Vulnerabilitate, sinceritate, intimitate – ingredientele care pot inclina balanta electorala (de Mihnea Maruta)

De ce, dupa dezbateri precum cea de la Palatul Parlamentului, comentam mult mai mult raspunsurile date unor intrebari ne-politice? As zice chiar ca, in cazul unui alegator nehotarat, acele raspunsuri vor atarna mai greu in optiunea sa finala decat viziunile electorale sau abilitatile de scrimer verbal ale candidatilor. Concret – de ce, acum, ni se pare mai important pe cine au numit ca reper moral si ce fapta si-a considerat-o fiecare ca fiind “cea mai buna”?

Arata-te si vulnerabil. E un paradox frumos, pe care sociologii si psihologii ar trebui, cred, sa-l analizeze: vrem ca presedintele sa fie un barbat adevarat, sa “citim” in atitudinea sa un soi de siguranta potentiala, pe care ne-ar asigura-o in caz de ciocnire cu un inamic extern, dar, in acelasi timp, ne dorim ca, atunci cand vine vorba despre sine, sa fie capabil sa-si dezvaluie macar o vulnerabilitate, eventual chiar din proprie initiativa.

Aceasta e o “cucerire” recenta, un efect al androginizarii sociale si mediatice.

Pe de o parte, mecanismul mental cu pricina spune ca un barbat e mai puternic daca are curaj sa-si arate si punctele slabe, iar, pe de alta parte, alegatorul are nevoie sa i se confirme ca acela pe care il va vota nu e vreun “supraom”, ci, la o adica, se bucura si sufera din motive asemanatoare cu ale sale, deci lumesti.

Nu minti! In acest caz, lucrurile sunt mai simple. Unul dintre criteriile pe care trebuie sa le bifeze candidatul e increderea transmisa votantului (mai nou, telespectatorului). Cabotinul e un instrument dezacordat, iar carcasa goala rasuna la cea mai mica atingere a minciunii. In plus, actorii geniali sunt rari, putini se fac politicieni si totdeauna se va gasi un critic care sa-i dibuiasca. De aceea, sinceritatea e o reteta infailibila, mai ales daca nu e extrasa cu clestele.

Dezvaluie un “colt” intim. Omul simplu vrea sa stie cum traiesc celebritatile. E un enunt atat de evident, incat nu necesita vreo demonstratie. In situatii electorale, ridicarea valului macar de pe un coltisor al vietii private se impune.

Cand politicianul dezvaluie unei audiente nationale un episod stiut pana atunci doar de cei apropiati, privitorul se simte, pentru o clipa, un prieten caruia i se face o confesiune, un necunoscut cu care foarte-cunoscutul de pe ecran ar putea, la o adica, sa bea o bere. Patrunderea, chiar si fulguranta, in cercul intim al unei personalitati poate atinge acel locsor din creier unde se coc, rabdatoare, deciziile sensibile.

Romanii vor ca presedinte un “dur cu inima tandra”. Asta e convingerea mea. Daca asa stau lucrurile, incercati sa va imaginati cum au receptat ei raspunsurile lui Geoana cu Patriarhul Daniel si cu soacra, al lui Antonescu cu Tudor Chirila sau al lui Basescu despre copilul crestinat.

Citeste articolul si pe blogul lui Mihnea Maruta

Va invitam sa semnalati in comentariile la articol cazuri flagrante de manipulare sau joc incorect in campanie din partea mass-media.

Mihnea Maruta este unul dintre cei sapte cunoscuti comentatori media care scriu despre modul in care mass-media se comporta in campania electorala prezidentiala.