteze programul nuclear iranian sau primele semne ale unui razboi despre care vorbeste deja toata lumea?

„Israelul are abilitatea militara de a ataca unele dintre instalatii dar fara ca rezultatul sa fie cel pe care il urmareste. Generalul Amos Yadlin si Meir Dagan, fostul sef al Mossad-ului, au avertizat impotriva unui atac asupra Iranului”, a declarat pentru HotNews.ro analistul de politica externa Manuela Paraipan. Ea crede ca „Iranul nu doreste un conflict militar nici cu Israelul, nici cu Statele Unite, nici cu altii”, iar regimul de la Teheran „va reactiona la actiunile altora”.

Citeste mai jos opiniile Manuelei Paraipan:

Adrian Novac: Cum ai descrie situatia actuala a dosarului nuclear iranian? Crezi ca Israelul, Statele Unite si Europa exacerbeaza problema iraniana sau avem de-a face cu o amenintare reala?

Manuela Paraipan: Cand e vorba despre Iran, Israel si Statele Unite pare ca avem un cub Rubik. E o situatie complexa fara sa fie apocaliptica. E bine sa facem distinctie intre fapte, logica si retorica politica belicoasa, propaganda dispersata in varii moduri, deseori datorita unei agende interne. Iranul, din punct de vedere geopolitic, militar, demografic, al resurselor pe care le are (gaz, petrol) e cel mai important actor statal din Golful Persic.

Ce vor Statele Unite?

Context

Post-invazia din Afganistan si Irak, Primavara Araba (sirul de proteste socio-politice, economice) din Orientul Mijlociu, interventia militara din Libia si criza financiara extinsa, impun o regandire a strategiei de angajare a regiunii, a partilor sale si de angajament SUA fata de partenerii regionali.

Obiectiv

Apararea intereselor economice, militare si politice a Statelor Unite in regiune.

Promovarea si protejarea intereselor se face prin aliante, negociere, schimburi, iar cand toate optiunile esueaza, conflict militar.

Avand precedentul Afganistan, Irak, in cazul Iranului, implicatiile unui atac depasesc ceea ce s-ar putea obtine.

Cum se justifica imperativul unui atac asupra Iranului?

E ca in bancul cu radio Erevan desi subiectul in cauza e lipsit de orice urma de frivolitate. Pare imperativ dar nu e, iar din perspectiva informatiilor de astazi, nu e justificabil.

In cazul in care existau dovezi irefutabile, sau pretexte suficient de autoritare, chiar vremelnice, Presedintele George W. Bush, care a vorbit in anul 2006 de asa zisa axa a raului, unde Iran avea un loc de frunte, ar fi dat unda verde Israelului sa atace facilitatile cunoscute.

Ori, Israelul ataca Iranul cu ani in urma, indiferent de unda verde, sau rosie, daca pericolul existential putea sa fie demonstrat faptic. Preferabil fara ca acuzatiile sa fie bazate intr-o proportie covarsitoare pe indiciile primite de la organizatia Mujakeedin Khalq (MEK).

Context

Interesul Iranului pentru energia nucleara folosita pentru obiective civile dateaza de la sfarsitul anilor 1950. In timpul administratiei Eisenhower a fost initiat programul Atomi pentru Pace, prin intermediul caruia, atat Statele Unite cat si state europene, mai ales Marea Britanie, au sprijinit principiul capabilitatii nucleare a Iranului. Inaintea de Rusia si China, au fost Statele Unite, Marea Britanie si o lovitura de stat care l-a adus la putere pe Mohammad Reza Pahlavi, Sahul Iranului.

Revolutia Islamica din 1979 schimba complet relationarea Statelor Unite cu Iranul.

Iranul a semnat in 1968 Tratatul de Neproliferare Nucleara (NPT) si acordul de salvgardare, prin care statele care nu detin arma nucleara isi iau angajamentul de a nu o achizitiona si permit controlul reprezentantilor Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (AIEA).

Interactiunea cu AIEA nu a fost intotdeauna tocmai amicala, nici de-o parte, nici de alta. Totusi, sunt niste parghii pe care comunitatea internationala le are datorita acestui tratat. Nu sunt semnatare India, Israel si Pakistan, cu mentiunea ca Israelul nu a recunoscut oficial arsenalul nuclear.

De-a lungul anilor, au fost momente, cand personalitati din Statele Unite si Iran, au incercat o reapropriere, fara a izbuti sa se sincronizeze. Eforturile presedinteleui Seyyed Mohammad Khatami si ale presedintelui Ali Akbar Hashemi Rafsanjani au ramas in memoria colectiva. Fara sa fie singulare au fost mai vizibile.

Datorita structurii complexe a mecanismului statal in Iran, atunci cand presedintii pun in discutie teme de politica externa si securitate, inseamna ca au deja consimtirea din partea Liderului Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei. Faptul ca au existat eforturi substantiale, care probabil nu au incetat nici in prezent, chiar daca au scazut in intensitate, arata ca din partea ambelor state avem reprezentanti ai elitelor care inteleg ca manifestarile exagerate sunt contradictorii intereselor celor doi actori.

E Iranul o amenintare la adresa Israelului?

Iranul nu e o amenintare existentiala, dar reprezinta o competitie serioasa.

Pozitia de hegemon a Israelului, datorata mai ales capabilitatii militare superioare si parteneriatului cu Statele Unite, are acum un competitor. In fapt, competitia nu e totala, ci partiala, pentru ca fiecare stat are limitari.

Iranul poate avea un rol mai proeminent in Golf. Israelul, in afara acelui spatiu.

Iranul pare a fi pretextul potrivit, sau unul dintre, pe langa chestiunea palestiniana, pentru a atrage atentia de la disensiunile interne de natura politica si sociala.

Coalitia condusa de premierul Benjamin Nethanyahu e undeva la extrema dreapta a spectrului politic, cu un apetit redus pentru continuarea procesului de pace cu palestinienii. Ma refer la un demers sobru, vizionar, cu finalitate, nu la bifarea unor intalniri oficiale, informale, care nu duc nicaieri.

e analist de politica externa. Are licenta si studii masterale in Stiinte Politice si Administrative, Drepturile Omului si Democratizare. A avut stagii pe relatii internationale, politici publice in Washington DC, Elvetia si Liban. Proiectele sale de cercetare s-au concentrat pe mass-media, grupari Islamice, problema refugiatilor, dezvoltare post-conflict si negociere in Orientul Mijlociu. A locuit in Egipt, Liban si Yemen. A avut proiecte, printre altele, in Siria, Turcia, Israel, Palestina si Iran. A fost publicata de catre Daily Star, openDemocracy, Business Intelligence Middle East, Near East Quaterly, Islamic Republic News Agency (IRNA), World Security Network Foundation, Los Angeles Times, Foreign Policy si altii.

Manuela Paraipan

Pe un fond intern zbuciumat au aparut si ingrijorarile legate de Primavara Araba.

Israelul nu are dusmani perpetui, iar mentalitatea anilor 80, 90, chiar inceputul secolului 21, a capatat alte accente in lumea araba si musulmana. Nu inseamna ca nu pot sa existe resentimente la nivel de populatie, de ambele parti ale baricadei, dar statele au interese si le urmeaza.

Israelul are atuuri (economice, financiare, tehnica avansata, forta militara s.a.m.d), are o pozitie privilegiata la nivel international dar si o piatra de hotar. Doreste sa faca parte din regiune? Israelul nu a fost interesat de integrare, ori tocmai aceasta apartenenta de jure bine definita, cu valente sociale profunde, va aduce o atmosfera generala de stabilitate. Israelul nu pierde, ci castiga.

Propunerea din 2002, a printului mostenitor (devenit rege intre timp) Abdullah al Arabiei Saudite, de a incepe un proces, la sfarsitul caruia se va semna un acord intre Israel si statele arabe, a fost reiterata in 2007, in cadrul oficial al summitului de la Riyadh al Ligii Arabe si poate sa fie reactualizata. Din 2002 si pana acum Israelul a respins initiativa.

In ceea ce priveste chestiunea palestiniana, Israelul are un partener in presedintele Mahmoud Abbas iar o buna parte a elitelor din politica si din aria de securitate stiu ca au un partener in Gaza.

Nu discut retorica Israelului vis-a-vis Hamas, similara cu cea vis-a-vis Fatah in trecut, nici blocada asupra fasiei Gaza, care si-a pierdut scuza oficiala, anume, prezenta soldatului Gilad Shalit in Gaza, acesta fiind eliberat in luna octombrie a acestui an. In fapt, blocada neoficiala asupra fasiei Gaza a inceput in anul 2000 (documentata printre altii, de Natiunile Unite, dar si de o organizatie non-profit israeliana – Gisha ) cu cativa ani inainte ca Hamas sa castige alegerile (2006), iar restrictiile asupra liberei miscari a palestinienilor din Cisiordania si Gaza dateaza de la inceputul anilor ’90.

Discursul politic al Hamas e uneori ambivalent, ca socoteala strategica, dar cu mult moderat fata de anii trecuti. Nu e putin lucru ca Hamas respecta armistitiul in fasia Gaza in pofida atacului sistemic din cealalta tabara. Diplomatia informala e activa in acest dosar si merita retinut aspectul. Si unii, si altii, stiu ce e de stiut, ramane de vazut daca vor actiona conform unei strategii de realpolitik sau raman intr-un spatiu nebulos cu efecte de ordin negativ pentru toti cei implicati.

Entitatile politice palestiniene nu exista intr-un vacuum iar societatea palestiniana doreste reconcilierea clasei politice, pentru a merge mai departe, o voce unita, in procesul de pace.

Directia pro-civism si strategia actiunii non-violente, in intreaga regiune, nu doar in teritoriile ocupate, e o oportunitate demna de a fi tratata cu seriozitate.

Totul se rezuma la modul in care Israelul se vede in 20, 25 de ani de acum inainte. Nu pot ramane incremeniti in acest status quo, iar alternativele la un acord de pace nu sunt dintre cele mai optimiste. Cu exceptia unui stat binational, insa o parte a societatii israeliene, poate cei mai multi, din motive diferite, nu ar prefera acest deznodamant.

Ce doreste Iranul?

Iranul vrea sa-i fie recunoscut statutul de prim actor statal in Golful Persic cu prerogativele si responsabilitatile care decurg de aici.

Primavara Araba influenteaza interactiunea din Golf, permanentizarea sanctiunilor are un impact asupra economiei locale iar Iranul e in proces de readaptare la aceasta situatie. Iranienii au un mod aparte de a privi evenimentele si de a actiona. Lucrurile nu se intampla peste noapte dar se intampla.

Noile sanctiuni impuse Iranului de catre administratia americana au ca tinta Banca Centrala si industria petrolului. Sanctiunile au trecut de Congres si trebuie sa fie semnate de catre presedintele Barack Obama pentru a devenit lege. Acest set de sanctiuni vor determina cresterea pretului per barilul de petrol. Productia nu va scadea, ci va merge catre Asia. Statele Unite, cu sprijinul Arabiei Saudite ar putea preintampina un eventual dezastru pe pietele internationale dar nu e o masura care poate sa fie sustinuta pe termen mediu, sau lung. Nici macar cu o productie sporita in Libia sau Irak. Sanctiunile destinate Bancii Centrale aduc o alta dimensiune in acest joc de forte, dar fara sa paralizeze sectorul bancar. Ambele sanctiuni vor avea un efect imediat in tarile europene, Asia, indirect in America.

A.N.: Crezi cumva ca regimul iranian este mai extremist astazi decat in urma cu cativa ani? De cata sustinere publica se bucura, mai ales daca tinem cont ca alegerile din urma cu doi ani au fost contestate in strada de mii de oameni, iar represiunea a fost violenta?

M.P.: Nu as defini actuala guvernare ca fiind extremista. Etichetele, mai ales cele care par categorice, nu se potrivesc in relatiile internationale care sunt de altfel, fluctuante.

De la revolutia din 1979 s-au succedat guvernari mai mult, sau mai putin, conservatoare, reformatoare, chiar cu tenta liberala, in acceptiunea iraniana a conceptelor. Pana in 2011, nu avem guvernari cu tendinte suicidare.

Sa nu scapam din vedere complexitatea mecanismului politico-militaro-clerical si societatea civila.

Avem o istorie a protestelor civice ceea ce ma duce cu gandul la doua aspecte. In primul rand, societatea nu simte ca e reprezentata exemplar de elitele politice si financiare, pe cale de consecinta, isi exprima nemultumirea folosind diverse parghii de negociere. In al doilea rand, chiar daca nu e incantata de protestele civice, clasa politica intelege bine ca relationarea necesita ajustari.

In 2012 vor avea alegeri legislative. Vom observa schimbari, chiar daca nu cele pe care le-ar dori o parte a occidentului. Ideea e ca Iranul nu stagneaza. Trendul de reformare are loc in adancime, treptat, acolo unde conteaza. Chiar in interiorul conceptului de revolutie islamica pragmatismul poate capata o forma mai coerenta, mai putin rigida ideologic, dar care sa pastreze sentimentul de demnitate nationala, foarte important, de sus pana jos si invers. Sa-i lasam pe iranieni sa-si decida tipul de guvernamant, modificarile pe care le vor, sau nu, si sa alegem modalitatea de relationare care maximizeaza beneficiile partilor implicate. E un deziderat la indemana conditionat de aparitia unui alt model de interactiune regionala.

A.N.:Programul urmarit de Iran vizeaza obtinerea de bombe atomice sau e vorba doar de un proiect cu scopuri civile, asa cum pretinde Guvernul de la Teheran?

M.P.: Proiectul are scopuri civile si ar putea sa ramana in aceasta faza, daca negocierile cu Statele Unite, Uniunea Europeana si vecinii din regiune ar fi satisfacatoare. Sunt si limitari de ordin tehnic, cel putin pentru viitorul imediat, insa, despre ce discutam? Un joc de forta intre Iran si Statele Unite. Daca nu poate avea ce considera ca i se cuvine prin negociere, diplomatie, Iranul ar putea sa mareasca miza la un moment dat in viitor. E o posibilitate. Solutia e integrarea Iranului in parteneriate mai cuprinzatoare, nu izolarea lui.

A.N.: Cum s-ar schimba raportul de forte regional in cazul in care Iranul ar deveni putere nucleara? Cine dintre actorii zonali ar castiga/pierde cel mai mult?

M.P.: De ce plecam de la premisa ca doar obtinerea capabilitatii nucleare schimba dinamica regionala? Primavara Araba a dovedit altceva iar evenimentele sunt in miscare. O cursa frenetica a inarmarilor e cel mai mare pericol pentru regiune, iar Iranul, putere nucleara sau nu, nu e intr-o dispozitie neo-imperialista. Ar avea un traseu similar cu cel al Turciei dar cu diferente notabile in ritm si probabil atitudine. Un suflu competitiv ar scoate tarile arabe din Golf din starea de lancezire in care se complac. Exceptia face Qatarul, cu o diplomatie activa, o abilitate de negociere insemnata si aici un singur exemplu elocvent, gazduieste forte militare americane si are acord de securitate frontaliera cu Iranul avand exercitii militare in comun, cu implicare la nivel global. Evident, resursele financiare imense sprijina ambitia casei regale Al Thani. Omanul vine din urma, la categoria usoara, cu dinamism cumpatat, poate contagios pentru proximitate.

Saptamana trecuta, ministrul informatiilor din Iran, Heydar Moslehi, s-a intalnit cu printul mostenitor, Nayef bin Abdul Aziz, care e si ministru de interne, la intalnire participand si seful serviciilor de informatii saudite, Mogran bin Abdul Aziz. Public si oficial, nu se cunosc multe detalii de la respectiva intalnire dar faptul ca o discutie tete-a-tete la un nivel inalt a avut loc poate fi un semn incurajator. De sine statator nu inseamna nimic dar pus intr-un context in care dialogul e nemijlocit si constant, ar putea sa insemne ceva.

E un secret stiut de toti faptul ca Arabia Saudita a fost agasata de comportamentul Statelor Unite fata de un aliat strategic, Egiptul, in speta fata de Hosni Mubarak. E mult spus ca Riyadhul incearca, sau isi doreste sa iasa de sub tutela Statelor Unite dar o tresarire de personalitate le-ar face bine in relatiile cu Iranul.

A.N.: In ultimul an au fost cel putin trei explozii ce au vizat instalatii militare din Iran. Au fost acestea simple accidente sau rezultatul unui efort americano-israelian de a sabota incercarile Iranului de a-si dezvolta capacitatile nucleare?

M.P.: Certitudinea in acest caz o au doar serviciile secrete, in fine, unele ar putea sa o aiba.

Nu cred ca e vorba de accidente, desi acestea sunt posibile si probabile. Tacticile pot sa fie folosite pentru a evita conflictul sau pentru a subrezi pe cat de mult posibil, cealalta tabara, inainte de un atac. Eforturi sunt si intr-o directie si cealalta. Sper sa se adevereasca prima varianta.

A.N.: Oficialii israelieni au declarat in repetate randuri ca un obiectiv principal al politicii externe este acela de a impiedica Iranul sa obtina arme nucleare.Crezi ca israelienii au capacitatile militare de a lovi Iranul si de a-i distruge instalatiile nucleare?

M.P.: Israelul are abilitatea militara de a ataca unele dintre instalatii dar fara ca rezultatul sa fie cel pe care il urmareste. Generalul Amos Yadlin si Meir Dagan, fostul sef al Mossad-ului, au avertizat impotriva unui atac asupra Iranului. Cei doi nu pot fi suspectati de vreo simpatie fata de Iran si ceea ce i-a motivat a fost loialitatea fata de Israel. Leon Panetta, fost sef al CIA si actual secretar american al apararii, si-a exprimat dezaprobarea fata de un atac al Israelului. In afara propagandei euforico-alarmante pro-razboi, din partea unora, mai sunt si voci rationale, dar nu stiu daca suficient de influente pentru a stabili un alt curs.

A.N.: Ar putea Israelul sa lanseze un atac impotriva Iranului fara a avea unda verde a celor de la Washington?

M.P.: Avand in vedere sustinerea de care se bucura in Congresul american guvernul Nethanyahu cred ca e posibil acest scenariu. Punand administratia americana in fata faptului implinit ar putea spera sa-i determine sa le ofere sprijin militar. Nu stiu, insa, daca America ar intra intr-un conflict militar direct cu Iranul. Conjuctura nationala, internationala, de la acel moment va cantari greu.

A.N.: Statele Unite vor sta deoparte in situatia unui conflict armat? Va risca Iranul un conflict militar direct cu America?

M.P.: Nu cred ca Statele Unite pot sta deoparte daca interesele lor au de suferit. Modul de implicare si momentul de interventie vor depinde de respectivele circumstante.

Iranul nu doreste un conflict militar nici cu Israelul, nici cu Statele Unite, nici cu altii. Iranul va reactiona la actiunile altora. Sa ii fie pretins sa nu se apere? Cadem in derizoriu.

Cu siguranta sunt alte modalitati de a stabili preeminenta unui stat, nu doar prin razboi. Recursul la conflictul armat denota o mentalitate de tip medieval, opaca si ingusta. Daca tehnologic am depasit aceea faza sper sa o facem si politic. Mai mult, aceasta preeminenta ar putea sa nu mai fie completa, ci segmentara, aparand necesitatea parteneriatelor larg deschise; ca parte dintr-o unitate, un stat, sau altul isi poate asuma rolul de lider, intr-un dosar, sau intr-o anume directie, nemaiavand un singur pol de referinta. Pe termen lung, un alt tip de arhitectura politica, de securitate, economica si societala ar aduce nu doar diversitate, ci poate mai multa responsabilitate in relatiile internationale.

Zile fierbinti in Golful Persic

Ultimele cateva luni au fost martorele cresterii tensiunilor dintre Iran si dusmanii sai, Israelul si Statele Unite, care acuza guvernul de la Teheran ca urmareste sa creeze bomba nucleara. Iranul sustine insa ca programul sau atomic are doar o componenta civila.

SUA si Israelul nu au exclus utilizarea atacurilor aeriene impotriva centrelor de productie nucleara din Iran.

Presedintele israelian Shimon Peres a afirmat recent ca o solutie militara luata de comunitatea internationala la adresa programului nuclear al Iranului este mai probabila decat una diplomatica. Remarcile lui Peres au fost formulate la doar cateva zile dupa aparitia mai multor informatii potrivit carora premierul Benjamin Netanyahu ar cauta sprijinul ministrilor pentru o lovitura contra Iranului.

La mijlocul lunii noiembrie, experti americani si ziare israeliene afirmau ca Agentia Centrala de Informatii (CIA) din Statele Unite si serviciul secret israelian Mossad desfasoara in prezent operatiuni sub acoperire „eficiente si agresive” pentru a elimina iranienii implicati in dosarul nuclear al Teheranului.

Care sunt argumentele lor:

* la 12 noiembrie, o explozie puternica ce s-a produs la baza militara Amir Al-Momenin din Bidganeh, in apropiere de Karaj, la vest de capitala Teheran, a provocat cel putin 17 morti, intre care si un comandant al Garzii Revolutionare, generalul de brigada Hassan Moghaddam. Acesta s-a aflat in fruntea programului de rachete iraniene. Un oficial militar a spus ca deflagratia a avut loc din greseala, atunci cand militarii mutau lazile cu munitie. Deflagratia s-a soldat si cu 15 raniti, din care unii sunt in stare grava.

* agentia oficiala IRNA a anuntat ulterior ca oamenii de stiinta iranieni au descoperit un nou virus informatic in sistemul lor. Potrivit informatiilor, ar fi vorba de o versiune mai sofisticata a viermelui Stuxnet, care anul trecut a afectat centrifugele iraniene.

* desi Iranul insista ca explozia de la baza militara a fost un simplu accident, iar virusul Duqu a fost anihilat, presa israeliana si mai multi experti americani afirma ca incidentele fac parte dintr-o operatiune sub acoperire a CIA si Mossad de a elimina pericolul nuclear iranian.

* Daily News vorbeste de un alt „eveniment misterios”: fiul unui lider ultra-conservator iranian a fost descoperit mort, intr-o camera de hotel din Dubai, dupa ce, se pare, s-ar fi sinucis. Tatal sau a afirmat insa ca moartea tanarului este „suspecta” si a legat-o de explozia de la baza din Bidganeh, fara insa sa ofere detalii (n.red anul trecut, Israelul a fost acuzat ca a trimis mai multi agenti pentru a asasina un important lider Hamas, intr-o camera de hotel din Dubai).

* Consiliul guvernatorilor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) a adoptat in noiembrie o rezolutie impotriva Iranului, pe care il suspecteaza ca incearca sa produca o bomba atomica. Guvernatorii si-au exprimat ingrijorarea tot mai serioasa legata de programul nuclear al Iranului. Rezolutia nu presupune insa masuri punitive concrete. Rezolutia, sustinuta de „grupul celor sase” tari implicate in dosarul nuclear iranian (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franta, Germania), solicita Iranului sa permita expertilor ONU accesul la instalatiile sale nucleare si sa coopereze cu AIEA, organismul de supraveghere nucleara al ONU.

* serviciile de informatii occidentale au strans de asemenea informatii alarmante referitoare la cat de mult a avansat Iranul in acest domeniu.

Drona SUA capturata de Iran

Foto: Captura Youtube.com

* duminica trecuta, armata iraniana a doborat un avion american fara pilot RQ-170 Santinel „in estul tarii”, la granita cu Afganistan si Pakistan. Iranul ameninta ca va riposta la aceasta incalcare a spatiului aerian al tarii. Oficiali americani au recunoscut ulterior ca drona era utilizata de CIA in cadrul misiunilor agresive de colectare a informatiilor despre programul nuclear iranian

Ce cred expertii despre aceste evenimente:

* incidentele din ultima perioada par sa faca parte din aceeasi campanie de asasinare a oamenilor de stiinta iranieni, declansata dupa 2007. Mossadul este considerat responsabil pentru eliminarea iranienilor implicati in dosarul nuclear

* explozia de la Bidganeh este similara cu cea de la o alta baza militara iraniana, din urma cu doi ani, pusa tot pe seama serviciului secret israelian. Daily News noteaza si declaratia ministrului israelian al Apararii, Ehud Barak, care a spus, referindu-se la explozia din 12 noiembrie,”poate sa fie mai multe ca aceasta”.

* informatii provenite din mai multe surse au indicat hackerii israelieni drept sursa a virusului Stuxnet, care a dereglat sistemul de computere al reactoarelor nucleare iraniene in 2010. Aparitia unui nou virus informatic, Duqu, care a afectat sistemul de computere iranian in acest an, este pusa de experti tot pe seama israelienilor: codul noului virus este bazat pe aceeasi sursa ca Stuxnet.

Cum raspunde regimul de la Teheran:

* ministrul iranian de externe, Ali Akbar Salehi, a declarat ca acuzatiile aduse de Israel si SUA fac parte dintr-o lunga campanie dusa de americani impotriva tarii sale. La randul sau, ayatollahul Ahmad Khatami a avertizat luni AIEA sa nu devina „un instrument fara vointa in mainile Statelor Unite”.

* ministrul Apararii din Iran a declarat ca Israelul va fi atacat cu 150.000 de rachete in cazul in care va lansa o operatiune militara impotriva Republicii Islamice. Generalul Ahmad Vahidi a afirmat ca „Israelul trebuie sa fie pedepsit pentru ceea ce le-a facut musulmanilor din Palestina”.

* la 29 noiembrie, cateva sute de protestatari iranieni radicali au atacat, de doua ori, cladirile ambasadei britanice la Teheran, intr-o actiune ce reaminteste de atacul impotriva misiunii diplomatice americane, din noiembrie 1979. Strigand „Jos cu Marea Britanie!”, demonstrantii au spart ferestrele, au azvarlit pe geam documente, au aruncat cocktailuri Molotov in interiorul cladirilor si au dat foc steagului britanic, revoltati dupa ce guvernul de la Londra a decis sa impuna sanctiuni impotriva Teheranului din cauza programului nuclear