Viața de slugă în Micul Paris. Călătorie în timp în București, pe vremea când orașul era capitala fetelor în casă
Despre instituția servituții în Bucureștiul începutului de secol XX ne-a lăsat rânduri prețioase o irlandeză liberă și educată.
Dacă îți arunci un ochi pe planurile caselor mai mari din Micul Paris, vezi că nu se putea ca proiectul de arhitectură să nu conțină și dependințe pentru servitori. Erau prevăzute intrări separate pentru ei sau aveau chiar o casuță a lor, în curtea casei stăpânului.
Servitutea era o adevărată instituție, nu te numeai boier dacă nu aveai fată în casă, vizitiu, rândaș, om bun la toate. Cineva aducea cafelele și dulceața, lustruia ghetele, se ocupă de grajduri, bătea covoarele, asista pisica la fătat.
Despre instituția servituții în Bucureștiul începutului de secol XX ne-a lăsat rânduri prețioase o irlandeză. Numele ei este Maude Rea Parkinson și a trăit 20 de ani în București, unde a fost profesoară de engleză și de franceză pentru copiii elitelor bucureștene. A descris mentalitatea bucureștenilor, străzile pavate cu lemn, casele, palatele, obiceiurile, sistemul de educație, sistemul sanitar și viața Familiei Regale, în ale cărei grații se afla.
Citește, pe B365.ro, cum era viața în familiile bune din București, la început de secol 20.