Sari direct la conținut

VIDEO Rusia trimite o nouă dronă kamikaze pe front

HotNews.ro
Dronă, Foto: DreamsTime
Dronă, Foto: DreamsTime

Dronele kamikaze Privet-82, create de voluntari ruși, vor fi trimise în misiune în Ucraina, în zona „operațiunii militare speciale”, în luna aprilie, scrie TASS. Un astfel de avion fără pilot costă 110.000 de ruble și poate transporta 5.5 kilograme de explozibili, susțin cei care au proiectat-o.

Biroul de proiectare Oko, care a pus la punct drona kamikaze Privet-82, este specializat în crearea de vehicule aeriene multifuncționale ultra-economice fără pilot la bord, notează TASS.

Noua dronă dezvoltată de ruși ar fi intrat în producția de masă și până acum au fost făcute 33 de astfel de avioane fără pilot.

Voluntarii lucrează deja la crearea unei versiuni îmbunătățite a acestei drone, care poate transporta 5,5 kg de explozibili și are o rază de zbor de până la 30 de kilometri, potrivit producătorului.

„Este posibil să fie folosită pentru asaltul zonelor fortificate. În plus, există o cerere mare de a folosi drona ca vânător de vehicule blindate, dar pentru aceasta trebuie să efectuăm mai întâi o serie de teste”, se arată într-o declarație a producătorului.

O astfel de dronă costă mai puțin decât o mașină de spălat, prețul estimat de producător fiind de 110.000 de ruble, echivalentul a puțin peste 1.400 de dolari.

„În momentul de față putem produce aproximativ 100 de drone pe lună. Datorită faptului că folosim doar tehnologie civilă, putem crește destul de repede, în câteva luni, și să producem câteva mii de unități pe lună”, a mai precizat producătorul dronei Privet-82.

Pe rețele de socializare au apărut imagini de la testele cu această dronă.

Sursa foto: Dreamstime.com

Urmărește ultimele evoluții din a 388-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro