Sari direct la conținut

Fara manie, despre impozitul pe proprietate

Khris.ro

Doresc sa revin pe marginea subiectului numit “impozitul pe proprietate” pentru a clarifica unele aspecte:

1. Toata lumea (inclusiv eu) este de acord ca in Romania, nivelul de trai este scazut, iar o marire a impozitelor pe proprietate ar duce la falimentarea majoritatii proprietarilor, insa in acest caz, trebuie sa fim de acord cu ideea ca preturile imobilelor sunt extrem de mari si nu au nici o legatura cu veniturile romanilor. Ar fi o lipsa de logica sa sustinem ca atat impozitele cat si preturile se afla acum la un nivel corect.

2. Exista in marile orase cupluri de pensionari care au un venit cumulat de 1000-1500 de lei pe luna, insa proprietatea in care stau valoreaza zeci de mii de euro. Cu alte cuvinte, acesti oameni stau in case care valoreaza echivalentul a cateva sute de pensii, ceea ce arata dezvoltarea pietei imobiliare dincolo de orice logica.

Sunt de acord ca acestor pensionari nu le putem stabili un impozit echivalent cu pensia lor pe doua luni, insa nici nu se poate trece cu vederea faptul ca acestia detin un “activ” care valoreaza foarte mult.

Prin urmare, am propus un nivel minim de impozitare de 0.3% (care poate fi mai mic sau mai mare, in functie de decizia politicienilor) pentru toate imobilele cu un pret mai mic de 60-70k euro (sau mai putin), care sa actioneze ca o modalitate de “protectie sociala”. Cei care detin un imobil ce valoreaza mai mult, pot plati un impozit “normal”.

Aceasta abordare nu inseamna supraimpozitarea celor bogati – ar fi impotriva propriilor principii sa sustin asa ceva -, ci protejarea celor multi si saraci. Nu sunt un tip de stanga, insa nu pot sa ignor faptul ca cei mai multi dintre actualii proprietari se afla in aceasta categorie.

3. In general, nu sunt in favoarea cresterii impozitelor si cred ca impozitele pe care acum le platim sunt in cea mai mare parte cheltuite prost de catre Stat, insa trebuie sa tinem cont de faptul ca in ceea ce priveste proprietatea, sistemul de impozitare a ramas mult in urma evolutiei pietei.

Comunismul a facut ca toata lumea sa primeasca locuinte, iar capitalismul a facut ca pretul acestora sa creasca atat de mult, incat daca am aplica legile pietei libere, ne-am da seama ca majoritatea proprietarilor de fapt nu si le permit.

Sunt constient ca in Romania nu putem discuta despre o abordare normala a acestui subiect din moment ce valorile locuintelor nu pot fi legate de veniturile celor care stau in aceste locuinte, si tocmai din acest motiv, tind sa dau dreptate celor care spun cea mai buna solutie ar fi aceea conform careia un impozit mai mare ar trebui sa se aplice doar incepand cu a doua locuinta detinuta. Nu este solutia ideala, insa are meritul de a fi cea mai buna pentru situatia actuala.

Poate peste 20 de ani vom putea discuta despre acest subiect ceva mai relaxati si cu ceva mai putina incrancenare.

In Romania, preturile imobilelor nu au nici o legatura cu veniturile romanilor.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Khris.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro