PSD isi prezinta oferta de guvernare la congresul extraordinar. Ponta redeschide conflictul Vanghelie – Oprescu
Social-democratii se reunesc, sambata, in Congres extraordinar pentru a-si adopta un nou statut si pentru a-si lansa programul de masuri anti-criza. Evenimentul este mai degraba un exercitiu de imagine pentru social-democrati, un tur de forta in calitate de partid de opozitie, PSD urmand sa anunte si motiunea de cenzura la adresa Guvernului Boc. Totodata, la congres este invitat special primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu care este curtat intens de presedintele PSD Victor Ponta pentru reintoarcerea in partid. Surse social-democrate sustin ca Ponta ar dori sa-l promoveze pe Oprescu drept candidatul PSD la primaria Capitalei in locul lui Marian Vanghelie.
Evenimentul se va desfasura la Sala Palatului din Bucuresti si sunt asteptati 5.000 de delegati din toata tara. Pe ordinea de zi a congresului este adoptarea unui nou statut PSD, punct care nu va starni mari dezbateri el fiind votat si acceptat in prealabil in Comitetul Executiv National si in sedinta Consiliului National.
Modificarile la statut au creat in ultimele saptamani controverse intre liderii de organizatii si actuala conducere a PSD. Presedintele PSD, Victor Ponta a propus interzicerea cumulului de functii dar modificarea a fost respinsa la protestul liderilor de organizatii judetene. Presedintii PSD Vrancea, Marian Oprisan, si PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, ambii si vicepresedinti la nivel central, au fost cei mai vocali dintre membrii BPN care s-au opus unei astfel de prevederi.
Astfel, printre modificarile la regulamentul intern acceptate in consens de social-democrati se numara cresterea numarului de vicepresedinti de la 15 la 18 si organizarea unei Conferinte Anuale in care conducerea centrala sa prezinte rapoarte de activitate.
Biroul Politic PSD, presedintele, secretarul general si vicepresedintii, vor avea sarcina sa prezinte anual rapoarte de activitate in cadrul acestui organism nou infiintat. Totodata, Conferinta ar urma sa aiba componenta unui Consiliu National largit si poate sa recomande demiterea echipei de conducere centrala. Propunerea de infiintare a acestui for a apartinut presedintelui PSD, Victor Ponta.
O alta propunere de modificare la statut apartine fostului presedinte PSD, Mircea Geoana si prevede ca alegerea presedintelui de partid sa se faca prin votul tuturor membrilor social-democrati si nu doar de catre delegatii organizatiilor cum este in prezent.
Lansarea programului de guvernare si anuntul privind depunerea motiunii de cenzura sunt alte doua puncte pe ordinea de zi la congres iar social-democratii vor specula momentul pentru a lansa noi atacuri la adresa actualului Guvern. Adrian Nastase in calitate de presedinte al Consiliului National a fost cel care a directionat comisiile de specialitate pentru elaborarea programului anticriza pentru perioada 2012-2020. „Romania corecta, Romania sociala” cuprinde 100 de masuri pe care PSD ar vrea sa le aplice in primul mandat de guvernare.
Dupa prezentarea programului se astepta sa fie anuntata si motiunea de cenzura ocazie la care se anunta atacuri la adresa „guvernarii portocalii” prin discursurile principalilor lideri PSD.
Participarea lui Sorin Oprescu la eveniment ar putea crea nemultumiri la randul delegatilor organizatiei PSD Bucuresti. Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro ca presedintele Victor Ponta il curteaza pe primarul Capitalei pentru reintoarcerea in PSD. Ponta ar intentiona sa-i propuna lui Oprescu sa candideze in 2012 pentru primaria Bucuresti din partea PSD, evitand astfel candidatura lui Marian Vanghelie la Capitala.
Aceleasi surse sustin ca Ponta ar fi in conflict direct cu liderul organizatiei PSD Bucuresti, Marian Vanghelie. La Conferinta organizatiei PSD Bucuresti, Vanghelie a ironizat invitatia lui Oprescu la congres si l-a atacat dur pe acesta.
„Daca Sorin Oprescu vine la Congres, parerea mea este foarte buna, dar doar daca poate sa se debaraseze de avionul particular al domnului Buzoianu, daca poate sa se debaraseze de Bobic, de afacerile cu PDL si daca ne spune sincer, ca eu il cred, ca nu are nicio legatura cu Buzaianu si cu Udrea. Daca va spune asta si eu il cred, atunci este binevenit, pentru ca avem nevoie de toate fortele ca sa scapam de Traian Basescu. Dar nu putem sa ne pacalim ca putem sa scapam de Traian Basescu facand bani cu echipa lui”, a declarat Vanghelie.
De asemenea se asteapta ca in cadrul congresului extraordinar sa se discute si despre o colaborare mai stransa cu liberalii, idee sustinuta in special de Ion Iliescu dar si de Adrian Nastase.