Educatia, incotro?

Articolul de fata este generat de comentariile Alinei Mungiu-Pippidi, in Cele trei falimente ale educaţiei la români si de o discutie, oarecum in contradictoriu, cu dna Ecaterina Andronescu, inaintea unei emisiuni de la RTV.

Sa incep cu opinia dnei ministru Andronescu. Are dreptate cand spune ca Ministerul Educatiei nu mai trebuie sa valideze si garanteze prin antet, semnatura sau stampila de ministru, diplomele, titlurile si certificatele eliberate de universitati. Sa-si puna fiecare universitate la bataie credibilitatea numelui si renumelui in piata muncii, unde angajatorii valideaza, sau nu, o diploma sau un titlu universitar, eliberat(a) de o universitate de stat sau privata. Fara garantia data de antetul si stampila ministerului.

Statul finanteaza, in numele unei solidaritati sociale necesare, de la bugetul de stat, un numar de locuri echivalent cu 1/3 din numarul absolventilor de clasa a XII-a, cam 65.000 de locuri, acestia fiind aceia care au luat bacalaureatul cu merite si forte proprii, fara copiute si alte „artificii”. Intr-o tara saracita de criza, de coruptie si birocratie, este, deocamdata, un lucru util si necesar.

Pe de alta parte, statul este tinut raspunzator de cetateni pentru calitatea serviciilor si bunurilor aflate in piata. In materie de invatamant superior, aceasta activitate de control este realizata de ARACIS, Agentia Romana de Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Agentia nu si-a facut datoria pana in prezent. Scandalul de la Spiru Haret, de anul trecut, s-a petrecut sub obladuirea ARACIS, iar la evaluarile institutionale, 2/3 din universitatile romanesti au obtinut „grad ridicat de incredere”. Adica sunt perfecte. Niste fabrici de diplome perfecte.

Prin urmare, ARACIS ar trebui sa verifice si sa garanteze doar ca universitatile private au un minim de resurse umane si materiale, conform normativelor promovate prin decizii ale guvernului sau ministrului educatiei. Sa nu ne trezim cu o universitate privata echivalenta cu MISA. Examenul de bacalaureat trebuie sa se mentina serios, sa nu poata fi trecut prin fraude, furt si coruptie, iar invatamantul superior sa intre intr-o competitie acerba, pentru atragerea studentilor, cu taxe sau fara taxe. Eventual, pentru elevii care nu trec de bacalaureat, universitatile sa organizeze cursuri de scoala postliceala, la care nu este necesara diploma de bacalaureat. Urmand ca piata muncii sa valideze, sau nu, programele de studii propuse de universitatile private si/sau de stat. Inclusiv in zona scolilor postliceale. Acest aranjament mi se pare cel corect, candidatii la studentie vor valida acele universitati, facultati, programe de studii, care li se par atractive, prin prisma posibilitatilor de insertie in piata muncii pe care le propun.

Acum, cateva consideratii apropo de articolul Alinei Mungiu-Pippidi.

Domnia sa spune: „copiii sunt rezultatul unei distribuţii genetice normale, iar dacă şcoala produce 55% rebut, atunci trebuie revizitat modul de a face şcoală, nu libertatea sau inteligenţa elevilor”.

Are dreptate, doar ca actuala structura si configuratie a scolii nu vin din ultimii doi ani. Ci cu mult din urma.

Avem acum o noua Lege a Educatiei Nationale, care consacra mai multe trasee educationale. Gimnaziul de 10 clase, (cu clasa pregatitoare), pana la 16 ani, care sa asigure tuturor tinerilor o cultura generala de supravietuire sociala. Urmat apoi de:

• Traseul liceal, format din filiera teoretica, tehnologica si vocationala, cu un bacalaureat cu probe diferentiate,  ce permite accesul la facultate. Competentele programate si continutul bacalaureatului asigura o conexiune lina cu invatamantul superior.
• Traseul scolii profesionale, de 2-3 ani, in parteneriat public-privat, cu mai putine cunostinte teoretice, dar cu insusirea relevanta a  unei meserii, finalizat cu un bacalaureat profesional, fara drept de acces la facultate.
• Cursuri de formare profesionala, in parteneriat public-privat, de durata si continuturi negociabile cu agentul privat care le cofinanteaza si asigura instruirea practica.
• Piata muncii, cu achizitii nonformale si informale, certificate ulterior de mecanisme ale statului.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro