Sari direct la conținut

Un polițist prezent la moartea lui George Floyd a fost găsit vinovat de complicitate la omucidere

HotNews.ro
Manifestatii in Minneapolis, Foto: Chandan KHANNA / AFP / Profimedia
Manifestatii in Minneapolis, Foto: Chandan KHANNA / AFP / Profimedia

Unul dintre ofițerii de poliție prezenți la moartea lui George Floyd, care a fost asfixiat sub genunchiul unui polițist din Minneapolis în 2020, a fost condamnat pentru complicitate la omucidere, potrivit unor documente judiciare făcute publice marți, informează AFP.

Tou Thao i-a ținut la distanță pe trecătorii panicați care încercau să intervină în timp ce bărbatul de culoare în vârstă de 40 de ani zăcea pe moarte la pământ. Fostul ofițer de poliție a fost deja declarat vinovat de „încălcarea drepturilor civile” ale lui George Floyd și condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Un tribunal din comitatul Hennepin, Minnesota, a decis luni că acesta este vinovat de complicitate la crimă. Sentința sa este stabilită pentru 7 august.

Tou Thao „era un ofițer de poliție experimentat din Minneapolis”. „El știa că imobilizarea (unui suspect) cu fața în jos poate ucide”, a declarat judecătorul în verdictul său.

„La fel ca cetățenii prezenți, Thao a putut vedea cum viața părăsea încet corpul lui Floyd. Cu toate acestea, el a luat decizia de a participa activ la moartea sa: a îndepărtat trecătorii îngrijorați și chiar a împiedicat un pompier din Minneapolis aflat în afara serviciului să acorde ajutorul medical de care Floyd avea atât de mult nevoie.”, și-a motivat instanța decizia

Familia lui George Floyd s-a declarat „recunoscătoare” pentru verdict, „o altă măsură de responsabilitate pentru moartea sa”, potrivit avocaților săi.

„Cu fiecare dintre aceste acțiuni judiciare, se dovedește și mai mult că violența poliției este un act ilegal – și pedepsit”, au adăugat ei într-un comunicat.

La 25 mai 2020, polițistul Derek Chauvin, un polițist veteran din Minneapolis, a rămas îngenuncheat pe gâtul afro-americanului timp de aproape 10 minute, fără să se miște în fața intervențiilor spectatorilor șocați și a gemetelor lui George Floyd.

Alți doi ofițeri de poliție l-au ajutat să îl țină la pământ.

Scena, filmată și postată pe internet, a declanșat proteste uriașe împotriva rasismului și a violenței poliției în SUA și în alte țări.

Derek Chauvin a fost declarat vinovat de crimă într-un proces din statul Minnesota, urmărit îndeaproape, și a fost condamnat la 22 de ani și jumătate de închisoare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro