Sari direct la conținut

Proaspat-alesul reprezentant NATO in Afganistan, Mark Sedwill: Trebuie sa administrezi vechiul Afganistan pe masura ce construiesti noul Afganistan, altfel s-ar putea sa nu-l poti avea

HotNews.ro

Mark Sedwill, Ambasadorul Marii Britanii in Afganistan din aprilie 2009, recent numit reprezentantul NATO in Afganistan, s-a intalnit cu cei interesati de problema tarii mulsulmane marti, 26 ianuarie 2010, la clubul de presa Frontline din capitala britanica pentru a descrie contextul Conferintei despre Afganistan care are loc joi in Londra. El a raspuns si intrebarilor publicului, declarand ca unii oficiali iau in considerare includerea insurgentilor in noul Guvern afgan si in fortele militare, trasand principalele strategii pe care se va concentra comunitatea internationala pentru aplanarea conflictului din Afganistan si explicand de ce progresele din tara musulmana au nevoie sa poarte un brand national.

2009 a fost anul cu cele mai severe pierderi de partea fortelor internationale care incearca sa anihileze pericolul taliban. Mark Sedwill vorbeste de o strategie noua, de termene limita si despre un program de reconciliere intre guvernul afgan si insurgenti, intr-o discutie moderata de Nick Fielding, jurnalist si scriitor.

Contextul conferintei din Londra

„Statisticile publicate zilnic nu sunt imbucuratoare. Statisticile UNAMA [UN Assistance Mission in Afghanistan] arata ca victimele civile sunt mai mari ca oricand, cu 14% mai numeroase decat anul precedent. Avem si atacul recent din Kabul (…). Numarul soldatilor coalitie ucisi aproape s-a dublat, de la 295 la 520”, a prezentat situatia curenta jurnalistul britanic. „Guvernul afgan pare sa fie in criza, aproape paralizat. Presedintele Karzai intampina dificultati in a-si cinvinge parlamentul sa voteze ministri propusi de el. Ofiterul UN raspunzator de problema drogurilor si infractiunilor a publicat un raport saptamana trecuta in care spune ca un sfert din PIB a fost cotizat de cetatenii afgani sub forma de mita. Este singurul mod in care se pot rezolva problemele si consuma un procent urias din salariul mediu al unui afgan.

Pe de alta parte, se pare ca exista optimism si speranta pentru mai bine. Generalul Mc Crystal [seful misiunii militare in Afganistan, n.red] crede cu tarie in acest fapt si opiniaza ca luptele soldatilor in anumite zone, chiar si in regiunea Helmand, pot fi castigate. Alti generali nu sunt neaparat de acord”, adauga Fielding. Conform spuselor lui, alti oficiali implicati in operatiunile din Afghanistan sustin ca Talibanii trebuie adusi la masa negocierilor, o strategie care s-a vehiculat tot mai mult in ultimele doua luni.

Politica NATO in Afganistan

Mark Sedwill

  • Ceea ce trebuie sa facem in Afganistan este sa ne asiguram ca partea politica si civila livreaza pe linia securitatii cu partea militara. Avem o alianta NATO veche, avem o structura buna sub comanda generalului Crystal.
  • Pe partea civila nu exista o asmenea unitate. Este, in cel mai bun caz, o coalitie. Natiuni individuale au responsabilitati individuale. Unele responsabilitati au fost indicate de G8. Noi am preluat problema narcoticelor, de exemplu.
  • In provincii sunt echipe de dezvoltare regionala. Germanii in nord, italienii si spaniolii in vest, noi si canadienii in sud si americanii in est. Sunt multe natiuni individuale, fiecare vazandu-si de propria munca. Scopul comun este un Afganistan stabil, adica o lume mai sigura pentru noi toti. Dar nu exista aceasi coeziune ca si pe partea militara.

Cel mai mare numar de victime din ultimii patru ani

  • Cu totii stim ca suntem intr-un an critic. Cred ca ai fi putut spune asta la inceputul fiecarui an de cand a inceput campania (…). Insa anul acesta stim ce putin ca avem un termen limita. Presedintele Obama a spus raspicat ca va incepe sa reduca fortele armate in iulie 2011 si ceea ce se stie mai putin este ca va analiza si revizui strategia la finalul anului 2010 sau inceputul lui 2011. Va hotari daca strategia anti-insurgenta da roade sau daca trebuie sa abordam situatia diferit. Desi este o coalitie internationala, este un efort condus de americani. (…) Daca strategia este buna, cred ca va exista un consen politic de a continua.
  • Daca va uitati la fapte – securitate, guvernare, dezvoltare – in mod fundamental, securitatea a cunoscut un declin constant in ultimii patru ani. Guvernul ramane la un nivel constant scazut. Dezvoltarea si economia s-au comportat destul de bine. Dar daca va veti uita la orice informatii despre securitate, aleatoriu – pierderi civile, perderi ale coalitiei, raspandirea insurgentie (s-au intins din sud pana in regiuni din vest si nord), pierderile britanice au crescut de la 50, la 60, la 70 la 100 in ultimii patru ani. (…) Starea securitatii s-a deteriorat anual iar 2009 a fost cel mai dur an de pana acum.

Coruptia – de la oficiali minori la crima organizata

  • Referitor la guvernare, cred ca este o situatie complexa. Coruptia este clar o problema. Afganistan este a doua tara din coada in ceea ce priveste indicele transparentei, de fapt al perceptiei, trebuie sa vem grija la exprimare, dar coruptia este o problema majora. Oameni sunt nevoiti sa dea o proportie inaceptabila din venituri doar pentru a beneficia de licentele zilnice, sa le spunem asa, de exemplu un carnet de soferi etc. Si se intinde de la oficiali minori pana la scheme grandioase de crima organizata.
  • Capacitatea guvernului de a asigura servicii, mai cu seama in zona sud-est rurala, este slaba si nu am dezvoltat acest aspect pe cat de repede sau eficient am fi trebuit. Trebuie sa intelegem ca o mare parte a problemelor din Afganistan se nasc din lipsa pregatirii. In opinia mea, comunitatea internationala nu s-a concentrat destul in ultimii ani sa dea posibilitatea afganilor sa mareasca potentialul guvernului lor.
  • Abordarea Marii Britanii este sa aduca cat mai multe resurse guvernului afgan pentru a se ridica prin puteri proprii si a mari afilierea populatiei la propriul guvern. Nu este cazul tuturor donatorilor. Multi merg pe proiecte pe care le implementeaza ei insisi. Se pune intrebarea daca acestea se leaga cu nevoile reale ale populatiei sau daca ii incurajeaza sa aiba incredere in propriile institutii.

Progres cu interfata afgana

  • Singurul apect care a mers bine in Afganistan a fost economia. Ministerele de resort sunt bine conduse. Am avut cativa ministri de finante foarte buni. Actualul (..) este excelent. A inceput sa impuna o perspectiva coeziva in intreaga tara. (…) Economia a crescut repede in ultimii ani. Agricultura a venit din urma. Unele proiecte nationale, de exemplu Programul de Solidaritate Nationala, programe de dezvoltare regionala rurala sunt foarte bune, mai ales in comparatie cu orice alta tara in curs de dezvoltare.
  • Noul meu rol nu inseamna sa impui, pentru ca nu poti, dar sa incerci sa aduci si sa impregnezi o coeziune mai buna, o coordonare imbunatatita in agenda civila si politica in sprijinul agendei militare pentru imbunatatirea securitatii.
  • Strategia generala este (…) de a recastiga initiativa impotriva insurgentei – inainte de toate o functie a securitatii, si aici cred ca vom vedea o diferenta in acest an, nu doar datorita fortelor suplimentare – vor veni 40,000 de soldati NATO; administratia Obama a dublat numarul soldatilor in Afganistan de la 50 la 100 de mii. Dar pe langa asta exista un parteneriat intens cu fortele afgane, implementat de Gen. Crystal. Asta inseamna ca operatiunile de securitate vor avea impactul, capacitatea si flexibilitatea pe care soldatii ISAF [International Security Assistance Force] le pot aduce, dar cu o interfata afgana. Forte afgane si internationale vor lucra impreuna. Potrivit lui Mark Sedwell, se pregatesc operatiuni majore in primavara si in vara.

Reconciliere cu insurgentii

Al doilea aspect major unde NATO il reprezinta intarirea intitutiilor civile si militare afgane, nu doar la nivel national, ci mai ales in regiuni vizate. Se vrea ca statul afgan sa fie in stare sa concureze cu talibanii la capitolul securitate si justitie „si sa-si exploateze avantajul din teritoriu, unde talibanii nu pot concura. Adica dezvoltare economica si slujbe”.

In al treilea rand, NATO vrea sa se concentreze pe reconciliere politica si revendicari la toate nivelele. „Cam trei sferturi din insurgenta nu este pur talibana, adica lupta cu talibanii, nu pentru talibani si o fac din mai multe motive. Credem ca o parte din insurgenti lupta la 10-15 mile de locul unde s-au nascut. Este o insurgenta condusa de mai multe probleme locale. Fie ca talibanii vor fi sau nu integrati in viata politica si economica, aceste trei sferturi de insurgenti trebuie sa fie. Altfel instabilitatea va continua iar Afganistan va ramane cel putin un spatiu contestat. ”

Conducere afgana, parteneriat international

Intrebare: O informatie scursa spune ca este vorba de 500 de milioane de dolari in cinci ani in planul de reconciliere, cu Pakistan jucand rol de mediator intre talibani si guvernul Karzai. Asa stau lucrurile?

MS: Reconcilierea este o parte importanta a conferintei din Londra. Scopul conferintei este sa ia agenda, sa o detalieze si sa o energizeze in anul care vine: angajamente din partea guvernului afgan, din partea comunitatii internationale. Tema este conducere afgana, parteneriat international. Este prima conferinta unde afganii fac agenda, in loc sa fie cei care o primesc, asa cum s-a intamplat in trecut. (…) O conferinta in Kabul va urma in primavara, unde vom vedea programe de implementari detaliate.

Referitor la reconciliere, n-am sa spun care cred ca vor fi rezultatele. As intra in bucluc. De azi am 44 de lideri politici de multumit, nu doar unul. Dar vor exista programe conduse de afgani si finantate de comunitatea internationala. (…) Parerea mea este ca trebuie sa lucram cu cei 75% de insurgenti si sa raspundem acelor probleme care cauzeaza insurgenta, inainte de-a ne gandi la un aranjanemt politic cu talibanii proriu-zisi. Dar pana la urma nu este decizia mea sau a comunitatii internationale, ci decizia afganilor. Ei au contactele lor. Vor exista mediatori, unii din regiune, altii din exterior.

Intrebare: Exista dovezi ca o parte din talibani sunt dispusi sa negocieze cu guvernul Karzai?

MS: E greu de spus. Si chiardaca ar fi, este dificil de estimat daca sunt adevarate sau daca se incearca a se castiga timp sau a re-directiona atentia oamenilor spre altceva.

Intrebare: Credeti ca Guvernul Karzai ar fi dispus sa negocieze? Talibanii au spus raspicat ca nu vor sa aiba de-a face cu Karzai si vor sa-l vada dus din tara.

MS: Guvernul a spus ca va da libera trecere liderului taliban daca va vrea sa vina sa discute problema. Are un element de retorica teatrala, dar este sincer intentionat. Mai exact, crede cu tarie ca poate aduce toti afganii inapoi acasa. El nu o vede ca o reconciliere sau un proces, ci vorbeste despre pace. N-as putea spune daca lideri talibani individuali cred ca este sau nu momentul pentru asta.

Minimum inca un deceniu de prezenta militara

Intrebat de prezenta militarilor britanici in afganistan, Mark Sedwill spune ca vor exista trupe NATO, si probabil si britanice, in Afganistan in urmatorii 10-15 ani. Militarii vor pregati soldatii afgani. Sedwill si-a exprimat speranta ca soldatii englezi sa nu fie angrenati in viitor in aceleasi misiuni riscante pe care la fac acum.

Un englez care a lucrat o perioada in Afganistan a afirmat ca intelege de ce trupele britanice i-au cautat pe al Qaeda, dar nu si de ce ii „cresc” si educa pe afgani si de ce este Afganistanul important din punct de vedere strategic pentru 44 de lideri. Sedwill a raspuns ca este important pentru cei 44 sa-si pastreze coeziunea. A recunoscut ca sustinerea publicului este slaba pentru ca nu se intelege de ce soldatii britanici trebuie sa fie acolo.

„Afganistanul in sine nu este obiectivul strategic pe care imperiul britanic si imperiul rus il considerau sa fie pe cand concurau in regiune in urma cu 150 de ani. Dar influenta sa in Pakistan si in Iran nu este de ignorat. Un Afganistan instabil este un pericol pentru Marea Birtanie, in primul rand din cauza Pakistanului, datorita comunitatii mari de pakistanezi de aici, a legaturii istorice, a armelor nucleare etc. O alta problema este faptul ca Afganistan a fost terenul unde puteri regionale, inclusiv noi in perioada imperiului, si-au manifestat tensiunile dintre ele. Unul dintre motivele pentru care Afganistan a fost instabil atat de mult este ca vecinii sai au vrut asta pentru ca tara sa nu devine ‘neprietenoasa’. (…) Avem o datorie de onoare, le-am promis afganilor ca ii vom ajuta sa-si stabilizeze tara, ca nu se vor mai simti abandonati ca dupa Jihadul (cum il vad ei) importiva Uniunii Sovietice. Iar daca plecam, se vor simti tradati in mod justificat .” El sustine ca nu se afla acolo pentru rezervele de cupru sau alte resurse naturale care fac din Afganistan o tara importanta.

Sa conduci o tara de pe bancheta din spate

Strategia pentru urmatoarele luni va fi sa stabilizeze tara si sa scape de amenintarea insurgentei, inainte de a ridica problema saraciei, a locurilor de munca si a dezvoltarii regionale. Se vrea si un sistem legal care sa ajute institutiile sa functineze insa Sedwill a precizat ca nu trebuie impus „sistemul nostru legal” culturii afgane.

Sedwill a specificat ca rolul lui nu este de a crea un imperiu, de a agrega fortele civile si de a le directiona, ci de a genera o coeziune mai mare, a multiplica toate resursele nationale disponibile pentru a incerca sa creeze „o unitate a eforturilor, nu o unitate a ordinelor”. El trebuie sa identifice problemele si nevoile ramase in urma razboiului si sa convinga echipa care deruleaza proiecte intr-o zona sa se adeseze acelor dificultati. „Este ca si cand ai conduce de pe bancheta din spate”, a adaugat acesta. Insa poporul afgan trebuie „sa-si vada marca nationala pe proiectele derulate”, iar nu sa le considere „cadouri straine care sunt aici azi si dispar maine”.

„Compatrioti dezafectati”

Intrebat ce are de gand sa intreprinda vis-a-vis de „lorzii razboiului”, Sedwill a explicat ca daca este sa castigi razboiul in Afhanistan, „anumite persoane nesavuroase vor trebui aduse in sistem, pentru ca daca nu le aduci, risti ca orice pace fragila pe care o obtii sa fie distrusa din nou. Exista pesoane in sistem, cu rol fie formal sau informal, care au in spate o lista lunga de abuzuri teribile ale drepturilor omului. Ma tem ca este una din acele alegeri pe care trebuie sa le facem intr-o tara precum Afganistan, asa cum s-a intamplat si in alte parti”, a specificat Sedwill, adaugand ca „trebuie sa administrezi vechiul Afganistan pe masura ce construiesti noul Afganistan, altfel s-ar putea sa nu-l poti avea”.

Uniunea Sovietica a incercat reconcilierea prin cumpararea buna-vointei talibanilor, si au tot cumparat-o de cateva ori. Mark Sedwill a fost intrebat daca gestul de a cumpara pacea nu este tot un act de coruptie. „Trebuie sa ne asiguram ca programele care inteantioneaza sa integreze cei pe care presedintele Karzai ii numeste compatrioti dezafectati nu includ si riscul recidivismului”, a replicat acesta. El a indicat ca trebuie adresate tensiunile si revendicarile politice care exista intre diferite triburi si comunitati care „pentru un motiv sau altul, au fost si scunt excluse de puterea politica si economica”. El propune recrutarea acestora in politie si armata, in serviciile administratiei locale si in parlament, deoarece acestea sunt grupurile de unde insurgenta recruteaza cel mai mult.

Intrebare: Va lua UK in considerare o abordare diferita a guvernului si a presedintelui Karzai care inca neaga orice fraudare a ultimelor algeri, care desemneaza ministri acuzati de coruptie si care nu a pus sub acuzare traficanti de droguri din cel mai inalt esalon? Ce se poate face pentru a dilua puterile presedintelui si a redeschide constitutia? Este ingrijorator si fapul ca vreti sa-l iertati azi pe individul care a aruncat in aer o masina de politie ieri si sa-l integrati. Unde este claritatea?

MS: Acestui gen de conflict ii lipseste adesa claritatea. Si daca va veti uita in Irlanda de Nord, aveti o lectie. (…) Acelasi lucru se aplica in majoritatea situatiilor post-conflict, asta daca vom ajunge la stadiul de post-conflict. Daca dvs. cautati claritate, Afganistan nu este locul unde sa o gasiti.

Referitor la problema politica, am obtinut de la presedintele Karzai angajamente politice clare. In plus, a venit cu angajamente referitoare la coruptie la conferinta anti-coruptie la care a participat si, asa cum a spus Secretarul Genral al NATO, ne asteptam ca aceste angajamente sa fie onorate. Iar suportul comunitatii internationale este conditionat de onorarea acestor conditii.

Cabinetele sunt intodeauna mixte. Am ras recent cu un ministru si l-am intrebat daca poate sa-mi spuna ca toate Cabinetele pe care le stie a avut actori perfecti pentru fiecare rol. A ras si el si am schimbat subiectul. N-am sa fac o descriere pesonala a fiecarui ministru afgan, dar daca va veti uita la toti ministri importanti – Interne, Aparare, Finante, Agricultura etc. – veti gasi niste ministri puternici, cred cel mai bun set de ministri pe care i-am avut. Constitutia este un aspect secundar si cred ca ne-ar distrage.

Intrebare: Daca talibanii sunt integrati intr-un guvern viitor, dupa cum spuneti ca exista posibilitatea, care sunt implicatiile asupra drepturilor femeilor afgane?

MS: Sa fim clari: eu nu am sugerat ca talibanii vor intra din nou in guvern. Altii au facut-o. Personal, sunt precaut cand vine vorba de aranjament politic in loc de aplanare politica in Afganistan. In interviul de ieri [luni] presedintele Karzai a spus foarte clar ca, potrivit Constituiei afgane, al Qaeda nu va beneficia de sustinere iar violenta nu va fi folosita drept instrument politic. Constitutia metioneaza foarte clar drepturile omului si drepturile femeilor. Este important sa intelegem ca implementarea drepturilor omului si a drepturilor femeilor, in special in regiuni rurale, in comunitati slab educate este mult inferioara aspiratiilor Constitutiei afgane. Nu este valabil doar in sud si in zonele de conflict, ci in toata tara. Una dintre problemele in care eu si altii am fost implicati s-a referit la cateva proiecte legislative discutate in parlamentul afgan si pareau sa fie retrograde vis-a-vis de drepturile femeilor. Asadar, drepturile femeilor vor ramane o problema majora in Afganistan pentru o perioada lunga. (…) Vom administra problema asa cum o facem si in alte tari, in special in Africa, si anume prin educatie constanta si prosperitate. Sa nu vedem drepturile femeilor ca o problema intre talibani si restul cetatenilor. Este o problema majora si in randul cetatenilor de rand.

Intrebare: De ce are loc aceasta conferinta acum in Londra?

MS: Exista elementul de coincidenta si noroc. A existat un sentiment puternic dupa situatia dificila de anul trecut – nu doar problemele de securitate despre care am discutat, dar si toata controversa alegerilor – avem nevoie de elan politic si o perspectiva a progresului militar. Se vorbea despre o conferinta in Kabul dupa alegeri. Ar fi un semn vizibil al conducerii afgane, avand comunitatea internationala ca sustinator. Avand in vedere provocarile practice de a forma un guvern si de a face un program, asta va dura cateva luni. (…) O conferinta la inceputul anului este un moment bun pentru a da elan, pe langa progresul securitatii pe care speram sa-l vedem in zona.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro