VIDEO Regizorul Lars von Trier socheaza la Cannes, facand glume despre Hitler, nazism si evrei
Regizorul danez Lars Von Trier a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa la Festivalul de Film de la Cannes, ca este nazist si ca „il intelege pe Hitler”, chiar daca acesta nu era un om bun, si ca ii plac evreii, „dar nu foarte mult, pentru ca Israelul este o adevarata pacoste”. Declaratiile lui Lars Von Trier i-au socat pe organizatorii festivalului si au provocat indignare in randul asociatiilor evreiesti, regizorul cerandu-si ulterior scuze si precizand ca remarcile sale au fost facute in gluma, relateaza Reuters.
Aflat la Cannes pentru a-si prezenta cel mai recent film al sau – „Melancholia”, controversatul regizor danez Lars Von Trier (55 de ani) a socat asistenta, facand o serie de comentarii surprinzatoare in timpul unei conferinte de presa. Cineastul a fost intrebat de ziaristi despre originile sale germane, dar si in legatura cu declaratiile facute recent, intr-un interviu, cu privire la interesul sau pentru „estetica nazista”.
„Am crezut pentru mult timp ca sunt evreu si eram foarte fericit”, a spus Von Trier. (Potrivit biografiei sale, mama lui Lars von Trier i-a marturisit pe patul de moarte ca barbatul pe care regizorul il credea parintele sau nu era de fapt tatal sau adevarat, noteaza Reuters).
„Apoi am cunoscut-o pe Susanne Bier (regizoare daneza si evreica) si deodata nu mai eram asa de fericit ca sunt evreu. Nu, asta a fost o gluma, scuze (…) Dar s-a dovedit ca nu eram evreu… si chiar daca as fi fost evreu, as fi fost unul de mana a doua, pentru ca exista un fel de ierarhie in populatia evreiasca”, a continuat el.
„In orice caz, imi doream sa fiu evreu, dar am aflat mai tarziu ca sunt de fapt nazist, pentru ca familia mea era de origine germana… lucru care iar mi-a oferit o oarecare satisfactie”, a mai spus regizorul.
„Ce pot sa zic? Il inteleg pe Hitler. Consider ca a facut lucruri rele, cu siguranta, insa pot sa mi-l imaginez stand in buncarul lui, la sfarsit (…) Cred ca il inteleg ca om. Nu era ceea ce am putea numi un om bun, dar inteleg multe lucruri din personalitatea lui si chiar simpatizez putin cu el. Bineinteles, nu sustin cel de-al Doilea Razboi Mondial si nu sunt contra evreilor. Sunt, bineinteles, alaturi de evrei. Dar nu, nu prea mult, pentru ca Israelul este o adevarata pacoste…”, a spus Von Trier, care s-a intrebat apoi: „Totusi, cum pot sa termin fraza asta?”
Regizorul si-a exprimat apoi „admiratia” si pentru Albert Speer (arhitectul-sef al lui Hitler – n.r.), considerandu-l unul din marile talente date de Dumnezeu, si a conchis surprinzator afirmand „Ok, sunt nazist!”
Un reporter l-a intrebat apoi daca isi imagineaza sa faca un film de o anvergura si mai mare decat „Melancholia”. „Da, noi nazistii… avem o tendinta de a incerca sa facem lucrurile de proportii tot mai mari. Da, poate voi ma veti putea convinge. Solutia finala… cu jurnalisti”, a mai spus Lars Von Trier zambind, dupa care moderatorul a pus capat conferintei.
Organizatorii festivalului i-au cerut explicatii, Von Trier si-a cerut scuze
„Organizatorii Festivalului de la Cannes au fost deranjati de comentariile facute de Lars Von Trier in conferinta de presa din aceasta dimineata. Prin urmare, i-au cerut acestuia sa ofere o explicatie pentru declaratiile sale”, se arata intr-un comunicat transmis miercuri dupa-amiaza de organizatori.
„Regizorul sustine ca s-a lasat purtat de provocarile jurnalistilor si si-a prezentat scuzele. Conducerea festivalului accepta scuzele si le transmite mai departe publicului. Reprezentantii festivalului afirma cu hotarare ca nu vor mai permite niciodata ca evenimentul sa devina scena unor astfel de declaratii, pe astfel de subiecte”, au mai spus organizatorii.
„Daca am ofensat pe cineva cu declaratiile sustinute la conferinta de presa, imi cer sincer scuze. Nu sunt in niciun fel antisemit sau rasist, nici nu sunt un nazist”, a transmis regizorul Lars Von Trier intr-un comunicat, potrivit Reuters.