VIDEO Cronica de film: "Iubiri din trecut" –  un Claude Lelouch amplu si gol

Dupa 50 de ani de cariera, Claude Lelouch a simtit nevoia unui film-jalon care sa sintetizeze dragostea sa nu doar pentru cinema, dar si pentru femei (dupa propriile marturisiri), si care sa foloseasca si fragmente filmate in decursul timpului. „Iubiri din trecut”/Ces amours-la…”, turnat in mare parte in Studiourile MediaPro, seamana cu o cuvertura pe care o faci din capete de lana ramasa de la diverse pulovere. Atele sunt de diferite grosimi si nici culorile nu se potrivesc prea bine, dar ii dai inainte pentru ca iti place tricotatul in sine.

Ambitia lui Claude Lelouch nu e marunta – sa acopere prin aceasta ars poetica intreaga istorie a cinematografului – de la Marele Mut incoace – precum si istoria Europei de la inceputul secolului XX pana azi. Eroina, Ilva (Audrey Dana), traverseaza viata ghidandu-se numai dupa iubire – drept pentru care isi permite si sa se indragosteasca in timpul celui de-al doilea razboi mondial de un ofiter german, si sa intre intr-un menage a trois cu doi soldati americani (nici unul dintre aceste amoruri nebune nu e convingator pe ecran).

Acesta ar fi „firul rosu” al unei intreprinderi pestrite care inghite, la gramada: Holocaustul, secvente din filme precedente ale lui Lelouch, ofiteri nemti melomani (iubitul Ilvei tine la Berlin cabaretul „Ingerul albastru”), pianisti evrei care canta la pian de cum se intorc din lagar, imagini rasuflate, a la „Cinema Paradiso” despre magia cinematografului, luptatori din Rezistenta combinati cu luptatoare din Rezistenta (Liane Foly) care canta ca Edith Piaf, masini de cusut Singer, referinte autobiografice (Lelouch insusi a intrat in Partidul Comunist la 19 ani doar pentru a pleca in URSS ca sa filmeze in mausoleul lui Lenin cu camera ascunsa), dar si secvente din „Hotel du Nord” si „Le Jour se leve” de Marcel Carne, sau chiar din „Pe aripile vantului”. Si, legand toate aceste elemente, ca maioneza si mustarul, doua hit-uri – „Stormy Weather” si „Que reste-t-il de nos amours”, reluate pana la exasperare in toate versiunile posibile.

Vivien Leigh, Clark Gable, Arletty, Jean Gabin, Michelle Morgan apar pe ecran alaturi de actorii filmului – Audrey Dana (folosita de Lelouch si in precedentul „Roman de gare”/”Un roman de duzina”), Laurent Couson (muzician care joaca pentru prima oara intr-un film), Dominique Pinon (al carui nume ramane legat de cel al lui Jean-Pierre Jeunet) ori Samuel Labarthe. Dar si Anouk Aimee, actrita-fetis a lui Lelouch, care are – pe post de guest star – un rol foarte mic. (Sau romanii Zoltan Octavian Butuc, Adriana Butoi ori Axel Moustache in aparitii fugare.).

In primele 10-15 minute, filmul se urmareste cu interes pentru ca montajul ciudat amesteca imagini de epoca cu imagini care par de epoca. Esti obligat la atentie si de faptul ca personajele sunt luate de foarte de departe si aduse incet, pe firul timpului, in prezentul actiunii (plus ca un alt reper temporal e aruncat cu mult inainte) si numai atentia te ajuta pe aceasta „harta” complicata. Insertul semnat „C.L.” de la inceput, in care autorul ne comunica faptul ca a avut de mult intentia realizarii acestui film creste si mai mult asteptarile.

Dar aproape ca poti pune degetul pe momentul in care filmul se dezumfla ca un balon, facandu-te sa vezi ca ambitioasa ars poetica a unei jumatati de secol e o intreprindere obosita, pretentioasa si demodata. Ideea cinematografului Eden Palace, unde tatal Ilvei era proiectionist in timpul razboiului si care e robinetul dramaturgic al inserturilor din alte filme in filmul de baza, te trimite automat la „Inglorious Basterds”, facandu-te sa te intrebi daca nu cumva Claude Lelouch s-a inspirat din libertatile pe care si le-a luat Quentin Tarantino (nu doar preluandu-l pe actorul Jacky Ido).

Dar Claude Lelouch nu are „impertinenta” cineastului american, si nici macar inventivitatea lui. In contrapartida, libertatile erotice ale eroinei suna fals pe ecran, pe alocuri chiar ridicol, facandu-te sa nu digerezi cum trebuie mesajul referitor la dragostea (ca pofta de viata) care invinge istoria. Nici nu are rost sa intri in amanunte – atunci si tradarile ar fi justificate.

Pentru spectatorul roman, o data petrecuta ‘dezvrajirea’, diversele amanunte sar in ochi si fac si mai artificiala intreaga poveste – conacul lui Brancoveanu de la Mogosoaia care nu aduce nici din satelit cu America, sau Andreea Esca intr-un cameo pe post de jurnalista americana postbelica, furand cadrul.

Filmul a fost lansat in Romania in prezenta regizorului si a interpretilor Audrey Dana si Laurent Couson. La premiera gazduita de Cinema Pro, Claude Lelouch a spus ca datorita Romaniei a putut face filmul la care a visat o viata intreaga. Fireste, nimeni nu-i pune la indoiala dragostea fata de cinema (sau fata de femeie) sau faptul ca a dat cinematografiei cateva filme memorabile. „Iubiri din trecut”, cu aerul lui desuet si fals, impresionant poate doar pentru multiplele finaluri (mai ales cel din realitate, din studioul de inregistrari), cu actorii lui lipsiti de glamour este declaratia de dragoste a cuiva pentru o arta care a fost mereu la fel de importanta ca viata.

In filmul-omnibus „Chacun son cinema” (2007), Claude Lelouch semna un scurtmetraj foarte dragut despre cum s-au cunoscut parintii sai la un film cu Fred Astaire si Ginger Rogers. Acel filmulet, intitulat „Cinema de Boulevard”, de doar cateva minute, era mult mai emotionant decat „iubirile” de acum.

„Iubiri din trecut”/Ces amours-la…”- regia Claude Lelouch, cu Audrey Dana, Laurent Couson, Dominique Pinon, Samuel Labarthe. Premiera romaneasca – 24 septembrie 2010.