Sari direct la conținut

Studiul unui ONG german releva presiunea sub care lucreaza angajatii industriei high-tech din Europa de Est si salariile lor de mizerie

HotNews.ro

Multi angajati din domeniul industriei electronice din Europa de Est, printre care si Romania, nu pot trai din salariu si sunt obligati sa isi ia un job suplimentar, sau sa lucreze pe cont propriu. In plus, angajatii din domeniu sunt exploatati de catre firmele de intermediere din bransa. Aceasta este concluzia la care se ajunge in studiul „Under pressure“ (n.t. Sub presiune), a carui aparitie a fost facuta publica saptamana trecuta, de ONG-ul german WEED. Autorii studiului facc o paralela intre situatia pe piata muncii in IT din tarile est-europene si exploatarea muncii in China, cerand sa se ia masuri de urgenta.

Studiul de 64 de pagini a fost facut de ONG-ul cu sediu la Berlin WEED (Weltwirtschaft, Ökologie und Entwicklung), care se ocupa de economia mondiala, ecologie si dezvoltare. In studiu se dezvaluie faptul ca multi angajati din sectorul productie din tarile Europei centrale si de Est primesc doar salarii de subzistenta. Totodata, se mai releva faptul ca migrantii din bransa electronice trebuie „sa munceasca pana la trei ani, pentru a-si plati datoriile, agentiilor de intermediere“.

„Salariile mici de la furnizorul roman Celestica ii obliga pe angajati, pe langa munca din fabrica High-tech, sa practice economie de subzistenta“. Pentru exemplificarea a ce inseamna aceasta, WEED foloseste o fotografie, in care muncii la tastatura i se adauga una de culegatori de morcovi (vezi poza aici). Astfel, la Celestica s-ar lucra in schimburi de 12 ore si s-ar plati salarii intre 220 si 250 de euro lunar, dupa cum spune coordonatoarea proiectului si co-autoare a studiului, Sarah Bormann. Fabrica oradeana se prezinta ea insasi ca „low-cost mega site“ pentru productia din Europa.

Nici in Ungaria, lucrurile n-ar sta mult mai bine, angajatii din sectorul IT castigand doar cu putin peste salariul mediu pe plan national. Iar in Cehia, dat fiind faptul ca autohtonilor li s-au parut salariile oferite prea mici, se lucreaza cu forta de munca imigranta, adusa chiar si din Vietnam. Cehia este tara care livreaza cele mai multe computere in Europa de Vest, considera autorii studiului. Unul dintre furnizorii principali este concernul Foxconn.

Gigantul electronic taiwanez a intrat in atentia presei si a opiniei publice prin seria de 12 sinucideri, intr-un centru al sau de productie din China. Si in Cehia, Foxconn ar fi fost amendat pentru nerespectarea pauzelor de lucru. Deoarece in Cehia Foxconn gaseste cu greu autohtoni care sa lucreze pe salariile mici oferite, firma angajeaza cu precadere migranti. Acestia au contracte de munca temporara si vin, in proportie de 90%, prin agentii de intermediere.

In studiu se mai vorbeste si de comisioanele platite de vietnamezi acestor agentii, pentru a putea lucra la Foxconn. Sumele se ridica pana la 9.000 de dolari si unii angajati lucreaza pana la trei ani, pentru a le putea plati inapoi. Exploatarea angajatilor se produce si la nivelul orelor de munca prestate: pana la 12 ore pe zi, timp de 6 zile pe saptamana. „Aceasta constituie o incalcare a legislatiei muncii din Cehia“, spune Leonard Plank, co-autorul studiului „Under Pressure – Working Conditions and Economic Development in ICT Production in Central and Eastern Europe” (Sub presiune – Conditii de munca si dezvoltare economica in productia ICT din Europa Centrala si de Est).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro