Invatamantul romanesc la rascruce
Astazi se dezbat la Curtea Constitutionala sesizarile partidelor din opozitie asupra textului si procedurii de promovare a Proiectului Legii Educatiei promovat de Guvernul Romaniei.
Este vorba de un proiect de lege modern, european, adecvat contextului socio-economic actual al Romaniei. Mai presus de orice, are prevederi dure impotriva racilelor si abuzurilor petrecute in invatamantul superior romanesc, de la diplome false, plagiate cu duiumul, nepotism, conducerea universitatilor in stil feudal, cumul de functii si demnitati publice ilegale, care au condus la salarii uriase, de asemeni ilegale. Lipsa de perfomanta in pregatirea studentilor si elevilor ne plaseaza constant in coada clasamentelor internationale prestigioase.
Actuala legislatie, realizata sub influenta rectorilor si profesorilor universitari parlamentari (actualmente sunt in Parlamentul Romaniei 4 rectori, care cumuleaza functiile de parlamentari, rectori, profesori universitari, cercetatori si cine mai stie cate altele), nu pedepseste aceste infractiuni, motiv pentru care timp de 20 de ani si-au vazut linistiti de treburi. Legea Angajata de guvern trimite in zona penala aceste abuzuri si le transforma in infractiuni.
Sigur ca aparitia unei astfel de amenintari directe la statutul actual al feudalilor din invatamantul superior a creat un val de contestari si reactii violente.
Dezbaterea in continuare in Senat a Proiectului Legii Educatiei, pe langa faptul ca ar intarzia cu inca un an aplicarea ei, (dezbaterea a 330 de articole ar lua cel putin cateva luni incepand din februarie), dar interesele de mentinere a actualei stari de lucruri exista inclusiv la senatorii puterii, asa incat exista toate premisele ca prevederile cele mai importante sa fie edulcorate, duritatea acestora sa fie atenuata. Iar la Senat Legea a stat din iunie pana in noiembrie, fiind dezbatute doar 105 articole din 330.
Exista insa si reactii ale universitarilor cinstiti si onesti, semnatari aiApeluluiadresat CCR, in care ii cer acesteia sa valideze Proiectul Legii Educatiei angajat de guvern.
Ce vor face astazi judecatorii CCR? Au in mana viitorul acestei tari, nu numai al domeniului educatie si formare profesionala. De calitatea acestor sisteme depinde productivitatea si atractivitatea economiei romanesti, dezvoltarea viitoare a tarii.
Lista completa a semnatarilor Apelului adresat CCR
- Prof. Stefan VLASTON, Presedintele Asociatiei EDU CER (vlaston@yahoo.com, 0722.802.165)
- Avocat Ana BIRCHALL, dr. in drept, Yale Law School
- Prof. dr. Cristian SILVESTRU, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Membru Corespondent al Academiei Romane.
- Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor si jurnalist
- Prof. Univ. Dr. Gigel MILITARU, Universitatea din Bucuresti, membru fondator EDU CER
- Prof. Univ. Dr. Corina IONESCU, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Cercetator Principal Corneliu SARBU, membru EDU CER
- Prof. Univ. Dr. Bogdan MURGESCU, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Istorie
- Sef lucrari dr. Ioan TANTAU, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Biologie si Geologie.
- Prof. univ. dr. Liviu DRUGUS, Universitatea George Bacovia din Bacau, membru fondator EDU-CER, vicepresedinte al International Society for Intercommunicating of New Ideas, Boston, USA
- Conf. dr. Costel SARBU, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Dr. Vasile V. MORARIU, Cercetator st. gr. I, Profesor asociat la Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Membru AOSR
- Prof. univ. dr. Marian IVAN, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Geologie si Geofizica
- Economist Badita Ion Sebastian, Membru fondator Asociatia Edu Cer
- Prof. Dr. Ing. Petre T Frangopol, Profesor consultant IFIN – HH
- Ruxandra Hurezean, ziarista, Cluj-Napoca
- Prof. univ. Dr. Vlad A. CODREA, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Dr. Antoneta Seghedi, cerc st. I INCD GeoEcoMar
- Prof. univ. dr. ing. Grigore BUIA, Universitatea din Petrosani
- Valentin Grigore, Presedinte – Societatea Astronomica Romana de Meteori
- Prof. Miala Rodica Victoria, Profesor lb engleza, Scoala nr. 37 ”Mihai Eminescu”, Craiova
- Prof. Silvia Cartu, Director Scoala nr. 37 ”Mihai Eminescu”, Craiova
- Dr. Bogdan Constantinescu, Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara
„Horia Hulubei”, Bucuresti - Dr. Alexandrina Fulop-Senior Specialist-Stiintele Pamantului, De Beers Canada.
- Prof. dr. Ioan POP, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Harry Minti, Doctor in Fizica cu specializare in Astrofizica Conferentiar la Univ. Ebraica din Ierusalim
- Prof. Dr. Anca Silvestru, Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica,
Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca - Prof. Dr. Ion MIHAI, Universitatea din Bucuresti
- Dr. Adela MIHAI, Universitatea din Bucuresti
- Prof.Smaranda LIVESCU Fulbright Scholar University of Virginia on line CASENEX courses English and ESOL Specialist Atlanta, Georgia, USA
- Prof. Dr. Ion GROSU, Organic Chemistry Department Faculty of Chemistry and Chemical Engineering „Babes-Bolyai” University Cluj-Napoca
- Dr. Niculina BOGDAN, Organic Chemistry Department Faculty of Chemistry and Chemical Engineering „Babes-Bolyai” University Cluj-Napoca
- Cercet. St. III, dr. Nicolae Mihai Academia Romana Institutul de Cercetari Socio-Umane „C.S.Nicolaescu-Plopsor”, Craiova
- Mihai A. GIRTU, Ph.D. Professor of Physics DeanFaculty of Physics, Chemistry, Electronics and Petroleum Technology Ovidius University of Constanta
- Belu Constanta – profesor de fizica Grupul Scolar „Voievodul Mircea” Targoviste.
- Prof. Dr.Zoltan Neda, Facultatea de Fizica, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Elvira Popeti, inginer chimist, Timisoara
- Mihaela Baciu– medic pediatru Brasov, SOG Dr I. A.Sbarcea Brasov.
- Baciu Gh.Damian, medic, Brasov
- Prof. Ecaterina Dragan, secretar , firma Almis Distribution SRL , com Movila Miresii , jud Braila
- Maria Burzo -medic stomatolog-cabinet privat Cluj-Napoca
- Ioan Burzo -inginer programator-primaria Cluj-Napoca
- Marius Burzo -inginer programator -„Arobs Transilvania software „
- Ionut Burzo -student anul 3 – Informatica U.B.B .Cluj-Napoca
- Lect. dr. Anamaria Terec, de la Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica a Universitatii „Babes-Bolyai”, Cluj.
- Dr. Silviu Radan Cercet. st. gr. I INCD GeoEcoMar
- Prof. dr. ing. Nadia Potoceanu, prodecan la Facultatea de Inginerie de la Universitatea Resita
- Dr. Lucian Besutiu cercetator stiintific gradul I Institutul de Geodinmaica al Academiei Romane
- Prof. Valentina-Florentina Visan director Scoala cu clasele I-VIII Dridu(jud. Ialomita)
- Leca Ionescu Adriana, profesor de chimie la Grup Scolar „Constantin Brancoveanu” Horezu, judetul Valcea
- Carmen Cujba, conductor arhitect, pensionar
- Dr. Crina Cismas, CS III, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
- Lector Univ. Alfred Vespremeanu-Stroe – Fac de Geografie, Universitatea
Bucuresti - Conf. univ. dr. Dan Eugen Ratiu, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Istorie si Filosofie
- Georgeta Ursu, inginer managemetul calitatii, mediului, securitatii si sanatatii, Bucuresti.
- Florian Mihalcea, Presedintele Societatii Timisoara
- Prof. dr. ing. Gheorghe Puscasu, Univ. „Dunarea De Jos” Galati Fac. de Automatica, Calculatoare, Inginerie Electrica si Electronica.
- Conf. univ. dr. Dorin Cristian COITA, Catedra de Management Marketing
Facultatea de Stiinte Economice Universitatea din Oradea - Dr. Calin Georgescu, Director Executiv, Centrul National de Dezvoltare Durabila
- Conf. univ. dr. Vasile Docea, Universitatea de Vest din Timisoara
- Drd. Aurel Persoiu, University of South Florida, Tampa, USA.