Numărul 2 din guvernul britanic a demisionat în urma acuzațiilor de hărțuire a subalternilor. „E un precedent periculos”
Vicepremierul britanic Dominic Raab a demisionat vineri în urma concluziilor raportului privind acuzațiile de hărțuire a oamenilor cu care lucra.
Pe numele lui Dominic Raab au fost formulate opt plângeri referitoare la comportamentul său din perioada când era ministru al afacerilor externe şi ministru pentru Brexit.
În scrisoarea de demisie el spune că doar două dintre plângerile la adresa sa au fost admise, iar ancheta în ceea ce-l privește este „un precedent periculos”.
„În stabilirea pragului de hărțuire atât de scăzut, această anchetă a creat un precedent periculos. Va încuraja plângerile false împotriva miniștrilor și va avea un efect descurajatorasupra celor care conduc schimbarea în numele guvernului dumneavoastră – și, în cele din urmă, al poporului britanic”, a scris el.
În luna noiembrie, cotidianul The Guardian a relatat că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei având în vedere să demisioneze. Conform publicaţiei britanice, personalul ministerului a descris o „cultură a fricii” în interiorul instituţiei conduse de un „tiran nepoliticos şi agresiv”.
La rândul său, tabloidul The Sun a indicat faptul că, într-un acces de furie, Raab a aruncat tomate în timpul unei reuniuni, lucru dezminţit la acea vreme de purtătorul său de cuvânt.
În luna februarie, Dominic Raab a insistat că întotdeauna s-a „comportat într-o manieră profesionistă pe întreaga durată a mandatului său”. „Dacă o acuzaţie de hărţuire morală este confirmată, voi demisiona”, a dat el asigurări.
Un alt ministru britanic, Gavin Williamson, a demisionat în noiembrie în urma unor acuzaţii de hărţuire.
La preluarea mandatului, Rishi Sunak a promis că va da dovadă de ”integritate, profesionalism şi responsabilitate”, după seria de scandaluri din timpul lui Boris Johnson.
Potrivit unui sondaj Savanta, aproximativ 72% dintre alegătorii britanici sunt de părere că Dominic Raab ar trebui să demisioneze dacă a fost autorul unor acte de hărţuire, iar 44% cred că Sunak avea cunoştinţă despre aceste acuzaţii când l-a desemnat pe Raab.