Sari direct la conținut

Primarul din Odesa, reținut pentru corupție

HotNews.ro
Primaria din Odesa, Foto: Ksya | Dreamstime.com
Primaria din Odesa, Foto: Ksya | Dreamstime.com

Procurorii anticorupţie ucraineni au anunţat joi că primarul din Odesa, Hennadii Truhanov, care este în funcţie din 2014, a fost reţinut pentru suspiciuni de corupţie, scrie Reuters.

Truhanov este investigat din 2017 în legătură cu acuzaţii de deturnare de fonduri, pe care le neagă.

Procurorii au precizat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că Truhanov urmează să fie arestat pentru 60 de zile pentru că nu a plătit 30,866 milioane de hrivne (836.590,32 dolari) drept cauţiune.

Truhanov este acuzat de deturnarea a 92 de milioane de hrivne. El a fost achitat de aceste acuzaţii în 2018, dar o anchetă privind achiziţionarea unei clădiri administrative într-o veche fabrică industrială din Odesa a fost redeschisă în 2021.

Lupta împotriva corupţiei este vitală pentru Ucraina, în încercarea sa de a se alătura Uniunii Europene, iar preşedintele Volodimir Zelenski a lansat o campanie de combatere a corupţiei, chiar dacă este în război cu Rusia. (Sursa: News.ro / Foto: Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro