Punct final Bacalaureat 2011
Bacalaureatul 2011 va ramane in istorie ca primul examen in care au fost demantelate ipocrizia, minciuna si mistificarea ce l-au insotit 20 de ani cel putin.
Meritul ii apartine ministrului Funeriu, care a pus piciorul in prag si a transmis in teritoriu mesajul ca examenul de anul acesta sa fie corect, mesaj perceput ca atare de inspectori, profesori, directori si ceilalti membri ai comisiilor de examen. Si care au cuplat la acest indemn.
Explicatiile asa zisului esec sunt multe
Spre deosebire de alte tari, la noi intreaga serie de absolventi de gimnaziu merge la liceu, au n-au resursele pentru un traseu educational pretentios, ce pretinde inclinatii spre domeniul conceptual-teoretic. Asa si trebuie tinand cont ca diploma de bacalaureat este pasaportul pentru invatamantul superior, unde nu te poti duce cu tabla inmultirii, uneori nici aceasta bine stiuta.
Pe scurt spus, 1/3 din masa de elevi se descurca singuri cu resursele din dotare si fac fata cu brio la acest examen, (cei care au luat din prima sesiune examenul), o alta treime ar trece daca ar invata mai mult, daca ar avea profesori competenti si daruiti meseriei si parinti care sa-i tina din scurt, iar ultima treime nu are ce cauta la liceu, fiindu-i mai potrivit un traseu vocational sau aplicativ. Asta imi spune experienta de 30 de ani la catedra, la un grup scolar.
In alte tari treimea cu inclinatii mai degraba aplicative are suficiente trasee educationale astfel incat sa nu vina neaparat la liceu, ca nu se termina lumea fara studii liceale si universitare. De aici diferenta de procente de promovare la bacalaureat intre noi si alte tari. Iar un procent final de promovare de 55-56% nu este chiar asa de prost. Acesta era procentul de promovare in Franta, in urma cu 10-15 ani.
Ce s-a intamplat la sesiunea din toamna?
Am fost placut impresionat sa vad ca majoritatea judeteleor au procente de promovare cuprinse intre 10-22%, cu media pe tara 16%. E perfect din punct de vedere statistic, al legii numerelor mari si al curbei lui Gauss.
Cu atat mai neplacut apar procentele unor judete care sar departe din aceasta schema: Giurgiu 39%, Ilfov 38%, Suceava 36%, Vaslui 31%. De departe procentul cel mai scandalos s-a inregistrat la Mehedinti: 53%.
Mehedintiul reprezinta un caz halucinant, pe care nimeni nu are curajul sa-l explice. Acum doi ani avea procent de promovare, in vara, aproape 99%, acum un an 82%, in iulie anul acesta 28%, iar acum in septembrie, 53%! Cum este posibila aceasta variatie incredibila, cu aceiasi elevi, aceiasi profesori, ca nu s-a schimbat apa din fantani, nivelul de trai, in doi ani? Cand au fost cinstiti?
La fel de ciudata este situatia de la Suceava. Ani la rand in fruntea clasamentelor, in iulie a avut 67% procent de promovare fara camere de luat vederi, acum, in toamna, cu cateva zile inainte de examen inca nu facusera rost de camere, ca n-au bani, ca primaria este obligata sa le procure. Pana la urma au facut rost cumva, prin imprumut se pare, dar nu e sigur ca au si fost puse in functiune. Or fi fost doar de decor. Asa au obtinut 36% promovare, care adaugate celor 67% din vara duc procentul de promovare la pest 90%.
Exista un risc major aici, care poate distruge tot efortul ministrului Funeriu de a face un bacalaureat corect. Elevii si profesorii, comisiile de examen din judetele cu procente de promovare „normale”, intre 10-22%, sa se simta frustrati de aceasta situatie, un fel de „ ce suntem noi, prostii satului, sa fim cinstiti iar altii fura nestingheriti si elevii din acele judete sa ajunga la facultate sau in joburi mai bine platite?” Si au dreptate sa judece asa.
Singura iesire din acest impas este urmatoarea, alaturi de un apel public catre ministrul Funeriu s-o puna in aplicare. Trebuie urgent recorectate toate tezele din cele 5-6 judete care au procente de promovare peste 30%, la Bucuresti sau in alte judete, cu monitorizarea unor observatori neutri, pentru a se vedea cat de cinstit au fost corectate si a se depista tezele identice. Conform metodologiei de examen, aceste teze identice pot fi anulate si post factum, adica dupa anuntarea rezultatelor. Simultan cu preluarea fisierelor cu inregistrarile video, pentru a vedea daca ele exista, si ce contin. Nu este suficient un control superficial al unor inspectori din minister in aceste judete, care sa constate ca nu s-a intamplat nimic.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro