Sari direct la conținut

AUDIO Udrea: "Exista o energie pozitiva uriasa in partid, care trebuie doar sa fie slobozita si canalizata intr-o constructie solida" / Turcan: "Atmosfera in partid este tensionata. Exista ingrijorarea scaderii in sondaje"

HotNews.ro
Elena Udrea si Raluca Turcan, Foto: Colaj foto
Elena Udrea si Raluca Turcan, Foto: Colaj foto

Blondele din PDL, Udrea si Turcan, traiesc diferit atmosfera din partid de dupa remanierea de saptamana trecuta. Elena Udrea aprecia acum cateva zile pe blogul sau ca in partid „exista o energie pozitiva uriasa, care trebuie doar sa fie slobozita si canalizata intr-o constructie solida”. De cealalta parte, Raluca Turcan se declara „ingrijorata” ca atmosfera din partid este „tensionata”.

Desi a fost unul dintre ministrii care au sustinut ca intregul Cabinet Boc sa-si dea demisia, Elena Udrea pare sa fi trecut destul de usor peste discutiile aprinse care au avut loc in interiorul partidului si sustine ca „lucrurile au intrat rapid in normal„.

Pentru Udrea, momentul remanierii a fost „unul important pentru PDL. Prin decizia care s-a luat, dar mai ales, zic eu, prin dezbaterile pe care le-am avut […] In cele doua intalniri, frustrarile s-au eliberat, opiniile au fost argumentate fara retineri, lucrurile s-au spus pana la capat. […] suntem la un nou inceput, bazat pe o mai mare incredere. Putem merge mai usor inainte si in ceea ce priveste guvernarea si in ceea ce priveste organizarea si activitatea partidului„.

In asentiment cu blonda de la Turism, Raluca Turcan a declarat, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca „PDL a parcurs un moment 0, in care sa-si uneasca fortele, sa-l sustina pe premier in decizia asumata de a face aceasta remaniere„.

Dar parerile asemanatoare se opresc aici. „Momentul 0” pentru PDL le-a „prins” pe cele doua membre de partid in atmosfere diferite.

Udrea anunta „trimufator” ca „exista o energie pozitiva uriasa in partid, care trebuie doar sa fie slobozita si canalizata intr-o constructie solida care va putea sa domine scena politica si dupa 2012. Suntem intr-un moment bun, pe care nu trebuie sa il ratam„.

De partea cealalta, Raluca Turcan sare in barca celor ingrijorati si sustine ca nu vede acea atmosfera pozitiva din partid, ci dimpotriva: „Atmosfera este pe alocuri in continuare tensionata. Exista ingrijorarea scaderii in sondaje. Atmosfera este si un pic ingrijoratoare in perspectiva acestor alegeri interne pe care le vom demara. Oamenii se tem ca cei care sunt in functii guvernamentale sa nu-si ofere ‘bonusuri’ pentru functiile in partid„.

Raluca Turcan despre atmosfera din partid:

Descarca fisierul audio in format MP3

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro