Marin Karmitz, invitat de onoare al Festivalului Transilvania: "Sunt emigrant, evreu si cineast – asta e baza"

Este unul dintre cei mai mari producatori europeni de film si unul dintre cei mai importanti distribuitori din Franta. S-a nascut in Romania, pe care a parasit-o in 1947, cand avea 9 ani. Acum a venit la TIFF, unde a primit Premiul celei de-a X-a editii. Dupa ce a produs mari cineasti – de la Godard, Chabrol si Alain Resnais pana la Kiarostami, Gus Van Sant, Kieslowski si Lucian Pintilie -, Marin Karmitz spune ca important e sa fii mereu impotriva a ceva, sa lupti pentru a schimba „formele dominante”.

„E dificil de explicat ce am ajuns eu sa fac pentru ca nu exista instructiuni„, a spus Marin Karmitz la Cluj-Napoca, unde a petrecut cateva zile sustinand un masterclas si o conferinta de presa, precum si mai multe intalniri. Prezenta sa a aureolat a X-a editie a TIFF-ului. Nu intamplator, colaboratorul si prietenul sau Lucian Pintilie a venit si el la Cluj-Napoca pentru a primi Premiul de Excelenta.

Marin Karmitz l-a cunoscut pe Lucian Pintilie cu ocazia filmului „Balanta”. Titi Popescu, producatorul filmului, cauta un distribuitor – „si cred ca si niste bani ca sa-l termine”, a spus Marin Karmitz, continuand: „Am vazut filmul si mi s-a parut magnific. Numai ca era cu 30 de minute prea lung. Producatorul a spus: ‘N-o sa vrea sa taie’.

Apoi l-am intalnit pe Lucian ca sa-i spun ca trebuie sa-l taie. Si a acceptat. A facut o versiune lunga si una scurta. A fost un sacrificiu si pentru el, dar si pentru mine pentru ca bucatile taiate erau magnifice. Am continuat apoi sa discut si sa lucrez cu el cu aceeasi sinceritate si iubire pentru cinema.”

Marin Karmitz a considerat ca e necesar sa se declare public de partea cineastului. „Stiu ca sunt multi oameni aici care nu ii recunosc lui Lucian Pintilie importanta. Cred ca, daca exista un cinema veritabil, acest lucru se datoreaza unui om care a pus prima caramida. Iar acest om e Lucian Pintilie.„

Producatorul de film e moasa, iar distributorul – pediatrul

Marin Karmitz e o persoana scunda si eleganta, cu figura blanda. Isi asculta concentrat interlocutorul si nu prea rade. Dar ceea ce spune e intotdeauna bine gandit. Nu arunca cu cuvintele. Acest lucru i s-a ascutit poate datorita muncii alaturi de mari artisti care aproape intotdeauna sunt si personalitati dificile.

Producatoarea Ada Solomon l-a intrebat daca a existat vreodata o persoana care sa il intimideze. Marin Karmitz a raspuns: „Dupa Samuel Beckett, care mi-a fost prieten, nu m-a mai intimidat nimeni. Poate Jean-Luc Godard, al carui asistent am fost.” Marin Karmitz a realizat, de altfel, un scurtmetraj, „Comedie” (in 1966) dupa Samuel Beckett.

A trecut prin toate etapele muncii in cinema. A studiat filmul la IDHEC si a devenit operator, dar a spalat si WC-uri, a adus sandvisuri pentru echipa, devenind treptat inginer de sunet, asistent de regie, sef de productie, pe urma regizor.

A regizat scurtmetraje si lungmetraje, dar viata l-a dus in alta directie, dar tot in cinema. A devenit producator si distribuitor de filme, precum si exploatator de sali de cinema. Si-a fondat propria casa de productie, mk2, in 1967, iar in 1974 si-a deschis propria sala, pentru ca filmele realizate de el intampinasera probleme de distributie.

Marin Karmitz si-a cedat in 2005 afacerile de la mk2 si filialele fiului sau, Nathanael, dar mk2 a ramas unul dintre liderii francezi in distributia si exploatarea de filme, precum si un lider european, mondial chiar in productia de film (producand, de pilda, trei lungmetraje ale americanului Gus Van Sant).

Acest parcurs extraordinar Marin Karmitz il rezuma printr-o paralela cu medicina: sa produci un film e ca si cum ai fi moasa si ai participa la nasterea unei vieti. Dar, continua el, „nu e suficient sa ajuti la nasterea unui copil. Trebuie sa veghezi ca el sa traiasca. Asta e etapa a doua, cea de medic pediatru, adica sa devii un negustor si un exploatator de filme.”

„Inca nu cred ca stiu ce inseamna sa fii bun producator”

Pentru Marin Karmitz, motorul succesului a fost nevoia de fi intotdeauna impotriva. „Am facut mereu lucruri pe care altii au refuzat sa le faca”. De pilda, a produs „Au revoir, les enfants”, de Louis Malle, care a fost un mare succes international, fiind nominalizat in 1987 la doua premii Oscar.

Dar cel mai mare succes al sau crede ca e „Sauve qui peut la vie”, regizat de Jean-Luc Godard in 1980. „Fusesem asistentul lui si il cunosteam bine. El m-a invatat ca ceea ce stiam din scoala trebuia sa uit pentru a descoperi cinematograful modern”, spune azi Marin Karmitz.

„De fapt, nici acum nu cred ca stiu ce inseamna sa fii un bun producator”, adauga cel care are in spate o cariera de circa 80 de filme produse. „Ca sa creezi ceva trebuie sa fii mereu impotriva a ceva. In principal, sa fii impotriva academismului. Sa provoci formele dominante.

Oamenii nu recunosc noul imediat si il resping. Asa fac festivalurile, corporatiile, criticii, televiziunile samd. Dar trebuie sa lupti pentru ca sa deschizi niste ferestre. Daca nu, conformismul se va intinde peste tot.

Lucru care se vede in SUA. O data ce apare o formula de succes, imediat e urmata de doua-trei copii de proasta calitate. (…) Trebuie sa inveti sa deosebesti adevarul de imitatie. De aceea am produs recent ‘Copie conforme’ de Abbas Kiarostami„, spune el, cu o unda de zambet.

Fireste, Marin Karmitz nu a fost scutit de intrebarile si aprecierile referitoare la cinemaul romanesc (dintre care o penibila remarca a unui director de imagine si producator roman impotriva „manierismului” din Noul Cinema Romanesc.). Nu a dorit sa intre in vreo polemica si a precizat ca nu a vazut decat filmele romanesti de la Cannes, dar a fost de parere ca „scoala romaneasca trebuie sa evolueze. Se vede si in pictura cand, dupa o perioada puternica, se trece la faze vulgare, de imitatii pana cand sa apara un nou artist adevarat”.

Dar, a tinut sa adauge, „e datoria producatorilor sa vegheze ca moda si dorinta de a placea a cineastilor sa nu le inabuse talentul”. Si criticii sunt importanti aici, a mai spus.

„Nu am sfaturi pentru cineastii de aici, dar in toate intalnirile mele de la Cluj nu am apucat sa vorbesc despre un lucru important, acela al rolului distribuitorului. Daca vrei sa ai talente recunoscute in lume, trebuie sa ai grija de ele. Trebuie sa ai stiinta si legaturile internationale care sa iti permita sa le consacri”.

Si a dat exemplul lui Abbas Kiarostami, pentru care a avut nevoie de doi ani dupa Palme d￢Or-ul de la Cannes, din 1997, pentru a patrunde pe piata americana.