Sari direct la conținut

Război în Ucraina – ziua 776: Ucraina a distrus un lansator rusesc de rachete Grad, folosit pentru a ataca Mîkolaiv / Centrala nucleară Zaporojie, atacată din nou cu drone / Ucraina a doborât toate dronele rusești lansate în timpul nopții

HotNews.ro
sistem Patriot, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
sistem Patriot, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

În cea de-a 776-a zi a războiului, Rusia continuă să atace cu drone Ucraina. Toate vehiculele aeriene fără pilot care au vizat mai multe regiuni din țara invadată în februarie 2022 au fost doborâte, potrivit oficialilor militari de la Kiev. Moscova a cerut Kazahstanului să pregătească o rezervă de urgență de benzină, după ce dronele ucrainene au lovit rafinăriile de pe teritoriul Rusiei.

07:22Noul articol LIVE, cu evenimentele de miercuri, este aici

Sinteza zilei:

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 776 – LIVE pe HotNews.ro:

00:42După întâlnirea cu Trump, David Cameron pledează pentru sprijin pentru Ucraina

Șeful diplomației britanice, David Cameron, a îndemnat marți Statele Unite să deblocheze un ajutor militar masiv pentru Ucraina, la o zi după o întâlnire rară cu Donald Trump, potrivit AFP.

În timpul vizitei sale la Washington, Cameron nu va fi însă primit de președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, care blochează adoptarea acestui pachet bugetar în Congres.

00:00Forțele aeriene suedeze au raportat că avioanele lor de luptă, sprijinite de avioane de luptă germane, au interceptat o aeronavă de recunoaștere rusă Il-20 în largul coastei suedeze, relatează Ukrainska Pravda.

23:52Statele Unite vor vinde Ucrainei echipamente pentru întreținerea și modernizarea sistemelor sale de apărare antiaeriană HAWK în valoare de 138 de milioane de dolari pentru a ajuta la apărarea împotriva atacurilor rusești cu drone și rachete de croazieră, a declarat marți un oficial al Departamentului de Stat al SUA pentru Reuters.

23:50Uniunea Europeană și-a exprimat condoleanțele pentru moartea activistului rus Alexander Demidenko, care a murit în custodia poliției, relatează Ukrainska Pravda.

Nabila Massali, reprezentant al Comisiei Europene, a scris pe Twitter (X) că este „îngrozită de vestea morții în custodia poliției a lui Alexander Demidenko, un activist care a ajutat refugiații ucraineni”.

Potrivit presei ruse, între primăvara anului 2022 și toamna anului 2023, Demidenko i-ar fi ajutat pe ucrainenii aflați în Rusia să ajungă de la Belgorod la punctul de control de la granița ruso-ucraineană, oferindu-le cazare peste noapte în propria casă.

21:51Forțele ucrainene au distrus un lansator portabil de rachete Grad-P pe care rușii l-au folosit pentru a lovi orașul Oceac din regiunea Mîkolaiv. Depozitul lor de muniție a fost și el distrus, a anunțat Marina Ucraineană pe Facebook.

Apărătorii Oceacului au ucis personal și au distrus un lansator de rachete portabil Grad-P și un depozit de muniție, pe care rușii le-au folosit pentru a lovi orașul Oceac, cu drone FPV”.

21:00Forțele ruse au lovit periferia orașului Sloviansk, în regiunea Donețk, rănind trei persoane, a informat guvernatorul Vadîm Filaskhin pe 9 aprilie, relatează Kyiv Independent.

Așezările din regiunea Donețk din estul Ucrainei suferă atacuri rusești zilnice din cauza apropierii lor de prima linie. Luptele grele continuă în regiunea Donețk, în timp ce Rusia încearcă să ocupe întreaga regiune.

19:01Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat liniile defensive consolidate cu fortificaţii ridicate recent în provincia nord-estică Harkov ca pregătire pentru o eventuală ofensivă majoră a armatei ruse, aceasta fiind o zonă în care atacurile şi bombardamentele ruseşti s-au intensificat în faţa unei armate ucrainene aflate în criză de oameni şi muniţii, relatează marţi agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

După eşecul contraofensivei ucrainene din vara anului trecut, trupele Kievului se confruntă cu asalturi ruseşti pe fronturile de nord-est, est şi sud, în faţa cărora armata ucraineană a început să sape tranşee şi şanţuri anti-tanc şi să amenajeze structuri defensive, cum ar fi blocurile piramidale de beton denumite „dinţi de dragon”, pentru a stopa înaintarea ruşilor şi a nu le permite acestora să străpungă frontul.

18:49Salvați Ucraina, un ONG umanitar ucrainean, a mai salvat doi copii, inclusiv un orfan, din teritoriile aflate sub ocupația rusă, a declarat fondatorul organizației, Mykola Kuleba, pe 9 aprilie, relatează Kyiv Independent.

Copiii din părți ale Ucrainei care au fost ocupate de Rusia în timpul invaziei pe scară largă au fost adesea separați de familiile lor ca urmare a ostilităților.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a făcut ca aproximativ 1.800 de copii ucraineni să devină orfani, a declarat Serviciul Social Național al Ucrainei într-un comentariu pentru Kyiv Independent în martie.

Un director din cadrul Serviciului se Securitate al Ucrainei, trimis pe front după ce a vrut să mobilizeze un jurnalist de investigații

17:44Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) l-a suspendat șeful departamentului de securitate cibernetică din cadrul agenției, Illia Vitiuk, urmând ca acesta să fie trimis pe front, în așteptarea rezultatelor unei anchete după ce publicația de investigații Slidstvo.Info a scris că oficialul a încercat să mobilizeze un jurnalist al trustului ca răzbunare pentru o anchetă jurnalistică ce îl viza, relatează Ukrainska Pravda.

17:00 „Un război de mare intensitate în Europa nu mai e o fantezie”. Cel mai explicit avertismental șefului diplomației UE

„Rusia amenință Europa”, atât prin războiul pe care îl poartă în prezent în Ucraina, cât și prin atacurile hibride asupra statelor membre ale UE, a declarat marți Josep Borrell, într-un discurs rostit la Bruxelles.

16:33Guvernul federal intenționează să investească și mai mult în echiparea Bundeswehr. În acest trimestru, se vor plasa comenzi de până la șapte miliarde euro, pentru două fregate navale și sute de vehicule blindate, relatează Bloomberg.

16:21Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guţul, şi preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Konstantinov, au anunţat că au semnat marţi, la Moscova, un acord privind utilizarea cardurilor ruseşti „Mir” în regiunea autonomă, o măsură ce îi va permite să depășească „blocajul economic” impus de Guvernul de la Chișinău, potrivit presei de peste Prut, preluată de News.ro.

16:19Comitetul de investigații de stat al Rusiei a declarat marți că banii care circulă prin compania ucraineană de petrol și gaze Burisma au fost folosiți pentru a finanța „atacuri teroriste” și asasinate în Rusia și în alte țări în ultimii ani, relatează Reuters.

Burisma a fost dizolvată anul trecut.

În trecut, a atras atenția, deoarece Hunter Biden, fiul președintelui american Joe Biden, a fost membru al consiliului de administrație.

15:20 Un rus din Siberia închis pentru omor a fost eliberat pentru a lupta în Ucraina, apoi s-a întors acasă unde și-a ucis mătușa și un vecin. Presa rusă a analizat arhivele instanțelor și a aflat că acest caz nu este nici pe departe o raritate.

15:16Un nou atac cu dronă asupra centralei nucleare Zaporojie

Centrala nucleară ucraineană Zaporojie a fost marţi din nou atacată cu o dronă, a anunţat pe Telegram conducerea instalată de Rusia la această centrală, atac confirmat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit căreia situaţia acolo este în continuare „extrem de gravă”, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit mesajului conducerii centralei, o dronă a lovit sala de teste pentru reactoare a centralei, fără a provoca pagube.

Rusia acuză armata ucraineană pentru acest atac, al treilea efectuat cu drone asupra centralei Zaporojie în ultimele zile, potrivit Moscovei. De partea sa, Ucraina neagă orice implicare şi acuză la rândul său Rusia, despre care mai afirmă că a transformat centrala „într-o bază militară”.

Între timp, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a postat pe reţeaua socială X un mesaj în care afirmă că a fost informată despre acest atac şi că „explozia raportată corespunde observaţiilor echipei AIEA” care se află la faţa locului.

„Nu există o ameninţare directă pentru securitatea centralei de data aceasta, dar ultimul incident subliniază din nou situaţia extrem de gravă”, a afirmat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

14:40O şedinţă extraordinară a Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), convocat de Rusia, va avea loc joi la Viena, pentru a discuta atacurile asupra centralei atomice ucrainene de la Zaporojie, conform mai multor surse diplomatice citate de Reuters, informează Agerpres.

14:26Trei persoane au fost ucise luni în partea controlată de Rusia din regiunea Herson, în sudul Ucrainei, de bombardamentele ucrainene, a declarat marți șeful regional instalat de Rusia, Vladimir Saldo, transmite Reuters.

14:03 Fostul secretar de stat american Mike Pompeo s-a alăturat corului tot mai numeros de republicani proeminenţi care cer aprobarea reluării asistenței pentru Ucraina, după ce unii membri de partid i-au acuzat pe cei care se opun măsurii că au cedat în faţa propagandei ruse.

Ucraina acuză Rusia că a executat peste 50 de prizonieri de război

13:49Cel puțin 54 de prizonieri de război ucraineni au fost executați de soldații ruși, a declarat marți șeful Departamentului pentru crime de război din cadrul Procuraturii Generale a Ucrainei, Iurii Belousov, transmite The Kyiv Independent.

Un total de 27 de anchete penale privind execuțiile sunt în curs de desfășurare, a declarat Belousov la televiziunea națională.

Recent, au existat o serie de relatări despre soldații ruși care au ucis prizonieri de război ucraineni în zonele aflate în conflict din regiunile Zaporojie și Donețk.

Duminică, Parchetul a deschis o anchetă cu privire la o înregistrare video care ar fi arătat trupele rusești împușcând trei soldați ucraineni capturați și neînarmați în regiunea Herson.

Belousov a confirmat că aceștia au fost executați în apropiere de Krînkî, un sat din regiunea Herson, la est de râul Nipru.

11:55Un soldat de 19 ani din Rusia, mort în Ucraina la începutul invaziei, a fost înmormântat luna aceasta în localitatea natală. Mama militarului spune că acesta a fost păcălit să semneze un contract cu armata și că tânărul nu știa că o să ajungă în războiul din țara vecină, scrie publicația independentă rusească The Moscow Times.

11:43 NATO ar trebui să analizeze posibilitatea lărgirii sale prin acceptarea unor noi membri din zona Asia-Pacific, ca de exemplu Japonia sau Noua Zeelandă, afirmă amiralul James Stavridis, un fost comandant al trupelor alianței din Europa.

10:34Capacitatea Rusiei de a efectua operațiuni de recunoaștere în Marea Neagrăa fost puternic afectată după ce trupele Kievuui au recucerit anul trecut platformele de foraj cunoscute ca Turnurile Boiko din apropierea peninsulei Crimeea, susțin serviciile secrete militare ucrainene, conform The Kyiv Independent și RBC Ucraina.

Rusia și Ucraina se acuză reciproc de atacuri

08:50​Conflictele din Ucraina, Gaza și securitatea în regiunea euroasiatică se numără printre subiectele discutate de către miniștrii de externe din China și Rusia cu ocazia unei deplasări efectuate la Beijing de către Serghei Lavrov, relatează AFP și Reuters.

08:21O rachetă anti-navă Neptun lansată de Ucraina a fost distrusă deasupra Mării Negre, iar patru drone au fost doborâte deasupra regiunilor Belgorod și Voronej, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters.

„Sistemele de apărare antiaeriană de serviciu au distrus patru vehicule aeriene ucrainene fără pilot deasupra teritoriilor regiunilor Belgorod (2 drone) și Voronej (2 drone), iar racheta ucraineană (Neptun) a fost distrusă deasupra Mării Negre, în largul coastelor Peninsulei Crimeea”, a precizat ministerul pe Telegram.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent aceste informații.

07:37 Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus toate cele 20 de drone de atac lansate de Rusia care vizau Ucraina, a declarat marți comandantul Forțelor Aeriene ucrainene, Mikola Oleșciuk, informează Reuters.

Dronele au fost distruse deasupra regiunilor Nikolaev, Odesa, Herson, Dnipropetrovsk, Poltava, Vinița și Lviv, a declarat Oleșciuk pe Telegram.

El a adăugat că Rusia a lansat, de asemenea, patru rachete sol-aer din sistemele S-300, dar nu a precizat ce s-a întâmplat cu acestea.

Reuters a precizat că nu a putut verifica imediat informațiile oficialului ucrainean.

07:25Rusia a cerut Kazahstanului să fie pregătit să-i livreze 100.000 de tone de benzină în cazul unei penurii agravată de atacurile şi întreruperile de producţie provocate de dronele din Ucraina, au declarat trei surse din industrie pentru Reuters.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

–––––

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro