Culisele condamnării socrilor lui Cherecheș. Cum și-a dat seama judecătoarea care îl judeca pe fostul primar de Baia Mare că rudele acestuia încearcă să-i „cumpere mama”: eticheta de pe cutia de tort
Socrii fostului primar Cătălin Cherecheș au abordat mai multe rude ale judecătoarei până au ajuns la mama acesteia. Sora și cumnatul magistratului, abordați pe stradă și urmăriți la școala unde le învăța copilul, au respins ferm orice dialog, se arată în motivarea hotărârii pronunțate joi de Tribunalul Mureș. Un alt detaliu important: deși la arestarea socrilor Cătălin Cherecheș se delimita de implicarea acestora, catalogând-o drept o „poveste de gospodine”, judecătorii instanței din Mureș arată că suma de 50.000 de euro, pregătită ca mită, provenea chiar de la familia fostului primar. Socrii abia reușiseră să-și salveze casa de la executorul judecătoresc. Cei doi au primit joi condamnări cu suspendare.
Socrii lui Cătălin Cherecheș au fost condamnați la trei ani, respectiv doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, decizia Tribunalului Mureș nefiind definitivă.
Claudia Gliga, soacra fostului primar de Baia Mare, a declarat la audieri că are o relație specială cu fiica sa, pe care „a văzut-o nefericită și a încercat să facă ceva”.
Totodată, a afirmat că ar fi fost „încurajată” să comită fapta „din partea cealaltă”. Mai exact, de mama primarului, despre care Claudia Gliga declara că ar fi dispusă să plătească oricât pentru a-și salva fiul. A aflat că în dosarul ginerelui din completul de judecată face parte o tânără judecătoare originară din Târgu Mureș: Georgiana Hîngan Farcaș. Mama acesteia locuiește în Târgu Mureș, unde este medic. Tot acolo deține o cofetărie și soacra lui Cherecheș. Femeia a crezut că va reuși să cumpere achitarea ginerelui.
„Cu ei n-ai cu cine”
Datele din dosar arată că, mai întâi, soția și soacra lui Cherecheș ar fi încercat să-l abordeze pe cumnatul judecătoarei. Se întâmpla pe 18 octombrie anul trecut. Au profitat de faptul că îl cunoșteau, fiind fotograf profesionist. L-au abordat pe WhatsApp și l-au întrebat dacă soția lui are o soră la Curtea de Apel Cluj. Fără să știe motivul, bărbatul a confirmat.
Ulterior, soacra lui Cherecheș i-a urmărit pe sora și pe cumnatul judecătoarei la școala unde le învăța copilul. L-a abordat mai întâi pe cumnatul magistratului, care își aștepta soția și copilul. I-a povestit că dosarul în care ginerele său este inculpat este judecat de cumnata sa. Bărbatul a respins ferm orice dialog când a aflat intențiile femeii. Imediat i-a trimis un mesaj soției, atenționând-o că afară se află mama Tabitei Gliga și să nu stea de vorbă cu ei.
„După despărțirea de soții Gliga, la întâlnirea în clasa de curs cu soția mea, care stătea cu fiul nostru, i-am transmis că afară sunt părinții Tabitei și să nu stea de vorbă cu ei, urmând ca ulterior să-i explic soției mele în detaliu motivul. Ulterior, am vorbit la telefon cu soția mea, care mi-a relatat faptul că soţii Gliga au încercat să vorbească cu ea în momentul în care a ieșit din școală. A urcat în mașină, dar a refuzat un dialog cu aceștia, motivând că se grăbește să intre de gardă la spital, acesta fiind și primul și ultimul contact al soției mele cu soții Gliga”, a declarat la audieri cumnatul judecătoarei.
„Cu ei n-ai cu cine”, „sunt în lumea lor”, „niște sălbatici”, „niște comuniști”, i-a scris pe WhatsApp Claudia Gliga fiicei sale, Tabita, după încercarea eșuată de a-i aborda pe sora și cumnatul judecătoarei care îl judeca pe Cherecheș la Curtea de Apel Cluj.
La câteva zile distanță, socrul lui Cătălin Cherecheș a continuat demersul soției. A abordat un avocat pe care l-a întrebat dacă nu cunoaște pe cineva care are „intrare” la judecătoarea care îi judeca ginerele.
„Ca să par interesat i-am scris că „am om”, adică am o persoană care ar cunoaște-o. Apoi nu i-am mai răspuns la mesaje”, a explicat avocatul la audieri.
„Ca de la mamă la mamă”
Soții Gliga nu au renunțat. Pe 25 octombrie, au căutat-o pe mama judecătoarei. Soacra lui Cherecheș i-a spus că vrea să stea de vorbă cu ea „ca de la mamă la mamă”, ca să vorbească cu fiica sa „pentru ca aceasta să fie mai blândă cu primarul, în dosarul pe care îl instrumenta, invocând că acesta este nevinovat”. S-a oferit să-i cumpere afacerea pe care o are cu o sumă cuprinsă între 50.000-100.000 de euro sau „să se revanșeze într-un alt fel”, doar ca ginerele său să primească o sentință „mai blândă”.
A doua zi, pe 26 octombrie, Claudia Gliga a mers din nou, pe neașteptate, la mama judecătoarei, spunându-i că „a discutat cu părinții ginerelui său (n.n. tatăl lui Cătălin Cherecheș este decedat de mai mult timp), care i-au transmis că sunt în stare de orice pentru a-l salva pe fiul lor, în cazul unei decizii mai blânde”.
Pe 3 noiembrie, soacra lui Cherecheș a ajuns din nou la mama judecătoarei. De această dată, cu o cutie de tort. Mai exact, o ruladă din bezea de două kilograme. Claudia Gliga aflase că mama judecătoarei intenționa să cumpere prăjitura de la cofetărie. I-a dus-o personal, spunându-i din nou că „nu-și dorește decât blândețe”. Mama judecătoarei a primit tortul, dar nu i-a spus nimic fiicei sale.
Vigilența judecătoarei
Pe 4 noiembrie, la Târgu Mureș era programat un parastas pentru pomenirea tatălui decedat al judecătoarei. Magistratul a declarat la audieri că a ajuns la Târgu Mureș în seara de 3 noiembrie și a mers la o cunoștință unde se afla și mama sa. În timp ce servea masa, la un moment dat mama i-a adus o prăjitură al cărei ambalaj avea o etichetă cu denumirea cofetăriei deținută de socrii lui Cherecheș.
„A întrebat-o de unde o are. Inițial, mama sa i-a spus că a cumpărat-o de la cofetăria din centru cu suma de 280 lei, dar întrucât i s-a părut ciudat să vadă un produs de cofetărie Ellens acasă și având senzația că ceva s-a întâmplat (bănuind că mama sa a fost abordată de cineva din familia Gliga despre care cunoștea faptul că sunt socrii inculpatului Cherecheș Cătălin) a insistat, iar ulterior mama sa i-a povestit că a fost abordată de inculpata Gliga Cătălina care a rugat-o să intervină în favoarea inculpatului Cherecheș, caz în care se va revanșa, în sensul de a-i cumpăra mica afacere cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro sau în orice altă modalitate”, au detaliat anchetatorii momentul tortului-capcană. Judecătoarea a mers cu cutia de tort la DNA, pentru a depune denunț.
Audiată de procuror, mama magistratului a declarat că soacra primarului a rugat-o să vorbească cu fiica ei „să fie blândă” cu primarul. „Mi-a spus că poate da oricât și orice”, a relatat mama judecătoarei.
Procurorii au organizat apoi flagrantul în urma căruia soacra lui Cherecheș a fost surprinsă în timp ce oferea mamei judecătoarei o cutie cu prăjituri în care se aflau 50.000 de euro.
Pusă sub acuzare pentru dare de mită, Claudia Gliga a recunoscut acuzațiile. Soțul ei, Dorin-Petru, a negat complicitatea. A invocat că nu știa ce face soția lui. Probele, însă, l-au contrazis.
De ce crede instanța că mita provenea de la mama lui Cherecheș
Atât procurorul, cât și judecătorul care au instrumentat acest caz sunt convinși că mita de 50.000 de euro a fost pusă la dispoziție de mama lui Cătălin Cherecheș. Nu există însă probe directe în acest sens. Judecătorii explică, însă, că soții Gliga nu aveau de unde să aibă o sumă atât de mare pentru că abia reușiseră să își salveze casa, în ultim moment, după ce fusese scoasă la vânzare de un executor judecătoresc. Ei au plătit suma datorată executorului cu două zile înainte ca imobilul să fie adjudecat de un alt proprietar.
În fața instanței, socrii lui Cherecheș au optat să fie judecați prin procedura simplificată. Recunoașterea faptelor le-a adus pedepse blânde: Claudia Gliga, 3 ani cu suspendare, iar soțul acesteia, 2 ani și 6 luni, tot cu suspendare. În plus, ei trebuie să respecte un program de supraveghere timp de 4 ani, respectiv 3 ani.
Instanța a considerat încercarea soților Gliga de a cumpăra o soluție de achitare pentru ginerele lor drept una „incidentală” și că cei doi inculpați „au posibilități reale de îndreptare chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție.”
Mita confiscată, tortul aruncat la gunoi
Cei 50.000 de euro oferiți de soacra lui Cherecheș mamei judecătoarei au fost confiscați de judecători și puși la dispoziția statului. Tortul și prăjiturile nu au mai putut fi valorificate. Au fost aruncate la gunoi.
„Produsele de cofetărie, respectiv tortul ruladă de bezea de aproximativ 2 kg şi produsele asortate – circa 3 fiind cu un grad ridicat de alterabilitate și termen de valabilitate mic, au fost distruse (introduse în pubelele sistemului public de colectare a deșeurilor menajere din Cluj Napoca), iar condițiile improprii în care au fost depozitate, lipsa posibilităților de depozitare în condiții de siguranță alimentară la organele de urmărire penală, precum și normele privind alimentația publică în vigoare, au condus la imposibilitatea luării vreunei măsuri de valorificare a produselor de cofetărie în cauză”, au explicat magistrații.
„Povești de gospodine”
Cătălin Cherecheş a susținut că el nu a avut nicio legătură cu încercarea de mituire a judecătoarei, descriind toată întâmplarea drept „tot felul de poveşti de gospodine….”.
„…Nu ştiu ce au avut oamenii ăştia in cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetatean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se realiza pronunţarea de către completul de judecată în care se află doamna judecător, afectată sau pusă în vreun fel sub o astfel de situaţie de către mamă, soacră şi aşa mai departe, aşa cum participantele la acel parcurs de la prăjituri la bani, la firme şi la tot felul de poveşti de gospodine….”, a susținut primarul din Baia Mare într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.
Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare, a fost readus în țară după patru luni
În 24 noiembrie, Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În completul de judecată s-a aflat judecătoarea căreia socrii lui Cherecheș au încercat să îi dea mită.
Cu câteva ore înaintea pronunțării sentinței, Cherecheș a reușit să fugă din țară, deși se afla sub control judiciar și era dat în consemn la frontieră. El a reușit să iasă din țară folosind cartea de identitate a unui verișor.
Cătălin Cherecheș a fost prins apoi în Germania, iar în 19 martie a fost adus în România, fiind încercerat.