INTERVIU Catalin Mitulescu merge cu „Loverboy” la Cannes: „Traim intr-un zgomot general in care temele super-derizorii sunt foarte importante, iar temele cu adevarat importante nu exista”

Autorul lui „Loverboy” a explicat pentru HotNews.ro de ce publicul-tinta al filmului sunt tinerii de 15-21 de ani si de ce campania de promovare din Romania se va axa pe ei. „Nu vreau sa dau o solutie morala, dar vreau ca ei sa discute despre ce au vazut, sa se intrebe daca e bine, daca e rau, ce misto sau nu e sa iti vinzi gagica”, spune cineastul.

In 18 mai, „Loverboy” are premiera de gala la Cannes, in cadrul sectiunii „Un Certain Regard”. Filmul, care ii aduce din nou in atentie pe protagonistii din „Eu cand vreau sa fluier, fluier” – George Pistereanu si Ada Condeescu -, e revenirea in scaunul de regizor a lui Mitulescu dupa o pauza de cinci ani. „Loverboy” e si singura productie romaneasca prezentata pe Croazeta, la festivalul care debuteaza in 11 mai.

Iulia Blaga:De ce ai aşteptat atat pana la al doilea lungmetraj?

Catalin Mitulescu: N-a fost o asteptare propriu-zisa. Pur si simplu am lucrat la scenariu, am scris mai multe variante si nu am avut suficienta incredere sa fac variantele pe care le-am avut. Plecand de la „Un balon in forma de inima” am scris trei variante de scenariu care s-au indepartat destul de mult de scenariul initial. „Loverboy” e unul dintre cele trei, dar nu e un draft ci o interpretare de sine-statatoare a povestii.

I.B.:Cat de departe se ducea povestea in celelalte?

C.M.: Pai a fost „El rumano”, am mai scris o varianta destul de diferita si „Loverboy”. In esenta, povestea e aceeasi. E vorba tot despre un adolescent care isi incepe viata si care e cumva singur. Daca ar fi sa existe un miez in „Un balon in forma de inima” care a fost preluat în „Loverboy” e acesta – un adolescent fara niste repere foarte clare hotaraste singur ce inseamna bine sau rau. Actioneaza si descopera lumea singur, facand rau sau facand bine – in functie de ce crede el.

I.B.:Cam acelasi lucru se intampla si in „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”.

C.M.: Da, dar acolo istoria era importanta, iar filmul acela s-a dorit un fel de fresca. Era vorba acolo si despre niste amintiri ale mele, iar personajele nu aveau atata putere singure. Era mai mult povestea mea despre ce s-a intamplat. Si mai erau si mici povesti, franturi de emotii pe care vroiam sa le exprim si pe care le-am lipit intr-un fel de tablou. Acum, povestea e coloana vertebrala a filmului. Personajele isi duc singure destinul de la inceput si pana la sfarsit.

I.B.:Exista o tema comuna, a cresterii, pe care poate n-ai terminat de aprofundat?

C.M.: Sigur ca sa te intorci tot timpul la adolescenta si la a face film cu adolescenti poate sa insemne asta. Dar e destul de mult sa spun eu acest lucru, mai ales ca am facut numai două filme. Da, o preocupare pentru o anumita varsta poate fi un punct comun.

Ce e cert e ca nu poti vorbi despre o perioada cat timp o traversezi. Iti trebuie o anumita distanta. A fost nevoie de cativa ani ca sa apară niste filme despre revolutie, in 2006. Atunci a fost vorba si despre o maturitate a varstei noastre, dar si despre o anumita distantare fata de acea perioada.

Cred ca pentru a vorbi despre o anumita varsta iti trebuie o anumita distanta, care nu trebuie sa fie nici prea mare, nici prea mica. Probabil e vorba despre lucruri nerezolvate sau care inca te framanta (iar asta inseamna ca distanta nu e prea mare), dar sunt lucruri despre care ai o opinie, despre care crezi ca ai aflat ceva.

„La 20 de ani nu poţi face o femeie sa se indragosteasca de tine fara sa te implici”

I.B.:Care e miza acestui film?

C.M.: „Loverboy” este o poveste de dragoste, dar e in acelasi timp numele unei meserii care se practica azi. Din documentarea mea am aflat ca 80% dintre fetele care au devenit prostituate in ultimii doi ani au devenit prin metoda numita „prin indragostire”. Adica au devenit victimele unor „loverboy” care le-au castigat mai intai increderea.

Am vrut sa arat ca jocul dintre iubire adevarata la o anumita varsta si dorinta de a fi fericit, de a-ti trai viata cu adevarat duc la povesti de genul celei pe care eu am gandit-o intre un loverboy si victima lui. Cred ca la 20 de ani nu poţi face o femeie sa se indragosteasca de tine fara sa te implici. Iar Luca, personajul meu, se implica.

Luca e vulnerabil, nu e un robot. De fapt, are mult din datele unui extraterestru. Asta a fost si senzatia mea cand am intalnit loverboy-i, ca sunt ca dintr-un film SF. Te faceau sa percepi o lipsa totala de sensibilitate.

I.B.:Reala sau jucata?

C.M.: Cred ca era jucata, nu stiu, depinde de om. E un amestec intre a juca si a fi real dar, in momentul in care joci foarte mult timp o lipsa de sensibilitate, cred că ajungi insensibil. Ce se intampla daca joci ca te-ai indragostit? Cu cat te indragostesti mai tare, cu atat fata aia va tine mai mult la tine si va deveni o armă mai de incredere. Ei asa le zic, „arma” sau „nava”.

„Am asteptari mai mari ca la <>”

I.B.:Cand lansati filmul in Romania?

C.M.: Incercam sa-l lansam imediat dupa Cannes. Zilele astea ne hotaram cand ii dam drumul. Am filmat toamna trecuta intr-un ritm destul de sustinut. In plus, trebuie sa respecti anumite reguli, sa ai un trailer, un afis. Ne gandim si la posibilitatea sa il lansam la vara. Oamenii merg la mall-uri si vara.

I.B.:Crezi ca va merge mai bine ca „Fluierul…”?

C.M.: Nu stiu, habar n-am. „Fluierul…” a mers foarte bine. Eu sper ca da, dar am asteptari mai mari ca la „Fluier…”, poate pentru ca e targetat mai mult ca o poveste de dragoste.

I.B.:Ce ti-a adus realizarea acestui film?

C.M.: Multe. Fiecare film e o experienta personala. Ca regizor, castigi o anumita maturitate, care inseamna si o anume distanta fata de poveste. Cred ca inseamna si un anumit mod de a trata publicul, de a-i respecta asteptarile.

Am fost tot timpul în triunghiul asta: exista povestea, exist eu, dar exista si cel care intelege si care e foarte important. Cu fiecare film pe care l-am regizat sau produs am incercat sa fac astfel incat povestea si ce spune autorul sa fie cat mai puternice, dar si spectacolul sa fie de calitate. Filmele au componenta asta de spectacol in care eu cred cu adevărat.

Castigi cu fiecare film. Castigi profesionalism, iar asta inseamna sa faci spectacol. Ma gandeam zilele trecute la Sidney Lumet, care a murit de curand si care nu era printre numele din fata, desi era foarte profesionist, ramanand un autor. Ma lupt cu modul asta de a face spectacol din propriile mele povesti incat sa-mi raman fidel si sa nu fac compromisuri de cinema, de calitate.

„Mai mari satisfactii ai cand te lupti cu niste mentalitati”

I.B.:Ai un public-tintă cu “Loverboy”?

C.M.: M-am gandit foarte serios unde vreau sa ajung cu filmul asta. E clar acum: la varsta de 15-21 de ani. Vom incerca prin tot ce vom face pe partea de promovare sa ajungem in zona asta de varsta.

Nu pentru ca acesti tineri merg la mall, ci pentru ca povestea vorbeste despre ei si pentru ca le poate provoca o reactie. Prin asta, faptul ca am facut filmul poate avea un sens pentru mine. Sa fac un film si sa merg cu el la Cannes sigur ca imi da o satisfactie profesionala, dar mai mari satisfactii ai cand te lupti cu niste mentalitati.

Macar sa provoci o anumita dezbatere. Eu nu vreau sa dau o solutie morala, dar vreau ca ei sa discute despre ce au vazut, sa se intrebe daca e bine, daca e rau, ce misto sau nu e sa iti vinzi gagica. Traim intr-un zgomot general in care temele super-derizorii sunt foarte importante, dar in care temele cu adevarat importante nu exista.