Sari direct la conținut

Mass-media si castigatorii confruntarii (de Doc)

Inventarul stricaciunilor politice

Cine a castigat “confruntarea” de joi seara? Din cate citesc, toata lumea pare sa-l numeasca pe unul dintre candidati, care ar fi punctat electoral. Acum, presa noastra este foarte atrasa de termeni din acestia “confruntare”, “batalie”, “duel” etc. In realitate, am avut de a face cu un dialog cat se poate de civilizat (tinand cont de circumstante) intre doi politicieni, si un sir de raspunsuri date intrebarilor puse de moderator. Iar daca un interlocutor a castigat procente in intentia de vot – cred ca si cu asta poate fi toata lumea de acord – el a facut-o mai degraba pe seama erorilor neprovocate ale contra-candidatului sau.

E aici o chestie care ar trebui sa ne ingrijoreze foarte mult. Suntem in pragul alegerii sefului Statului, adica nu doar a demnitarului de rang cel mai inalt dar si cel care beneficiaza de maxima expunere publica… iar candidatul cu prima sansa, cel putin inaintea dezbaterii, este atat de putin cunoscut publicului. Nu ma refer la simpla notorietate, care este superficiala; ma refer la cunoasterea care ar permite electoratului sa anticipeze cum i se va desfasura mandatul. Or, unul dintre candidati este cunoscut atat de putin incat lucrurile pe care electoratul le afla despre el pe parcursul a doua ore de dezbateri cu contra-candidatul sau “muta” la vot procente intregi dintr-o parte in alta! Suntem martorii unui esec major al presei, pe care aceasta ar trebui sa si-l asume. Ea e cea care a pierdut in urma dezbaterii de joi, pentru ca s-a demonstrat ca si-a indeplinit foarte prost rolul fundamental de informare a publicului. Iar castigator este publicul spectator pe care dezbaterea il lasa ceva mai informat asupra optiunii de vot de maine.

Din pacate, “ceva mai informat” e departe de a fi “bine informat”. Am spus ca dezbaterea a fost civilizata, cineva ar putea sa-mi reproseze ca cei doi s-au intrerupt des unul pe celalalt si au vorbit peste moderator. Asa este, dar nu cred ca putem reprosa asta candidatilor: intentia lor nu a fost sa impiedice contra-candidatul sa vorbeasca, ci mai degraba sa se asigure ca vor spune ceea ce au de spus sau de intrebat (cum a fost deja celebra intrebare despre o anumita vizita nocturna). Or, e absurd ca astfel de intrebari, astfel de dialoguri sa trebuiasca cumva “fortate” in emisiune. Nu am avut o dezbatere sub tirania moderatorului, si asta a fost bine, in schimb am avut una sub tirania cronometrului si formatului, si asta a fost foarte prost. De ce un astfel de subiect de dezbatere sa trebuiasca sa fie impus peste vocea moderatorului? E un subiect cat se poate de valid si de important! Daca va uitati peste transcriptul dezbaterii, e tema dupa tema care e expediata rapid in cateva declaratii de intentie si/sau fraze frumoase si cam atat. Sunt teme majore in ce priveste care confruntarea nu a fost de fapt confruntare: poate sa-mi spuna cineva care sunt asemanarile si deosebirile intre intentiile de reformare ale Constitutiei prezentate de cei doi candidati? Poate sa-mi spuna cineva, cand vine vorba de diferente, cum isi argumenteaza fiecare optiunea? Nu, nici vorba. In cateva minute nici nu s-ar fi putut face asa ceva! Am putea da votul (si) in functie de aceasta tema… insa ea a fost practic expediata, nu dezbatuta. Dupa 6 decembrie o sa avem un presedinte care o sa considere ca i-a fost legitimat prin vot program politic, program care abia a fost prezentat in campanie, si nu a fost aproape deloc confruntat direct cu cel al adversarului sau.

Stiu ca unul din candidati ar fi preferat dezbateri mai multe, celalalt mai putine. E treaba lor. Presa are insa un rol al ei, care nu ar trebui sa depinda de interesele unui candidat sau a altuia. In campania asta si l-a indeplinit foarte prost.

Cineva ma intreba de ce nu avem sondaje pre-electorale. Pot specula ca exista, dar la momentul acesta sunt prea stranse ca sa aiba vreun impact publicarea lor. A fost unul dat de INSOMAR saptamana trecuta, care-l dadea pe dl Geoana cu vreo 8 procente in avans, dar cred ca el era facut pentru relaxarea candidatului Geoana, relaxare la care patronul institutului se pare ca tine foarte mult. Cifre ceva mai reale dadeau un avans de ~5% tot pentru dl Geoana. Nu cunosc rezultatul vreunui sondaj facut dupa confruntarea de joi.

Articolul poate fi citit si pe blogul lui Doc.

Doc este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.

Va invitam sa semnalati in comentariile dvs. cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro