Mineriadele de astazi

Acum 20 de ani, minerii spargeau prin Bucuresti capete de intelectuali, devastau sedii de partide si redactii de ziar. Ion Iliescu si ciomagarii din presa aservita vituperau impotriva golanilor, legionarilor, fascistilor, tiganilor si drogatilor din Piata Universitatii. Se spunea si atunci ca e nevoie de liniste, ca altfel vine iar dictatura. Va suna cunoscut? Temele si personajele sunt astazi la locul lor, neclintite. Cu diferenta minora ca mineriadele s-au mutat din strada in institutii: in Parlament, la Curtea Constitutionala si mai ales la TV. Pe regizorii mineriadelor de astazi ii leaga, ca si pe cei de acum 20 de ani, ceva comun: umbra fostei Securitati plutind pe deasupa lor sau legatura prin mii de fire de lumea veche.

Strada a consumat ultimele episoade de violenta minereasca in 1999. De atunci, din zeci de motive, capacitatea de mobilizare a strazii s-a diminuat treptat. Structura societatii s-a modificat radical, obiceiurile de consum la fel. Din acest motiv, asistam azi la rascoale televizate regizate ridicol, anemice, caricaturale iar Badea si Ciutacu scuipa in capul poporului muncitor ca doarme in papuci in loc sa faca revolutie, mineriade, lovituri de stat ca sa rastoarne dictatura basesciana.

Mineriadele, nemafiiind posibile, trebuie inventate. Opozitia si regizorii ei de la TV au supralicitat astazi, de 15 iunie, in registru simbolic, protestul pensionarilor. S-au muncit o zi intreaga sa-l prezinte drept revolta autentica a intregului popor impotriva unei puteri abuzive. La fel cum Iliescu manipula minerii acum 20 de ani, urmasii sai manipuleaza azi ce le-a mai ramas: pensionarii, loviti pe nedrept de criza. Actiune cinica si complet irationala, dar cu efect artistic la TV. Spiritul mineriadelor a supravietuit, s-a refugiat in insitutii si televizor. Minieriadele de astazi s-au sofisticat.

Instrumentul numarul unu de terorism social a devenit televiziunea. Ajunse pe mana unor fosti colaboratori ai Securitatii sau particulari cu antecedente penale, televiziunile de stiri au intretinut temele si perpetuat metodele de acum 20 de ani. Ce vedem astazi? Ton isteric, instigare continua, violente verbale, manipulare, demonizarea adversarului, anti-intelectualism declarat sau cultivat de jurnalisti care au scris mai mult decat au citit.

Deschideti televizorul pe Realitatea sau Antena 3 si cititi in paralel textele scrise acum 20 de ani de CTP&tovarasii sai de la Adevarul. Unitate uluitoare de ton, metode si stil. Pana si temele sunt aceleasi. Anti-gazetaria de acum 20 de ani, complicitatea cu raul si stagnarea, ziaristi ultrapopulisti fraternizand cu masele largi populare, lideri de opinie demoland orice gest reformist – nimic nou, totul perfect conservat.

Din pacate, Adrian Marino avea dreptate cand isi judeca cu asprime contemporanii: cu putine exceptii, Romania nu are lideri de opinie proocidentali, reformisti, liberali in sens larg. In tot cazul, ei sunt rara avis si foarte departe de a face masa critica. Cei mai multi mimeaza si ingana etica si valorile occidentale. In strafundul inimii lor, cei mai multi gazetari, intelectuali si politicieni ai Romaniei europene au ramas, intr-un fel, mineri.

Pe cei mai multi ii veti regasi in descrierea exacta a lui Marino, care, cu toate pacatele lui, a intuit corect dimensiunile dezastrului romanesc: „criteriul etic nu era, de fapt, de cele mai multe ori, decat alibiul fara replica al vointei compromiterii, insultei si voluptatii denigrarii, care, la romani, sunt enorme. O capacitate de terfelire, ponegrire si desfiintare practic fara limite. O pasiune a vituperarii, a pamfletului, fara egal. Cred ca ea este inexistenta la un alt popor, in aceeasi intensitate si in proportii de masa. Injuratura la romani este o virtute si o voluptate nationala. Era doar transferata in politica, unde tinea loc de competenta, programe constructive, idei, si multe altele. Un resentiment si o defulare de dimensiuni monstruoase, intr-un registru minor si trivial„. Marino avea, deci, toate motivele sa-si dispretuiasca profund contemporanii si sa ramana un om singur. Si el detesta tirania talk-show-urilor televizate care „conduc guvernul” si consemna anti-americanismul, populismul feroce al cuplului celebru pe la sfarsitul anilor ’90: CTP&Marius Tuca.

Pe langa televizor, politicienii au gasit bate noi sa-si loveasca mortal adversarii: Parlamentul, Curtea Constitutionala, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Suprema si, in general, tot ce inseamna institutie cheie in Romania. Am vazut in ultimii ani zeci de mineriade in Parlament: de la tentativa de suspendare a presedintelui din mai 2007, pana la mineriadele impotriva justitiei prin protectia acordata marilor penali. Am vazut mineriade impotriva CNSAS, alta institutie cheie defiintata de Sergiu Andon, acelasi ziarist care acum 20 de ani desfiinta, in articole de ziar, Piata Universitatii.

Am vazut apoi zeci de mineriade juridice duse de Curtea Constitutionala, colonizata pana mai ieri de oamenii lui Ion Iliescu, schimbati tot urmand logica mineriadei. Liderul PNL, Crin Antonescu, a marturisit public ca doreste sa trimita un politician la Curtea Constitutionala pentru ca partidul domniei sale se afla in razboi. Sunt convins ca si PSD si PDL gandesc la fel, dar nu fac eroarea sa se laude ca sacrifica institutii cheie in razboiul politic.

Ca in orice societate confuza, fiecare simte, in felul lui, ca spiritul mineriadei e mai viu ca oricand. De pilda, omul de afaceri Dinu Patriciu, scria in ziarul sau – ironia sortii, tot Adevarul – despre Mineriada continua. Insa pe domnul Patriciu nu-l deranjeaza mineriadele zilnice de la televiziunile de stiri, din parlament sau din justitie. Nu. Nu le vede, nu le pomeneste si cred ca in sinea lui le accepta, fiindca ele sunt mineriade utile, impotriva inamicului sau numarul 1, Traian Basescu.

Pe domnul Patriciu l-a deranjat un film despre capitalismul romanesc, din care domnia sa iese cam sifonat, si generalizeaza in acelasi spirit anti-intelectualist de acum 20 de ani. Scrie domnul Patriciu: „intelectuali de acum nu fac diferenţa între succesul antreprenorial bazat pe codul etic al capitalismului şi, de cealaltă parte, furtul în complicitate cu birocraţia statului”. Mineriada continua, asa este, dar mainile vazute si nevazute care manuiesc si astazi bata trebuie cautate in alta parte. Si domnul Patriciu, expert in filme cu lovituri sub centura, stie exact numele noilor mineri.

Aseara, la o dezbatere pe tema mineriadelor, Andrei Cornea a surprins esenta Romaniei de azi: o tara pe muchie de cutit, in care violentele de acum 20 de ani se pot repeta oricand, in alte forme, dar cu acelasi impact devastator asupra statului de drept. Si culmea e ca marele pariu, marea miza ramane tot cea de acum 20 de ani: orientarea tarii catre etica occidentala si sistemul ei de valori sau revenirea in matca lumii noastre vechi.