"Aurora" pe marile ecrane din SUA: De la un film pentru "fraieri" la unul de adancimea lui Sartre si la fel de incalcit cum a parut "Aventura" in 1960

Lungmetrajul lui Cristi Puiu are o primire majoritar pozitiva din partea criticilor americani, el ruland din 29 iunie la IFC Center din New York. „Time Out New York” are singura cronica proasta, in rest, aprecierile sunt bune si foarte bune. Daca „The Village Voice” spune ca „nu e un film pentru oricine”, „The New York Times” considera ca e „o enigma despre sufletul omenesc”.

Sub titlul „Following in the Shadows of a Very Shadowy Man”, Manohla Dargis scrie in „The New York Times” ca „Aurora” e un film „tacut, o ardere regulata plina de fasii de liniste reverberanta si nelinistitoare, intrerupta la jumatatea drumului de o eruptie violenta.”

Nu iti dai seama, insa, daca filmul i-a placut criticului american sau nu, el evitand atat afirmatiile elogioase cat si criticile frontale.

„Filmul se deschide cu imaginea unui barbat al carui nume, la fel ca alte lucruri din aceasta poveste, e tinut ascuns pentru un timp relativ lung chiar daca el si lumea lui devin tot mai vizibile. Pentru urmatoarea ora aparatul de filmat il urmareste pe Viorel indeaproape, aducandu-ne aminte de stilul obiectiv al acelor documentare in care aparatul de filmat isi urmeaza discret subiectul fara niciun fel de comentariu ostentativ, parand ca urmareste mai mult decat predica (sau prevede) actiunea.

Viorel haladuie dintr-un apartament intr-altul, fumeaza, conduce masina, fumeaza din nou, face cumparaturi si ferm dar imperceptibil, te epuizeaza. Ca si in acest gen de documentare, amprentele dlui Puiu sunt peste tot in ‘Aurora’, vizibile atat in stil cat si in sensibilitate”.

Cotidianul newyorkez remarca faptul ca ritmul din „Aurora” e diferit de cel cu care ne-au obisnuit unele filme mainstream. „Dl Puiu dejoaca multe asteptari narative (si ritmice), rasturnand sau evitand multe reguli familiare, inclusiv explicatia psihologica pentru ceea ce se intampla.”

Manohla Dargis mai e de parere ca filmul „e o enigma despre sufletul omenesc” si considera ca regizorul e mai generos cu oamenii decat sugereaza. „Privirea lui fixa poate parea lipsita de mila, dar compasiunea decurge din insistenta cu care priveste”, spune criticul american dupa ce noteaza si trecerile de la ridicol la tragic pe care filmul le opereaza in relatia cu lumea din jur.

„Time Out New York” il desfiinteaza

Potrivit site-ului metacritic.com, „Aurora” are 66 de puncte din 100, punctaj bazat pe sase cronici dintre care doar una are un punctaj mic – 22, e vorba despre cronicheta din „Time Out New York”, al carui titlul e „Sa ramai treaz la aceasta poveste plicticoasa despre un barbat misterios e doar prima provocare”.

Astfel, Joshua Rothkopf scrie: „Definiti filmele oricum doriti – ca farame escapiste de entertainment, iluminari ale conditiei umane – confortabile sau provocatoare – si ‘Aurora’ va nimeri oricum pe de laturi. Aceste cuvinte sunt greu de scris (….)” Noul film al lui Cristi Puiu, ” trei ore ridicole in care el insusi joaca rolul unui divortat cazut prada nonreactiilor, e o masiva inversare a talentului, o pierdere de timp atat pentru el cat si pentru public.”

Criticul aminteste de „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, si de „Marti, dupa Craciun” pe care le numeste „revelatii”, dar numai pentru a spune ca in „Aurora” aveam de-a face cu „un dispret snob fata de principiile divertismentului si ale rabdarii.”

„Iar cand ‘Aurora” se apropie de jumatate si ia forma celei mai vechi povesti de psihoza violenta, insatisfactia se va adanci, pentru ca acum vei aprecia banalitatile unui episod din ‘Lege si ordine’. Puiu ii ofera personajului sau profunzime zero; numai fraierii vor gasi ca aceasta afectare e artistica si hranitoare. Sariti-l.”

„The Village Voice” il trece prin „Aventura” si Sartre

Daca „Time Out New York” e singurul „pornit” pe filmul lui Cristi Puiu, J.Hoberman publica din „The Village Voice” o cronica laudativa. Incepe prin a spune ca „Aurora” e „din unele puncte de vedere, un film si mai greu decat ‘Moartea domnului Lazarescu'”. Motivul? Este „o continua cautare a unui sens – misterul unei crime, filmat in verite-style, in care timp de trei ore singurul lucru cunoscut e identitatea ucigasului. Alt lucru cunoscut: acest individ nefericit, prezent in aproape fiecare cadru, e jucat chiar de regizor”.

Respectatul critic american aminteste de faptul ca cineastul roman ii socoteste pe Fred Wiseman si fratii Dardenne niste modele, si spune ca, in momentul schimbarii registrului, „Ionesco il intalneste pe Jim Thompson”. „Deplasandu-se de la frustrare totala la tensiune extrema, ‘Aurora’ ar putea parea la fel de incalcit cum a parut ‘Aventura’ in 1960. (Impactul sau e deja evident in cultura cinematografica: policier-ul epistemologic al lui Nuri Bilge Ceylan, ‘Once Upon a Time in Anatolia’, cel mai provocator film din competitia canneza din acest an, pare sa fi asimilat ceva din metoda lui Puiu.).”

J.Hoberman compara „Aurora”, „un film in care fiecare privire e o acuzare” si cu „Existenta celorlalti” din „Fiinta si neantul” de Sartre. „Actiunile si afectul ucigasului reprezinta acea ‘rusine de sine’ pe care Sartre o atribuie recunoasterii deconcertante a faptului ca suntem ‘obiectul la care Celalalt se uita si pe care il judeca’.”

Amintind de o recenta dezbatere din „The New York Times” despre „asa-zisele filme dificile” si in care s-a discutat pe marginea notiunilor de „placere” si „plictiseala”, J.Hoberman se intreaba: „Este ‘Aurora’ un exemplu de spanac cinematografic?”

Tot el raspunde: „In mod evident, nu e un film pentru oricine. Spuneti-i gimnastica mentala – pe care unii ar putea-o considera obositoare, iar altii captivanta.” Si incheie apodictic: ” ‘Aurora’ nu e un film care sa te faca bucuros ca existi; e un film care te face constient ca existi.”

indiewire.com: „un thriller la foc mic”

Sub titlul „A Black Comedy with Patience”, cunoscuta publicatie online de film independent indiewire.com publica sub semnatura lui Eric Kohn o alta cronica laudativa. Filmul e in opinia criticului „un thriller la foc mic, dus la extrem” care continua obsesia cineastului pentru timpul vazut ca „instrument narativ principal”.

„In spatele acestor crime prea multe nu se intampla, si tocmai asta e ideea. Puiu construieste decaderea treptata a lui Viorel ca pe o comedie neagra in mod intentionat supra-lungita”. „Ritmul dificil poate fi definitoriu, dar suspansul si intriga pandesc inauntrul ambitioasei tehnici temporale. In loc sa stabileasca o baza peste care sa construiasca pana la climax, el isi reazema constructia pe o expozitiune serpuita. Din moment ce nimic nu e definit, fiecare ora e dificil de prevazut.”

Cronicarul remarca asemanarea puternica a filmului cu „Politist, adjectiv”, de Corneliu Porumboiu, care si el se termina cu „un interogatoriu judiciar comic”, si pare sa fi inteles ideea repetitiei finalului atunci cand spune ca „amandoua (…) folosesc fluxul conversational ca modalitate de satirizare a ineficientei oricarui mod de comunicare”.

„Slant Magazine” isi aduce aminte de „O tragedie americana”

Filmul lui Cristi Puiu primeste doua stele si jumatate (din patru) in „Slant Magazine”, iar cronica lui Andrew Schenker remarca faptul ca „daca filmul e opac si nu satisface nevoie de naratiune sau caracterizare logica” el e pe atat de „rodnic”.

„Complexitatea comportamentului omenesc si a relatiilor interumane sunt dincolo de capacitatea de intelegere a legii, dar ele sunt si dincolo de puterea cinemaului?”, se intreaba criticul american referindu-se la finalul filmului, adica la momentul cand Viorel se duce la politie si se preda.

El face o paralela cu „O tragedie americana” a lui Theodore Dreiser si, dupa ce recunoaste ca nu poate sa le judece pe unul prin celalalt, incheie intrebandu-se pe buna dreptate: „Daca adancimile de nepatruns ale comportamentului omenesc sunt dincolo de puterea cinemaului, iar filmul lui Puiu sta marturie pentru asta, atunci noi ca spectatori ce stimulente avem ca sa pierdem trei ore incercand sa ne taiem drum prin calculata sa opacitate?”

„Aurora” a avut premiera mondiala anul trecut in cadrul sectiunii „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes. Filmul lui Cristi Puiu e distribuit in Statele Unite de The Cinema Guild si a mai fost vandut de Coproduction Office in: Austria, Belgia, Bulgaria, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda, Luxemburg, Mexic, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia si fosta Iugoslavie.