Sari direct la conținut

Deținutul condamnat pentru crimă care a evadat din București a ajuns înapoi în spatele gratiilor / Cum a fost prins și ce căuta la Oradea

HotNews.ro
Penitenciarul Rahova, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Penitenciarul Rahova, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deținutul condamnat pentru crimă care a evadat marți dintr-o ambulanță în București a fost prins miercuri dimineață în municipiul Oradea, informează Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Vă comunicăm faptul că deținutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, clasificat în regim de maxima siguranta a fost capturat în dimineața zilei de azi, 10.04.2024, pe raza municipiului Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar”, potrivit unui comunicat ANP.

Acesta riscă o nouă pedeapsă pentru fapta sa: „părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”.

De ce se dusese evadatul la Oradea

În comunicat, ANP a mulțumit „cetățenilor care au oferit informații ce au condus la capturarea deținutului”.

Potrivit Digi24, evadatul a fost văzut miercuri dimineață pe stradă de un trecător care l-a recunoscut și a sunat la 112. În zonă au fost trimiși polițiști care l-au identificat și reținut pe criminalul condamnat. Acesta ar fi plănuit să fugă din România, de aceea se dusese la Oradea, ca să încerce să treacă ilegal frontiera.

Deţinutul condamnat la 18 ani de închisoare pentru crimă a evadat, marţi, în timp ce aștepta într-o ambulanță în fața unei clinici medicale din Sectorul 2 din Bucureşti.

El se afla în custodia Penitenciarului- Spital Bucureşti- Rahova. Potrivit Poliției Capitalei, el aştepta într-o ambulanţă pentru a fi supus unui control medical, a deschis uşa autovehiculului şi a părăsit locul.

În 2017, Meszaros Zsombor şi-a ucis iubita, cetăţean german, şi i-a lăsat cadavrul în portbagajul unei maşini, într-o parcare din Satu Mare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro