Sari direct la conținut

​Creierul atentatului din faţa aeroportului de la Kabul, din 2021, ucis de talibani

HotNews.ro
Aeroportul din Kabul, Foto: Meryl Curtat / AFP / Profimedia
Aeroportul din Kabul, Foto: Meryl Curtat / AFP / Profimedia

Creierul atentatului sinucigaş cu bombă de lângă aeroportul din Kabul din august 2021, care a făcut cel puţin 173 de morţi, dintre care 13 soldaţi americani, a fost ucis de talibani, a indicat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, confirmând informaţii din presa americană, relatează AFP.

Jihadistul, a cărui identitate nu a fost precizată, nici circumstanţele sau data morţii sale, a fost unul dintre liderii grupării Stat Islamic-Khorasan (SI-K) „direct implicat în pregătirea unor operaţiuni precum cele de la Abbey Gate”, a indicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, într-un comunicat.

El s-a referit la atentatul comis la 26 august 2021 lângă Abbey Gate, unul dintre cele trei puncte de acces către aeroportul din Kabul în momentul retragerii trupelor americane din Afganistan care a suscitat numeroase critici.

„A fost ucis în cursul unei operaţiuni a talibanilor”, a precizat purtătorul de cuvânt. „Le-am spus clar talibanilor că este responsabilitatea lor să nu permită teroriştilor, indiferent dacă aparţin Al-Qaida sau SI-K, să-şi găsească refugiu” în Afganistan.

„Ţin să subliniez că această evoluţie ilustrează presiunea antiteroristă continuă în faţa SI-K în Afganistan şi în alte părţi”, a declarat un oficial al administraţiei Biden pentru Washington Post.

„Vedem această operaţiune ca fiind emblematică pentru un Afganistan care a devenit un mediu dificil pentru teroriştii precum SI-K care doresc să atace americani”, a adăugat el.

Administraţia Biden a început să telefoneze luni rudelor soldaţilor americani ucişi în acest atentat pentru a le anunţa vestea, potrivit New York Times, care precizează că serviciile americane de spionaj au aflat această informaţie la începutul lui aprilie.

Imaginile evacuării haotice a americanilor şi afganilor pe aeroportul din Kabul la sfârşitul verii lui 2021 au şocat Statele Unite şi au făcut înconjurul lumii.

Pe 30 august 2021, cu un minut înainte de miezul nopţii, ultimul soldat american a zburat de pe aeroportul capitalei afgane cu 24 de ore înainte de termenul stabilit de preşedintele american pentru retragerea trupelor din ţară.

Talibanii preluaseră deja controlul asupra ţării.

Sursa: Agerpres

Această retragere a pus capăt celei mai lungi intervenţii militare a Statelor Unite, începută ca reacţie la atacul din 11 septembrie 2001.

Potrivit armatei americane, a costat viaţa a peste 2.400 de soldaţi americani în aproape 20 de ani.

La începutul lui aprilie, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a apărat modul în care a fost efectuată retragerea.

Printre altele, executivul american a publicat un document care concluziona că nu exista un alt „scenariu” imaginabil, cu excepţia menţinerii în ţară a unei forţe militare americane întărită şi permanentă pentru a lupta împotriva talibanilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro