Sari direct la conținut

Copiii și adolescenții care au suferit o arsură solară dureroasă și cu înroșirea pielii au un risc crescut cu 20% de a dezvolta cancer de piele la maturitate

HotNews.ro
Plajă din Bali, Foto: DreamsTime / Simone Bortignon
Plajă din Bali, Foto: DreamsTime / Simone Bortignon

​Peste 84% dintre adolescenți înțeleg că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar nici măcar un sfert dintre aceștia nu se protejează întotdeauna de soare. Un studiu recent, realizat de organizația europeană Euromelanoma, relevă faptul că în cazul persoanelor care au suferit arsuri solare severe (o arsură solară dureroasă, însoțită de înroșirea intensă a pielii sau de apariția de vezicule, cu o durată de două sau mai multe zile) înainte de vârsta de 18 ani există o probabilitate cu 18% mai mare de a descoperi o leziune suspectă în cadrul unui control dermatologic la maturitate. Până în anul 2043, incidența cancerului de piele va crește cu 85%.

Expunerea excesivă la soare și, mai grav, fără folosirea protecției solare, reprezintă o problemă majoră de risc în dezvoltarea cancerului de piele, iar creșterea acestei probabilități se poate instituí încă din copilărie sau adolescență.

“Folosiți Protecția?” este o campanie lansată de organizația europeană Euromelanoma prin Societatea Română de Dermatologie, destinată adolescenților. Proiectul are ca scop principal îmbunătățirea comportamentului asociat cu protecția solară în rândul adolescenților.

„Există o strânsă legătură între arsurile pielii provocate de soare în copilăria și adolescența fiecăruia dintre noi și creșterea riscului de a dezvolta un melanom la maturitate, astfel încât , anul acesta, vom pune un accent deosebit pe factorul de prevenție în rândul acestor categorii de vârstă și totodată, sperăm ca în plan general să amplificăm gradul de conștientizare legat de prevenirea, diagnosticarea precoce și tratamentul cancerului de piele”, declară dr. Alin Nicolescu, secretarul general al Societății Române de Dermatologie.

Mai puțin de un sfert dintre adolescenți folosesc protecție la expunerea la soare

Potrivit studiului realizat în perioada 2008-2018 de către Euromelanoma și bazat pe examinările clinice a 394.681 de participanți efectuate de dermatologi din toată Europa, arsurile solare severe în copilărie cresc riscul de a dezvolta leziuni suspecte la vârsta adultă cu aproape o cincime.

De asemenea, sondajul mai arată că 84% dintre adolescenți înțeleg că expunerea la soare crește riscul de cancer de piele, dar nici măcar un sfert dintre aceștia nu se protejează întotdeauna de soare.

Mai mult, președintele Euromelanoma, profesorul Veronique del Marmol avertizează că „până în anul 2043, la nivel mondial, se estimează o creștere cu 85% a incidenței cancerului de piele , iar inversarea acestei tendințe trebuie să înceapă prin abordarea modului de expunere la soare la copii și adolescenți”.

Un alt studiu arată că, în ciuda faptului că 84% dintre adolescenți recunosc legătura dintre protecția inadecvată în timpul expunerii la UV și dezvoltarea cancerului de piele, 76% din acest grup recunosc că nu se protejează întotdeauna de soare.

Sondajul, care a chestionat aproape 1.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, dezvăluie, de asemenea, că, atunci când sunt expuși la soare, doar:

– 27% poartă întotdeauna o pălărie;

– 17% poartă întotdeauna haine cu mâneci lungi;

– 21% poartă întotdeauna ochelari de soare cu protecție UV;

– 49% stau întotdeauna sau des la umbră;

– 52% își aplică întotdeauna protecție solară pe față;

– 56% aplică întotdeauna protecție solară pe alte părți expuse ale corpului lor.

Campania „Folosești protecție?” derulată prin Societatea Română de Dermatologie, evidențiază principalii factori considerați de risc înalt de către dermatologi în dezvoltarea cancerului cutanat:

  • Utilizarea de solare.
  • Expunere frecventă intenționat la soare.
  • Expunere în timpul activităților profesionale la soare.
  • Expunere recreațională la soare (de exemplu sport sau grădinărit).
  • Istoric familial de melanom.

Potrivit Societății Române de Dermatologie, campania din acest an, desfășurată sub sloganul „Folosești protecție?” stabilește o legătură între expunerea cumulativă la radiațiile UV și riscul de cancer cutanat și încurajează publicul să efectueze autoexaminări lunare ale pielii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro