Hotii de festivaluri. Politia germana aresteaza 10 romani, hoti de buzunare la uriasul festival Heavy Metal „Wacken Open Air”
Pe o suprafata de 200 de hectare in jurul unui orasel sub 2000 de locuitori, la 100 de km de Hamburg se aduna, an de an, cca 80.000 de fani ai muzicii Heavy-Metal. Intre 30 iulie si 1 august, la Wacken Open Air Festival s-a stat in corturi si s-a petrecut dupa motto-ul „Faster, Harder, Louder“ (mai repede, mai tare). Romanii eu fost si ei in top la iuteala de mana. 250 de furturi din buzunarele si corturile fanilor neatenti au fost reclamate la politie.10 romani intre 20 si 30 de ani au fost retinuti, asupra lor s-au gasit multe portofele si sume insemnate de bani.
Dupa ce joi s-au inregistrat 60 de furturi si trei romani (18/26/30 de ani) au fost retinuti pentru cercetari, politia germana a avertizat lumea, sa fie atenta si sa-si poarte banii si actele in borsete de piept. Acestea au fost impartite in pungile de eveniment, ´FULL METAL BAG`. Cu toate acestea, vineri atacul la portofele si la corturi a continuat. Alti sapte romani au fost retinuti, asupra lor s-au gasit „importante sume de bani si portofele“, care au fost confiscate, urmand sa fie restituite pagubasilor.
„Faptasii provin toti dintr-un sat din Romania si au actionat organizat. Este evident ca acesti oameni calatoresc de la festival la festival, sau la alte spectacole cu mult public, pentru ca sa fure din buzunare“ precizeaza Michael Baudzus, de la oficiul de presa al politiei din Itzehoe. Cercetarile asupra bandei de hoti continua, in timp ce fanii Heavy-Metal s-au retras la casele lor, dupa trei zile de orgie sonora.
Chiar daca un bilet a costat 120 de euro, la sfarsitul lui 2008 biletele au fost toate vandute, spun organizatorii. Desi „temperatura“ la festival e HOT, atmosfera e pasnica si nu se inregistreaza bataile caracteristice unor astfel de mega-events. In anii trecuti, fanii au demontat panourile de localitate si le-au luat cu ei, ca amintire. Anul acesta preventiv, edilii orasului le-au demontat inainte de de festival. Treaba cu „portofelele-amintire“ i-a luat insa pe nemti cam pe nepregatite.