Europa si esecul politicii economice obamiste

Barack Obama a reuşit în sfârşit sa-si realizeze visul, scrie Thomas-Brockhoff, director la German Marshall Fund, comentand recentul summit G-20 din Seul. In sfarsit, exista o unitate de vederi in diversitatea globala. Sursa ei: reactiile la politica economica autista sustinuta de Obama si consilierii sai. La Seul, ţările lumii au respins aproape universal ideile cu care a venit America pentru corectarea dezechilibrelor economice curente. Mai mult, au respins si planurile privind cea de a doua rundă de „relaxări cantitative” (QE2) – adica masura de relansare economica sustinuta de Casa Alba.

După o un esec electoral masiv la domiciliu, preşedintele american a suferit un esec diplomatic masiv în străinătate. Este oficial: Politica economica a administratiei SUA este un fiasco nu doar pe plan intern. Acum este recunoscuta ca atare si pe plan international.

Cine nu sesizeaza inca acest fapt, probabil ca este prea preocupat sa repete mecanic temele zilei induse de elitele media americane. Si anume cat de periculoasa este miscarea Tea Party, cat de ingusti la minte si cat de extremisti sunt reprezentantii ei, cat de fioroasa e Sarah Palin si alte nimicuri irelevante pentru marile probleme ale momentului.

Zilele acestea este important deci sa nu cadem in capcana de a prelua fara discernamant acelasi teme obosite cu care CNN, New York Times sau Washington Post incearca disperat sa camufleze dimensiunile epice ale esecului aliatului lor de la Casa Alba. Este bine sa ne deschidem ochii si la alte surse decat purtatorii neoficiali de cuvant ai obamismului. De pilda, sa vedem ce zic si surse europene care nu au marea alonja mediatica evocata mai sus dar care sunt extrem de relevante.

Ce spun criticii – carora li se adauga acum si tot mai multi europeni? Spun ca Administraţia Obama nu da inca vreun semn ca ar intelege care sunt prioritatile reale. Prizonieri ai unei viziuni economice nerealiste, prin masurile pe care le iau, Casa Alba si aliatii sai pur si simplu imping economia SUA (si odata cu ea pe cea globala) mai adanc in criza. Summit G-20 din Seul va ramane in anale ca unul dintre momentele cele mai proaste ale istoriei diplomaţiei economice americane. Partenerii internationali au vazut pe viu acum ceea ce electoratul american vazuse de aproape un an.

Realitatea este simpla: „SUA ar trebui să-si reducă deficitul, nu valoarea dolarului”, spune Thomas-Brockhoff facandu-se ecoul unui punct de vedere tot mai larg raspandit in SUA si in Europa. Problema SUA este una a economiei reale nu una definibila si rezolvabila in termeni pur monetari. „Statele Unite ar trebui să se abtina in a da din deget la economiile democratice ale lumii şi, în schimb sa înceapa să-si faca temele acasa. Atunci şi numai atunci va fi America in pozitia de a-si recastiga credibilitatea de lider al ordinii economice globale.”

Pentru asta insa ar fi nevoie de o modificare radicala de filosofie economica din partea Administratiei Obama si a aliatilor sai. Misiune aproape imposibila. A gandi in termeni de „economie reala” e greu. Mai ales cand contravine reflexelor tale ideologice.

Mai nou, obamistilor nu le mai ajuge dezastrul indus la ei acasa. Ei insista – cu cel mai mic tact diplomatic posibil – ca europenii ar trebui sa-i urmeze pe calea acelorasi „solutii”. Presiunea pusa aproape maniacal asupra Europei, pentru a o face sa-si suspende programele de austeritate, a inceput de cateva luni bune. De la laureatul Premiului Nobel in economie Paul Krugman la preşedintele Barack Obama, via secretarul Trezoreriei, Tim Geithner si consilieri precum Larry Summers, americanii o tin una si buna: Europenii sa inceteze cu masurile de austeriate si sa continue, ca si americanii, cu cheluieli in deficit si masuri keynesiste de relansare.

Criticile americane par sa fie dintr-un univers paralel. Si sunt. Ele vin, evident, din universul planetei Keynes. Or, pe planeta noastra, politica economica a cheltuielilor si imprumuturilor ca mijloc de iesire din criza este, stiintific vorbind, imposibil de invalidat empiric. La fiecare esec, raspunsul keynesist este: Da, dar nu am cheltuit destul. Trebuie sa ne imprumutam mai mult si sa chelutim si mai mult.

Argumentul in sine este, desigur, nefalsificabil. A esuat prima runda de stimulare a economiei? Hai cu a doua! Esec din nou? Nu conteza, nu am pompat destul. Esec din nou? E clar, nu am fost suficent de indrazneti. Sa facem acum o noua rundă de „relaxări cantitative” (QE2). Nu a avut rezultat? Nu e nimic: venim cu o alta rundă de „relaxări cantitative” (QE3). Etc. Etc. Etc.

Solutia de a arunca cu lopata bani in criza pentru a stinge criza pare o inventie literara comica. Nu e. Mai ales cand e practicata si propovaduita de Casa Alba si de recunoscutele genii economice care o consiliaza.

Europenii au dat semnalul revoltei inca de la reuniunea G-20 din iunie. Un editorial semnat de Ann Mettler, directorul Consiliului Lisabona, o organizatie din Bruxelles dedicata politicilor europene surprinde perfect tonul si substanta acesteia. Sa incheiem prin a rezuma acest text cu totul remarcabil. Recitindu-l o sa intelegem si de ce nu a primit atentia media pe care o merita.

Sfatul americanilor, scrie Metttler, este nerezonabil punct de vedere economic, este politic inadecvat şi mai mult, demonstrează o lipsă profundă de înţelegere a realităţilor europene:

• Europa, din păcate, nu a facut reforma în vremurile bune. Franţa, de exemplu, nu a administrat un buget echilibrat în aproape 40 de ani, care include mulţi ani de creştere, atunci când ar fi fost mult mai usor sa tina in frau cheltuielile publice, fără a provoca frămîntări sociale majore. Şi Franţa nu este singura.

• Tinzând să acţioneze pe principii de „justiţie socială” si facandu-se ca nu vad ca exista un trend demografic de îmbătrânire şi de scădere a populaţiei, politicienii au pasat an de an responsabilitatea reformei si scaderii cheltuielilor catre guvernele şi generaţiile viitoare. Dar viitorul este acum. Momentul deciziei a venit în cele din urmă şi nu poate fi irosit.

• Creşterea durabilă nu poate fi bazata si nu se bazează pe politici guvernamentale de injectare de numerar in economie. Ea este construita pe competitivitate pe pietele globale şi buna gestiune economică.

• Este o greşeală gravă sa opresti efortul actual de reducere a deficitelor si politicile de „austeritate”. Ele sunt primele eforturi mai serioase ale europenilor de a încerca să trăiască in limitele permise de mijloacele lor economice, de a-si ajusta consumul la productie.

• Datorită cotei sale în scădere în cadrul economiei globale, îmbătrânirii populaţiei sale şi a continuarii presiunilor asupra finanţelor sale publice, Europa nu va fi niciodată capabila să se întoarcă la nivelurile cheltuielilor anterioare. Cu alte cuvinte, finanţele publice vor continua să fie precare în viitorul apropiat, făcând cu atât mai necesare eforturile actuale de a ţine în frâu cheltuielile.

• Este de remarcat faptul că cele mai dure măsuri de austeritate sunt în prezent conduse de către guvernele socialiste din Grecia, Portugalia şi Spania. Acestea sunt administraţii care nu au nici convingerea ideologică, nici experienta sau istoria unor eforturi de reducere a cheltuielilor. Faptul acesta totuşi ne spune multe despre gravitatea situaţiei. Europa nu are altă alegere.

• Este ironic că acum că Europa este în sfarsit pe drumul cel bun, voci de pe cealaltă parte a Atlanticului ne îndeamnă să irosim această ocazie de a ne pune ordine in economie, o ocazie ce nu apare decat o dată la o generaţie.

  Citeste si comenteaza pe Contributors.ro