De ce Dâmbovița nu e Sena și ce-i trebuie ca să fie. O istorie care începe cu insule și ostroave și ajunge la promisiunea amenajării unei promenade spectaculoase în București
Râul Dâmbovița, despre a cărui amenajare vorbește acum primarul general al Capitalei, a avut cândva o albie sinuoasă, cu nenumărate meandre, cu ostroave și insule, cu maluri înalte de 8-12 metri umbrite de sălcii. Era „un râu cu insule și ostroave, cu afluenți și pe dreapta și pe stânga, cu o sumă de bălți și lacuri pe tot întinsul luncii sale”, după cum o descrie istoricul Constantin C. Giurescu „Istoria Bucureștilor”
Carol I a fost primul care a dispus canalizarea și adâncirea albiei Dâmboviței, printr-o lucrare edilitară de mari proporții, iar primarul vizionar din anii ’30, Dem. I. Dobrescu, a visat să realizeze „Esplanada Dâmboviței”, un proiect futurist care ar fi fost realizat prin acoperirea albiei râului.
La rândul său, regimul Ceaușescu a efectuat ample lucrări de canalizare și taluzare iar, mai nou, Nicușor Dan promite că va transforma Dâmbovița în loc de promenadă pentru bucureșteni.
Ce este sigur e că, acum, Dâmbovița nu este navigabilă, podurile sunt joase și nu poți să treci cu barca pe sub ele, iar malurile rămân neprietenoase cu locuitorii orașului. Între Piața Unirii și Biblioteca Națională, acolo unde albia este mai lată, au fost amenajate câteva timide pontoane. În rest, nimic.