Sari direct la conținut

Agentia Moody's: Ungaria nu este Grecia

HotNews.ro

Ungaria are „o buna experienta” in gestionarea crizelor fiscale si va lua masurile necesare, chiar daca mai multi oficiali guvernamentali au declarat recent ca tara este in pragul falimentului, e de parere Serviciul Investitori al agentiei de rating Moody’s, potrivit Bloomberg. „Ungaria nu este urmatoarea Grecie”, a declarat Kristin Lindow, vicepresedinte senior al agentiei de rating.

Intr-un interviu acordat Bloomberg, Lindow a spus ca „Ungaria are o experienta buna pentru a face ceea ce trebuie atunci cand are probleme”.

Sambata, un oficial de rang inalt al Guvernului de la Budapesta a spus ca declaratiile unor ministri din noul cabinet de centru-dreapta, care au provocat panica pe pietele internationale si au dus la deprecierea puternica a forintului, au fost „exagerate”si „nefericite”. Pietele internationale au reactionat violent la declaratia purtatorului de cuvant al premierului, Peter Szijjarto, care a spus cu doua zile in urma ca Ungaria are o sansa extrem de mica sa evite un scenariu similar cu cel al Greciei. Tot joi, vicepresedintele partidului de guvernamint Fidesz, Lajos Kosa, a declarat ca finantele publice sunt intr-o stare mult mai precara decit asteptarile pietei.

Intrebat in mod repetat daca poate afirma ca Ungaria nu se afla in pericol sa nu-si mai poata achita datoriile, secretarul de stat Mihaly Varga a declarat: „am mai spus ca orice comparatie cu statele cu CDS prea ridicate este nefericita. Acest lucru nu ofera o imagine credibila a situatiei Ungariei…”.

Comentand pe marginea declaratiei lui Szijjarto, Kristin Lindow a afirmat: „politicianul a exagerat, lucru tipic pentru un nou guvern, insa a fost un lucru inoportun”. La randul sau, Luis Costa, expert in probleme de piete emergente la Citigroup Inc in Londra, a declarat ca „noul guvern incearca sa spuna ca situatia este mult mai rea si ca intentioneaza sa lucreze pentru a o rezolva. Comentariile sunt mult mai populiste decat orice altceva”.

Guvernul condus de Viktor Orban a preluat puterea la 29 mai, dupa ce in timpul campaniei electorale a promis ca va reduce taxele si va stimula cresterea economiei Ungariei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro