VIDEO Cronica de film: "Green Lantern 3D: Protectorul Universului" – mult verde, putina distractie

Vara asta ploua cu SF-uri. Extraterestrii ne cad in cap sub diferite forme. In „Green Lantern” ei sunt buni si rai, verzi la stat sau galbeni in cerul gurii. In ciuda distributiei serioase, filmul realizat de Martin Campbell (care ar putea, cica, deschide o trilogie) e neangajat si inconsistent.

N-ati pierdut nimic daca nu cunoasteti seria de benzi desenate din care se inspira filmul. Nu e ca si cum ai vedea „Razboi si pace” cu romanul sub fund. Contrasa, intriga se refera la un om (si nu oricine, ci un pilot de incercare!) ales sa fie primul umanoid din Green Lantern Corps, politia intergalactica destinata sa mentina ordinea si disciplina in cele 3600 de sectoare ale universului.

De ce nu au ales extraterestrii un politist nu ni se spune. Cert e ca talentul principal de care ai nevoie nu e sa stii sa zbori, ci sa nu-ti fie teama in general de nimic. Se vede treaba ca inelul verde, mare cat inima lui Hal Jordan – pilotul interpretat de Ryan Reynolds -, nu isi alege posesorul in functie de datele prezentului, ci raportandu-se la viitor.

Hal e inca traumatizat de accidentul mortal suferit de tatal sau, pilot si el. La inceputul filmului, intr-o secventa de actiune, aproape ca isi pierde viata extragandu-se la limita nu doar din avion, dar si din rememorarea momentului cand, copil fiind, si-a privit tatal arzand pe pista.

Scenariul scris la opt maini scapa printre degete informatii care ar fi facut filmul cel putin logic. Printre altele o problema principala de dramaturgie. Care e punctul slab al lui Hal, care e teama pe care trebuie s-o surmonteze pana la sfarsitul filmului pentru a deveni o, pardon de expresie, „lanterna” de nadejde? Teama de moarte? Ar fi un argument cam subred pentru cineva care e super-pilotul de incercare.

Una e frica, si alta e doliul dupa cineva drag. Dar n-are niciun rost sa ne legam de psihologie pentru a explica logic ceea ce filmul omite cu candoare. Personajele nu sunt construite, ci au doar un numar de trasaturi, suficiente cat sa poata sustine actiunea.

Martin Campbell nu se arata impresionat nici de detalii. De pilda, cand Hal tocmai a fost rapit in celula verde si dus pe tarm la intalnirea cu Abin Sur, el nu pare prea socat nici de acest mijloc de transport nepamantean, nici de intalnirea de gradul trei cu un extraterestru.

Ca orice om de actiune, el da fuga la nava spatiala si il scoate afara pe colegul din alta galaxie, uitand sa se mire – macar a posteriori – de situatia inedita in care se afla.

Mult mai impresionat va fi pe urma de inelul pe care l-a primit si de cum se poate „imbraca” in verde cu ajutorul lui. Lipsa de atentie a regizorului pentru reactiile elementare ale eroului merge mana in mana cu o poveste subtire si lipsita de consistenta (mai nimic nu se intampla in film sau, in orice, caz, nimic care sa-i justifice durata), sustinuta de efecte speciale destul de obosite.

„Green Lantern” nu iti face pofta sa elaborezi prea mult pe seama lui tocmai pentru ca nici el nu se ia in serios. Hal e un fel de Superman pe verde, iubit in taina de o colega (Blake Lively) care il recunoaste imediat sub masca, si care se bate de vreo doua ori cu un tip (Peter Sarsgaard) posedat de eroul negativ, Paralax ( un extratrestru inform, cu ochi galbeni.).

Transformarea omului de stiinta interpretat de Peter Sarsgaard intr-un monstru tot mai umflat si mai diform e bine realizata prin machiajul prostetic, iar actorul nu poate decat sa se miste milimetric in costumul stramt al rolului preluat din alte filme de gen.

Chiar si asa, el se dovedeste cel mai consistent personaj iar Peter Sarsgaard cel mai bun actor din film.

Altfel, extraterestrii sunt urati si deloc fotogenici, iar spatiul cosmic unde locuiesc arata ca de mucava. Cand eroul depaseste Statia Spatiala Internationala sau vreun satelit, nu te incearca niciun fel de emotie.

Cat despre frumosul Ryan Reynolds, el arata ca decupat din benzile desenate. Aerul lui ireal ar functiona intr-un film mai bogat si mai atent gandit care sa sugereze ca e un erou popular, o efigie (asa cum dadea impresia fizicul neted al lui Brandon Routh din „Superman Returns”, filmul din 2006 al lui Bryan Singer.).

Nu e cazul. Iar cand Hal enunta inaintea confruntarii decisive ce a inteles el ca trebuie inteles pentru a distruge monstrul cu ochi galbeni care se se foloseste de frica ta pentru a te distruge – „nu e important sa nu-ti fie frica, ci sa-ti accepti si controlezi frica” – are atata profunzime cat sa te faca sa nu mai ceri nimic.

„Green Lantern” pare facut fara vreun plan prestabilit si fara multa bataie de cap. Prin urmare, atata am avut si noi de spus. Adio… si-un praz verde!

Regia: Martin Campbell, cu: Ryan Reynolds, Blake Lively, Peter Sarsgaard, Mark Strong, Angela Bassett, Tim Robbins. Premiera romaneasca – 29 iulie 2011