In patrula pe granita dintre Georgia si Osetia de Sud

Ora 9 dimineata, intr-o zi de sambata, Gori, la sediul misiunii EUMM, misiunea UE de monitorizare a situatiei post-conflict din Georgia. E agitatie, unii vin, altii pleaca in patrulare, in Toyotele 4×4 albe, cu sigla misiunii, care demareaza in tromba. Printre picioarele lor alearga un catel cules dintr-o patrula, cersind mangaieri, in timp ce un altul doarme linistit la soare. N-ai zice ca aceste locuri au fost in plin razboi cu un an in urma.

Se anunta o zi frumoasa, chiar calduroasa, numai buna pentru o patrulare inspre granita cu Osetia de Sud. O pare din echipa romaneasca s-a adunat la briefingul operational. Este o zi speciala, pentru ca este pentru prima data intr-un an de zile in care primesc vizita unui oficial roman. Bogdan Aurescu, secretar de stat in MAE, si-a propus sa ii intalneasca pe reprezentantii Romaniei la un an de la inceperea misiunii in Georgia.

Ca jurnalist, nu am acces la briefingul operational, asa ca imi petrec vremea cu o parte dintre membrii echipei romanesti, care isi beau cafeaua de dimineaata. Unii sunt in Georgia de la inceputul misiunii, de acum un an, altii tocmai au venit de putin mai bine de o luna. Cei noi inca descopera orasul si nu sunt prea incantati. „Nu prea ai ce sa faci prin Gori, in Tbilisi e altceva”, imi spun ei, dupa ce ma intreaba unde stau cat timp sunt in Georgia.

Au reusit sa isi inchirieze niste apartamente de cand au venit, apartamente cu preturi variind

In asteptarea inceperii misiunii Foto: HotNews.ro

intre 300 de dolari si 1000 de dolari. „Francezii, la cum sunt platiti, isi permit sa plateasca 1000 de dolari, dar este exagerat. Insa georgienii care au acum apartamente de inchiriat bineinteles ca profita”, imi spune unul dintre ei.

Pe avizierul din hol sunt tot felul de anunturi privind inchirierile de locuinte. Pretul care se regaseste cel mai des este 300-350 de dolari, unii iti pun la dispozitie chiar si masina. Alte anunturi iti indica menajere de incredere pentru curatenie. in general, se apre ca romanii au reusit sa gaseasca locuinte care sa ii multumeasca. „Astia sunt extrem de ciudati. Daca intri in blocurile lor, sunt numai fire, tevi, ai impresia ca blocul sta sa se darame. Cand intri insa in apartamente, ele arata foarte bine”, mi-au spus ei.

Cand nu vorbesc despre locuri unde se poate manca bine in Gori si despre cum s-au aranjat, vorbesc despre ce se intampla in tara, despre soarta bugetarilor, despre salarii. II preocupa cum vor fi platiti, ii preocupa faptul ca sunt mai putin platiti decat colegii lor occidentali. In Georgia toti primesc acelasi salariu, in tara insa, fiecare ia diferit. Un jandarm francez ia in tara in jur de 2500 de euro, insa atunci cand e in misiune in Georgia primeste acasa 9000 de euro. „Iti dai seama ca ii convine sa fie aici”, mi se spune.

Se pare ca briefingul se lungeste. „De obicei dureaza atat?’, intreb usor contariata. „Nu, cred ca acum e un caz special, i se explica ministrului cum sta treaba”, mi se raspunde. Este primul oficial roman care ii viziteaza si constat ca asta conteaza foarte mult pentru ei. In discutia cu echipa, Aurescu spune ca si-a propus de ceva vreme sa mearga la Gori, sa ii vada, si a gandit aceasta calatorie la implinirea unui an de la inceperea misiunii.

Este important rolul pe care Romania il joaca in aceasta misiune, spune Aurescu, pentru ca,

O parte din echipa romaneasca aflata la Gori / Foto: HotNews.ro

in conturarea unui profil de politica externe, Romania trebuie sa fie identificata cu ceva specific la nivel international. Pana acum este identificata in problematica refugiatilor, prin centrul de tranzit de la Timisoara, participarea la astfel de misiuni – nemilitare, de monitorizare – si prin contributia la reconstructia unei astfel de zone poate fi o alta coordonata.

Cei din echipa se dumiresc ca urmeaza sa ii insotesc si eu in misiunea de patrulare si ma intreaba daca mi-au dat echipament. „Nu, am semnat un formular in care scrie ca imi asum raspunderea pentru orice se intampla si ca jurnalistii nu primesc veste antiglont si nici nu pot fi in masinile blindate ale misiunii EUMM. „Iti dau eu o vesta antiglont, ca noi avem cate doua”, imi spune unul dintre monitori si apare dupa cateva minute cu o vesta care pare destul de grea.

Briefingul se termina si sefa misiunii romanesti de monitori, Alina Doroftei, iese insotita de secretarul de stat Bogdan Aurescu, de ambasadorul Romaniei la Tbilisi, Dan Mihai Barliba, de atasatul militar roman si de directorul din MAE Daniel Ionita. Intinde o harta a regiunii si ii explica lui Aurescu traseul patrulei din acea zi: spre punctele de control georgiene de la frontiera cu Osetia de Sud, apoi prin sate pentru a vorbi cu localnicii si o intalnire cu un episcop care s-a implicat activ in ajutorarea satenilor in perioada post-razboi.

Viata in taberele de refugiati

Locuinte pentru refugiati, de-a lungul autostrazii Tbilisi-Gori Foto: HotNews.ro

Coloana se pune in miscare si se indreapta spre Muntii Caucaz. In zare se vad crestele acoperite cu zapada, ziua este minunata, cu soare si 25 de grade celsius. La iesirea din Gori trecem pe langa taberele de refugiati, campuri cu sute de case construite pentru cei din zona de conflict, pentru refugiati, care au fost nevoiti sa isi paraseasca locuintele. Le-am vazut si de pe autostrada pe care am strabatut distanta intre Tbilisi si Gori, iar numarul lor este impresionant.

Cand le vezi insa de aproape, realizezi cum este viata acelor oameni: familii intregi locuind intr-o singura camera, unii au mai anexat un corp mic de casa-tip pe care au primit-o. Intre case este semanat porumb, sunt intise sfori cu rufe, unii si-au facut desene pe zidurile cenusii, pentru a-si personaliza sau diferentia locuinta. Oamenii aceia traiesc din ajutoarele comunitartii itnernationale, ei nu au servicii si nici usrse de venit. Viata in taberele de refugiati nu este usoara, insa cel putin au un acoperis deasupra capului. Au aparut insa conflicte intre refugiati, cei care au plecat din calea militiilor osetine si a rusilor in august 2008 si cei care au plecat din Abhazia si Osetia de Sud la inceputul anilor ’90. Primii – in jur de 247.000 – asteapta o solutie si reclama faptul ca ei au indurat mai multe si au avut mult mai mult de asteptat un ajutor din partea statului si a comunitatii internationale decat cei din august 2008, care au primit imediat o casa in care sa locuiasca. Dintre cei noi, in jur de 37.000 nu s-au intors la casele lor dupa conflictul din august 2008.

Aurescu le-a recomandat romanilor din misiunea EUMM sa identifice nevoile oamenilor si sa propuna proiecte. Unii deja au venit cu idei precum amenajarea unei biblioteci sau cumpararea de mobila pentru o sala de curs pentru copiii refugiati. Sunt proiecte mici, insa cu un impact major asupra vietii oamenilor din acele tabere.

EUMM

* 15 septembrie 2008: UE decide sa trimita o misiune in Georgia, EUMM

* 1 octombrie 2008: EUMM incepe sa patruleze in teritoriile georgiene * Georgia isi doreste extinderea misiunii si dupa data de 14 septembrie 2010.

* Romania are 21 de „monitori”, in Gori, Tbilisi, Mtskheta si Zugdidi

Soferul masinii in care ma aflu, georgian, priveste spre campurile pline de case, ofteaza si ma priveste semnificativ. „Russians”, imi spune si inteleg ca ii acuza pe acestia de ceea ce vede. Vorbeste rusa, dar nu si engleza, asa ca dialogul nostru consta mai mult in priviri pline de sens. Acelasi oftat profund urma sa il aud si prin satele prin care am trecut, unde vedeam case frumoase nu cu mult timp inainte, acum aflate in ruina.

La 150 de metri de rusi

Ne-am oprit la un moment dat sa ne punem vestele antiglont. Zona nu este neaparat periculoasa, insa este mai precaut sa le porti. Apoi ne-am indreptat spre Ergneti, spre postul de control de la granita administrativa dintre Georgia si Osetia de Sud.

Am fost avertizata ca soldatilor georgieni nu le place sa le faci poze si mi s-a sugerat sa las aparatul foto in masina. Am facut cateva fotografii din masina in timp ce ne apropiam de punctul de control, dar am constatat ca daca pozez „spre rusi”, este permis. Am „palmat” niste fotografii si cu soldatii georgieni care, dupa ce ne-au privit la inceput cu scepticism, s-au relaxat.

150 de metri intre cele doua puncte de control / Foto: HotNews.ro

Monitorii inceput sa se intereseze de situatia din ultimele zile: au existat incidente, ce fel de incidente, focuri de arma, ce fel de arma? Ultimul incident s-a inregistrat in noaptea anterioara, pe la orele 23-24, focuri de arma in Tsinvali, focuri de Kalasnikov.

Ne apropiem de parapetii formati din saci cu pamant si privim spre granita cu Osetia de Sud. Distanta intre posturile de control georgian si sud osetin este de doar 150 de metri si zoom-ul aparatului de fotografiat apropie steagul rus care flutura acolo.

De doua ori pe luna, la mijlocul celor 150 de metri care despart cele doua zone, au loc intalnirile IPRM – Incident Prevention and Response Mechanism. Cele doua parti, UE si rusa discuta incidentele care au avut loc, masurile care trebuie luate – investigarea incidentelor si a cauzelor acestora, libertatea de miscare a populatiei prin punctele de control.

In vale se vede orasul Tsinvali. „Vom merge intr-un loc in care se vede mai bine, mai de aproape”, ni se pune. Totusi, privind prin binoclu ai impresia ca totul e mort de cealalta parte a granitei. Vezi in zare niste blocuri, dar nicio miscare.

Aceeasi senzatie o ai si cand privesti orasul si din punctul de control din satul Zemo Nikozi, care este amplasat in cimitir. Prin binoclu vezi rufe insirate pe franghii care atarna de balcoanele blocurilor din tsimvali, dar nu vezi tipenie de om. Esti uimit parca de faptul ca acolo, in acel oras al stafiilor, se mai aud noaptea focuri de arma. Trecem dincolo de zidul din saci cu pamant, ca sa ne fotografiem cu tsinvali in spate. Glumim si ne spunem ca asa cum ne uitam noi spre postul de observatie rus, probabil ca si rusii se uita la noi cum fosgaim prin cimitir.

Tsinvali, un oras fantoma Foto: HotNews.ro

Este ciudat, pentru ca granita intre cele doua parti, georgiana si sud-osetina, trece exact prin mijlocul cimitirului. Ne-am intrebat cum isi viziteaza mormintele cei care se afla de partea opusa, insa am presupus ca nu este o strictete atat de mare, din moment ce si noi am trecut de cealalta parte a zidului, e adevarat, pe propriul risc, sa ne fotografiem cu orasul.

Ospitalitatea georgiana nu se dezminte

Patrula a inclus si discutia cu satenii din zona de grania. O familie a insistat sa intram sa vedem gospodaria, sau ce a mai ramas din ea. Au avut o casa mare, frumoasa, cu multe camere, care acum este o ruina. Militiile sud-osetine au dat foc tuturor caselor mari si frumoase pe care le-au intalnit in cale. intai au venit rusii, care nu au facut asemenea distrugeri, apoi militiile sud-osetine care au pradat gospodariile si le-au dat foc.

Din bani internationali, ai danezilor in cazul de fata, le-a fost construita alaturi de ruina o casuta, o singura incapere, in timp ce in curte este intins un cort inscriptionat UNCHR. „Poate cortul asta a fost platit din banii Romaniei”, spune Bogdan Aurescu. Romania a contribuit substantial cu fonduri dupa conflictul din august 2008. A acordat 550.000 de euro pentru construirea de case pentru refugiati si 1,3 milioane de euro la conferinta donatorilor.

Odata o casa mare, acum au ramas doar ruinele / Foto: HotNews.ro

Cei doi batrani ne servesc cu struguri din vie si cu mere. Merii gem de atat rod, sunt incarcati, dar ce folos? Nu au cui sa vanda fructele pentru a face bani. Banii primiti ajutor s-au terminat, au niste cartofi in curte, ceva legume in gradina. prefera sa traiasca in gospodaria lor, chair daca au ruinele casei sub ochi in permanenta, decat sa stea intr-o tabara de refugiati. Macar aici, oricat de aproape de granita cu Osetia de Sud ar fi, sunt acasa si pot sa isi gaseasca mai usor hrana, mai cultiva ceva in gradina.

Femeia povesteste noaptea in care au venit rusii si apoi militiile sud-osetine – au reusit sa fuga din calea lor la timp. Considera ca nepotelul lor de 5 ani a fost ingerul lor pazitor. Pustiul spunea mereu: „Nu ni se va intampla ceva rau. Nu poate lasa Dumnezeu sa se intample ceva cu tara noastra”. Este emotionata atunci cand evoca vorbele copilasului.

Plecam de la ei cu mainile incarcate de ciorchini de struguri si mere. Batranelul insista sa bem un pahar de vin – si este o mare jignire sa ii refuzi – insa i se explica faptul ca cei din echipa muncesc, sunt „in exercitiul functiunii” si nu au voie sa bea. Ne petrec pana in drum si ne incurajeaza sa culegem noi insine din merele care atarna peste gard. pana la urma, s-ar ptuea sa fim singurii musterii – desi nu dam un ban pe ele – pentru mult timp de-acum inainte.