Sari direct la conținut

Aderarea României la Schengen și „angajamentul ferm” transmis Austriei de țara care va prelua președinția rotativă a UE

HotNews.ro
Spațiul Schengen, Foto: Karaboux / Dreamstime.com
Spațiul Schengen, Foto: Karaboux / Dreamstime.com

Ministrul de Interne spaniol Fernando Grande-Marlaska a exprimat joi, la întâlnirea cu omologul său austriac Gerhard Karner – un opozant al admiterii României în Schengen – „angajamentul ferm” de a debloca integrarea deplină a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen şi i-a cerut sprijinul guvernului austriac în acest sens, relatează News.ro. Întrevederea a avut loc în contextul în care, la sfârşitul lunii martie, Grande-Marlaska s-a întâlnit cu ministrul Lucian Bode, care i-a transmis că România este pe deplin pregătită pentru aderare, exprimând disponibilitatea autorităţilor de la Bucureşti de a acționa pentru „soluţionarea acestui dosar cât mai curând posibil în cursul acestui an”.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Guvernul spaniol, ministrul de interne, Fernando Grande-Marlaska, s-a întâlnit la Viena cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, ocazie cu care au discutat priorităţile viitoarei preşedinţii spaniole a Consiliului Uniunii Europene, din a doua parte a acestui an.

„Printre problemele discutate la întâlnire, cei doi miniştri au abordat includerea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, problemă pe care preşedinţia spaniolă doreşte să o finalizeze pe parcursul celui de-al doilea semestru”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Grande-Marlaska a exprimat „angajamentul ferm” de a debloca integrarea deplină a ambelor ţări şi i-a cerut omologului său sprijinul guvernului austriac.

„Spania este un apărător al promovării măsurilor de cooperare în locul celor de fragmentare”, a adăugat Grande-Marlaska, amintind că atât Spania, cât şi Austria îşi împărtăşesc statutul de „puncte de destinaţie şi tranzit pentru migranţii ilegali şi solicitanţii de azil”.

„Un obiectiv de importanţă majoră de îndeplinit cât mai curând”

În 30 martie, după întâlnirea la Bucureşti cu Fernando Grande Marlaska Gómez, ministrul de Interne Lucian Bode scria că „Spania are o sarcină complexă în faţă, în calitate de viitoare preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, începând cu luna iunie, iar România are un obiectiv de importanţă majoră de îndeplinit cât mai curând – dobândirea statutului de stat membru Schengen”.

„Cu privire la acest subiect, am subliniat în cadrul discuţiilor avute că România este pe deplin pregătită să adere la spaţiul Schengen şi i-am transmis omologului meu disponibilitatea României de a lucra constructiv, în spiritul valorilor europene, pentru soluţionarea acestui dosar cât mai curând posibil în cursul acestui an”, a precizat Bode.

Amintim că România, care așteaptă intrarea în Schengen de mai bine de 11 ani, a ratat anul trecut aderarea la spațiul european de liberă circulație, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene a respins pe 8 decembrie 2022 intrarea României și Bulgariei la Schengen și a acceptat doar cererea Croației. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă țării noastre în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro