Sari direct la conținut

Paul Krugman, Nobelul pentru Economie: Sfarsitul lumii a fost amanat

HotNews.ro

Castigatorul Premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman, a declarat ca apocalipsa financiara globala a fost evitata, insa a avertizat ca redresarea va fi „lenta si dureroasa”, transmite CBSNews. Economistul american a facut aceasta declaratie in cadrul unui seminar desfasurat luni la Helsinki.

„Se pare ca sfarsitul lumii a fost amanat”, a declarat Krugman, care a adaugat ca recesiunea din Statele Unite s-ar fi incheiat in aceasta vara iar criza economica globala a atins pragul de jos.

Krugman, care este profesor de economie la Universitatea Princeton si columnist pentru New York Times, a afirmat ca economia mondiala „nu pare sa se prabuseasca in gol” insa este afectata in continuare de criza. Economistul a spus ca redresarea va fi „lenta si dureroasa”, dand ca exemplu somajul din SUA, despre care a precizat ca va continua sa creasca pana la inceputul anului 2011.

Pe de alta parte, Krugman si-a exprimat indoiala ca exporturile vor duce la redresarea economiei globale si a afirmat ca deficitele bugetare au „salvat lumea” pe termen scurt.

Economistul a spus ca, in ceea ce priveste iesirea din criza economica, „istoria nu este un ghid important… Singurul model pe care il avem este Marea Depresiune, care s-a incheiat in urma unui program masiv de cheltuieli, cunoscut sub numele de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Nu vrem cu adevarat sa repetam acest lucru”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro